Iulius Mall Iași se dezvoltă cu o investiție de 9 mil. euro
Reading Time: 3 minuteCompaniile IULIUS și Atterbury Europe alocă 9 milioane de euro în modernizarea Iulius Mall Iași, situat în campusul studențesc Tudor Vladimirescu. Proiectul vizează atât optimizarea infrastructurii tehnice, cât și diversificarea ofertei comerciale prin atragerea unor branduri noi, cu prețuri accesibile. Centrul comercial şi-a menținut atractivitatea, înregistrând zilnic un flux constant de peste 20.000 de vizitatori. Iulius Mall rămâne o destinație relevantă pentru tineri, prin investiții dedicate: evenimente speciale, amenajarea unui teren de baschet şi a celui mai mare spațiu creativ din România destinat activităților colaborative, care va fi finalizat până în 2027.
Iulius Mall Iaşi are o suprafaţă închiriabilă de 27.000 mp şi a fost al doilea centru comercial deschis în România, în anul 2000. De la inaugurare, mall-ul a beneficiat de două extinderi şi de investiţii semnificative. Proiectul actual de modernizare, care se desfăşoară în cursul acestui an şi se va finaliza în prima parte din 2027, presupune atât intervenţii realizate la sistemele tehnice, cât şi deschiderea de noi magazine, cu focus pe experiențe relevante pentru publicul tânăr şi familii.



Modernizarea infrastructurii tehnice va avea ca rezultat un plus de confort pentru vizitatori, precum și o eficiență energetică și operațională îmbunătățită. Începând din această vară, centrul comercial va găzdui magazine noi, dar și formate extinse ale unor retaileri existenți, pe o suprafață totală de 5.800 mp.
„În contextul pieței de retail din Iași, ne propunem un mix diferențiator, bazat pe diversitate de branduri, prețuri competitive și oferte atractive. Modernizarea reflectă dorinţa de a răspunde cerinţelor în continuă schimbare ale vizitatorilor, inclusiv ale publicului tânăr, pentru care Iulius Mall rămâne o destinație relevantă. Investim în noi facilități dedicate acestuia, cum este un spațiu creativ și colaborativ, dar mai ales vom aduce branduri apreciate pentru raportul calitate – preț, din segmente precum modă, încălțăminte, cosmetice, produse pentru casă și gastronomie”, a declarat Vlad Huţu, Shopping Center Manager.
Iulius Mall își consolidează poziția de destinație preferată a tinerilor prin investiții în facilități dedicate și prin colaborări cu ligile studenţeşti. Recent, în zona exterioară a fost inaugurat un teren modern de baschet, gândit atât pentru competiții, cum este concursul organizat anual între liceele ieşene, cât și pentru pasionații de sport în aer liber. Terenul este disponibil gratuit.
Pe termen mediu, proiectul de modernizare include şi dezvoltarea celui mai mare spațiu creativ din România, cu o suprafață totală de 2.000 mp, care va fi finalizat până în 2027. Acesta va integra peste 200 de locuri pentru lucru colaborativ și zone dedicate studenților și profesioniștilor. Iulius Mall oferă deja un astfel de concept prin Iulius Meets, un spațiu de coworking care îmbină experiența de shopping cu activități de lucru, studiu și socializare.
La capitolul entertainment, Clubul de bowling şi biliard Viper este în proces de reamenajare și, din toamnă, va propune vizitatorilor un concept modern de relaxare.
Iulius Mall Iași organizează pentru clienți campanii care îi recompensează constant, precum „Marțea Moca”, un mecanism care oferă, în fiecare zi de marți, beneficii precum oferte 1+1 la în food court, bilete la cinema la jumătate de preț, parcare gratuită și cadouri la cumpărături. Iniţiativa a generat, de la lansarea din primăvară, creșteri de peste 10% ale traficului zilnic și rezultate semnificative pentru retailerii implicați.
Iulius Mall Iași, inaugurat în anul 2000 și situat în inima unuia dintre cele mai mari campusuri studențești din țară, reunește peste 180 de magazine și include un cinematograf multiplex Cinema City cu 5 săli, dotate cu fotolii ultramoderne COMFORT şi VIP hi-tech complet computerizate, un food court, un supermarket Carrefour Market, club de bowling şi biliard, precum şi un co-working dedicat activităților creative și educative pentru tineri.
Portofoliul companiei IULIUS include peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixte (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale Iulius Mall (Iași, Cluj-Napoca și Suceava), precum și două proiecte de retail de proximitate Family Market. Dezvoltările sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual 74 de milioane de vizite.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


