Daniela Claudia Orășanu, Directorul Anului 2024: „Eu nu conduc o școală, ci încerc să creez un ecosistem în care fiecare copil e privit ca un proiect de viață”

Daniela Claudia Orășanu, Directorul Anului 2024: „Eu nu conduc o școală, ci încerc să creez un ecosistem în care fiecare copil e privit ca un proiect de viață”

Reading Time: 9 minute

Din 2015, Daniela Claudia Orășanu este directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, unde a implementat o serie de proiecte majore de modernizare și digitalizare. Doar în anul școlar 2023/2024 a gestionat un buget de circa 4 milioane de euro în plus față de fondul de la bugetul de stat. La Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024, organizată de Asociația pentru Valori în Educație (AVE România), Daniela Claudia Orășanu a primit titlul de Directorul Anului. Biz a căutat să afle cum arată școala performantă în viziunea unui director care arată că are viziune.

Ce considerați că ar trebui să însemne educația oferită de școală, azi?

Educația oferită astăzi de școală ar trebui să fie mai mult decât un drum spre note sau diplome, pentru că educația e mai mult un proces de rafinare a ființei umane, nu doar de instruire.

Trăim într-o lume dominată mai ales de incertitudine, fragmentare și tehnologie accelerată, abundentă în informații și din acest motiv mai importante decât cunoștințele și abilitățile, școala trebuie să-i învețe pe copiii noștri cum să se descurce în această lume.

Școala ar trebui să fie acel spațiu în care copilul învață cum să gândească,cum să formuleze întrebări, cum să descopere probleme (nu doar să le rezolve pe cele gata formulate) și să găsească soluții, să înțeleagă lumea în care trăiește, să-l ajute să afle cine este și să-și descopere propriul loc în ea. Important este să-și dezvolte autonomia și autodisciplina, astfel încât să funcționeze independent de tehnologie, ca un toolkit de supraviețuire indiferent de context. În școală învățăm să punem în cuvinte gândurile, exersând comunicarea ca o gimnastică a minții și nu doar un exercițiu de igienă socială. Copilul trebuie să învețe în școală cum să-și utilizeze cunoștințele și abilitățile pe care le are și asta presupune și o învățare teoretică bună, fără a se limita doar la asta.

Școala trebuie să-l ajute pe elev să se adapteze la viitor, fără a fi un proces de decojire a ființei umane chiar dacă viitorul pare a fi unul foarte digitalizat și care se varsă din ce în ce mai mult în AI.

Educația în școală trebuie să-i dea copilului mai ales busola interioară, nu doar harta care se construiește neîncetat.

Care este principala provocare a unui director de colegiu tehnic?

Principala provocare a unui director de colegiu tehnic din urbanul mic este să mențină școala relevantă și vie, cu încredere în rolul școlii ca ascensor social, într-un context cu resurse limitate, așteptări reduse din partea familiei elevului în profilul său profesional.

Specific unui director de colegiu tehnic este să găsesc constant soluții la cel puțin două probleme importante. Prima este construirea de parteneriate reale cu mediul de afaceri, care să se implice cu sens, nu doar formal sau punctual în formarea profesională. A doua  provocare este atragerea elevilor spre liceul tehnologic – competențele tehnice sunt încă percepute ca „a doua opțiune”, iar elevii vin adesea nemotivați.

Provocarea e să transform școala dintr-un loc al teoriei într-un spațiu al învățării aplicate, care dezvoltă elevi autonomi, pregătiți profesional pentru lumea incertă din viitor, dar și echilibrați emoțional și integrați social.

Ce mijloace are la dispoziție un director pentru dezvoltarea unei școli și încurajarea performanței elevilor?

O baghetă magică ne-ar trebui uneori (mai ales în contextul noilor măsuri fiscal bugetare) … În lipsa ei ne bazăm pe viziune strategică, parteneriatele cu mediul de business, accesarea de proiecte cu finanțare externă – PNRR, Erasmus+, POEO -, dezvoltarea unor programe de formare continuă a profesorilor.

