Interviuri

RE/MAX: Extindere în vremea stagnării

5 iul. 2023 4 min

RE/MAX: Extindere în vremea stagnării

Reading Time: 4 minute

Restrângerea accesului la finanțare și inflația au contribuit la o scădere a volumului tranzacțiilor înregistrate pe piața imobiliară care este caracterizată de o stagnare în 2023, după patru ani de creșteri cu peste zece procente.

Răzvan Cuc, președinte RE/MAX ne-a vorbit despre o posibilă revenirire pe creștere a pieței imobiliare rezidențiale din 2024, despre strategia de dezvoltare prin franciză a RE/MAX și despre costurile pe care le presupune o franciză RE/MAX pentru antreprenori.   

Din punct de vedere al businessului, cum a fost prima jumătate de an pentru RE/MAX România?

La nivelul primului trimestru al acestui an am înregistrat comisioane de circa 2,5 milioane de euro, în urma celor 2200 de tranzacții realizate în acest interval. Ca tendință generală, T1 a fost marcat de o abordare mai rezervată a cumpărătorilor, respectiv o scădere a volumului tranzacțiilor înregistrate, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ca efect al inflației și restrângerii accesului la surse de finanțare pentru cumpărători. Astfel, valoarea tranzacțiilor intermediate a fost de circa 118,5 milioane de euro, cu 9% mai puțin