Doar prin crearea de conexiuni între școală și realitatea socio-economică, directorul poate stimula învățarea contextualizată și dezvoltarea de competențe transversale atât de necesare pe piața muncii – lucrul în echipă, integrare rapidă în medii noi de lucru, echilibru emoțional, autodisciplină prin respectarea regulilor, comunicare, rezolvare de probleme, etc.

Sprijinul mediului de afaceri este esențial pentru noi, pentru ca aceste mijloace să dea rezultate reale.

Ce faceți altfel la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, astfel încât ați primit titlul de Directorul Anului 2024?

Am dovedit că un liceu tehnologic dintr-un oraș mic poate deveni un model național de bună practică. Angajamentul meu ca director este ”Aici este școala în care vii copil și pleci OM” și nu e doar viziunea managerială. Dezvoltăm devenirea fiecărui copil ca un proiect antreprenorial în 7 dimensiuni:

1) Infrastructură modernă – spații școlare și echipamente didactice-, școală digitală;

2) Curriculum opțional adaptat la industria 4.0.

3) Spațiu de coworking într-un program de învățare colaborativă și de suport pentru profesori; cultură organizațională dinamică;

4) Parteneriat activ cu fiecare elev pentru ca acesta să-și atingă întregul potențial;

5) Parteneriat activ între școală și familia elevului;

6) Ecosistem structurat al proiectelor educaționale – extrașcolare și europene;

7) Rețea puternică de parteneriate cu mediul de afaceri și alți stakeholderi.

În ultimii 8 ani am atras fonduri din proiecte europene de 4,56 euro pentru fiecare 1 euro primit din finanțarea de bază (costul standard pe elev). Am construit și modernizat infrastructura astfel încât procesul didactic se desfășoară doar într-un singur schimb, cu orar modular și 10 laboratoare moderne de ultimă generație pentru pregătirea aplicată a elevilor noștri.

Performanța academică măsurată prin Rata de promovare la bacalaureat a crescut cu peste 50% – de la 52% la 78% astăzi pentru promoția curentă iar Rata de absenteism a scăzut cu 58,68%.

Rata de inserție socială este de 96% pentru absolvenții noștri.

Eu nu conduc o școală, ci încerc să creez un ecosistem în care fiecare copil e privit ca un proiect de viață. Din acest motiv noi spunem că ”Unirea” e școala cu o mie de proiecte, pentru că fiecare elev este un proiect.

Cum atrageți resursele necesare proiectelor?

Nu așteptăm să vină resursele – le căutăm, le construim și le justificăm. Atragem resurse pentru că avem un plan clar, livrăm rezultate și dovedim că școala noastră investește în viitorul real – nu doar în diplome, ci în oameni cât mai bine pregătiți.

Atragem resursele necesare proiectelor printr-un model de leadership participativ și orientat spre impact. Am construit câte o echipă de proiect pentru fiecare tip de axă de finanțare – în prezent avem zece echipe de proiect. Nu am delegat, ci am lucrat alături de echipele mele, pentru ca fiecare proiect să reflecte nu doar o idee de pe hârtie, ci o nevoie reală a elevilor noștri.

Am consolidat încrederea comunității promovând transparent și constant rezultatele, nu doar în cifre, ci în transformări vizibile. Mai mult, am tratat fiecare proiect ca un motor de schimbare pe termen lung, dezvoltând produse și programe educaționale ca modele de bună practică care să rămână relevante și după finalizarea finanțării. Această abordare integrată ne-a permis să atragem noi resurse și să valorificăm optim ceea ce avem.

Folosim fiecare reușită de proiect ca o carte de vizită – cu rezultate clare, pentru a atrage și alți stakeholderi.

Cum ar putea fi stimulate școlile românești să facă proiecte pentru dezvoltare

De ce credeți că sunt manageri în educație care nu accesează finanțări în afara celor de la bugetele locale? Cum considerați că ar putea fi stimulate școlile românești să facă proiecte pentru dezvoltare?

Pentru că directorul de școală poartă astăzi multe ”pălării” în rolul său, nu doar ca profesor la clasă, dar și ca strateg educațional sau ca manager pe diferite alte dimensiuni iar bugetul de timp e limitat.

Poate pentru că în multe cazuri, este frica de birocrație și lipsa de formare sau chiar mentalitatea de „merge și așa” care blochează inițiativa. Sau poate doar pentru că sunt singurii manageri din România care nu au niciun cuvânt de spus în alegerea angajaților cu care lucrează și nici nu-i pot sancționa sau premia pe cei pe care îi conduc, în funcție de rezultate și atunci este foarte dificil să-ți construiești echipe de proiect și să-ți motivezi colegii. Sau din lipsă de motivație, pentru că nu există o cultură a meritului sau a recompensării directorilor, a echipelor manageriale, a celor care aduc fonduri și inovează. Sau poate din teama de eșec și de control, mai ales acolo unde lipsesc competențele financiare. Fiecare școală e diferită.

Cum putem aduce mai multe proiecte de dezvoltare în școli? Cred că simplificarea procedurilor, cu mai puțină birocrație și o formare reală cu ateliere aplicate pe echipe de proiect ar încuraja directorii să acceseze finanțări externe. Ar ajuta și recompensarea concretă a școlilor performante în atragerea de fonduri, oferindu-le o autonomie mai mare.

Cum poate fi implicată comunitatea, în special părinții, în dezvoltarea școlilor?

Părinții pot fi implicați real în dezvoltarea școlii atunci când sunt tratați ca parteneri educaționali.

La noi în școală, i-am invitat să participe la consilii consultative, la ateliere de orientare pentru cariera copiilor, la programe educaționale extrașcolare, la Gala ”Unirea”. Comunicarea este extrem de importantă și trebuie să fie onestă și continuă, nu doar atunci când apar probleme – noi păstrăm contactul cu părinții și prin intermediul platformei de management electronic a catalogului electronic dar și pe paginile școlii de pe rețelele sociale unde promovăm toate activitățile educaționale care au loc.

Când li se oferă un rol clar și vizibil, părinții devin susținători activi ai viziunii școlii.

O școală susținută de comunitate este o școală care inspiră încredere. Iar părinții, dacă sunt ascultați, respectați și implicați real, devin cei mai buni ambasadori ai schimbării.

Cum se pot implica specialiștii și companiile în susținerea educației din școli?

Implicarea specialiștilor și a companiilor nu este doar benefică, este absolut esențială pentru ca școala să poată forma absolvenți pregătiți pentru realitatea de azi.

Mediul economic trebuie să fie pentru școală într-un parteneriat real pentru competențe reale.

Ca modalități concrete de implicare într-un parteneriat autentic ar putea fi: participarea activă a firmelor în definirea profilului profesional, în actualizarea experienței practice a profesorilor de la disciplinele de specialitate – ingineri și economiști în stagii de practică periodice, inclusiv actualizarea conținuturilor tehnice din programele școlare cu tehnologii, proceduri și cerințe actuale din industrie -, laboratoare și ateliere realizate prin parteneriat public-privat, unde echipamentele reflectă realitatea economică actuală. Deasemenea companiile pot oferi elevilor experiență practică în firme, cu mentorat din partea angajaților. Dar și oferirea de mentorat din partea specialiștilor din companii care pot veni în școală pentru ateliere, demonstrații, prezentări de meserii sau coaching de carieră – noi am avut în acest an școlar cinci astfel de ateliere. Dar și activitățile extracurriculare din școală pot fi livrate de mediul economic (workshopuri, hackathoane, evenimente). Pentru fiecare elev din clasele a IX-a ÷ a XII-a companiile ar putea oferi un mentor extern, o experiență practică anuală, un proiect social/antreprenorial, o vizită profesională în companie.

Tinerii liceeni își pot construi astfel un portofoliu de experiențe care-i vor ajuta mult mai bine să se integreze profesional la absolvire.

Un parteneriat real școală – mediu de business înseamnă o co-construcție de competențe, în care fiecare parte are responsabilități clare.

Cele mai importante lecții de leadership și management în conducerea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Pașcani?

Nu conduc o instituție, ci o echipă de oameni. Iar fiecare dintre ei caută o experiență de muncă care să-i ofere un sens, respect, libertatea de a contribui autentic și șansa de a vedea cum munca lor schimbă vieți.

Am învățat că nu ajunge să ai idei bune. Trebuie să le explici, să le susții, să le adaptezi la realitatea oamenilor din școală. Ritmul schimbării nu e dictat de director, ci de capacitatea echipei de a înțelege și de a crește împreună.

Am învățat că trebuie să fiu prima care dă exemplu. Nu pot cere responsabilitate, implicare, încredere dacă eu nu ofer toate acestea. Iar cele mai bune rezultate vin atunci când ești onest, îți comunici viziunea și mai ales când ai curaj.

Și să nu uităm în niciun moment că elevii noștri vin în școală pentru a deveni OAMENI.

Care sunt punctele pozitive și care sunt cele negative pe care le observați azi la școala românească?

Fiecare școală trebuie să crească din interior. Chiar dacă astăzi factorii educaționali s-au multiplicat – avem și familia, comunitatea dar și social media. Astfel că școala românească de azi are atât resurse valoroase, cât și obstacole majore.

Un lucru pozitiv este că există un acces larg la educație, dar care însă este inegal în calitate. Toți copiii au dreptul legal la școală gratuită până la finalul liceului. Și asta rămâne un câștig important. Dar, în realitate, calitatea educației variază enorm între mediul urban și rural. Mulți copii termină școala fără competențe reale de bază. Analfabetismul funcțional e ridicat. Astfel există o polarizare accentuată: prea puține vârfuri, prea mulți elevi nepregătiți. Doar 11 % dintre elevii cu vârste între 6 și 14 ani își pot utiliza cunoștințele ca pe niște resurse, au competențe de alfabeizare funcțională.

Un alt lucru pozitiv al sistemului nostru de educație este că avem în curriculum și în practica școlară fundamente solide la unele discipline teoretice, cum este matematica sau fizica de exemplu. Dar această „bază teoretică solidă” e adesea prea abstractă, necorelată cu competențele aplicate cerute în secolul XXI și de industria 4.0.

Avem mulți profesori pasionați, extrem de bine pregătiți. Dar din păcate nu aceasta este regula, ci mai degrabă adesea este excepția în unele zone. Lipsa unui bun și coerent sistem de formare atât inițială în mediul universitar cât și continuă, la care se adaugă salarizarea slabă nemotivantă, alungă sau plafonează mulți profesori valoroși. În contextul actual al ultimelor măsuri fiscale privind sistemul de educație, se amplifică riscul ca tot mai mulți profesori competenți să părăsească sistemul, iar cei rămași să fie demotivați și suprasolicitați, afectând direct calitatea actului educațional.

Avem elevi cu un imens potențial de creativitate, din ce în ce mai conectați la lume, care gândesc global, dar formați într-un sistem rigid, centrat pe memorare, acumulare de cunoștințe și evaluare șablonizată care valorifică prea puțin gândirea critică și spiritul de inovare.

Deși în ultimii ani au existat investiții din fonduri europene, mai ales în digitalizare, sistemul de educație rămâne afectat de o subfinanțare cronică, vizibilă nu doar în infrastructură și salarizare nemotivantă, ci mai ales în stagnarea modernizării curriculumului, a programelor școlare, a manualelor, a sistemului de evaluare – lipsa standardelor de evaluare, examene naționale – și a formării continue a profesorilor. Aceste carențe limitează profund capacitatea sistemului de a răspunde nevoilor reale ale elevilor și societății contemporane.

Școala românească de azi se află la răscruce între presiunile realității interne și standardele moderne ale educației.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 396 (1 – 31 august 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.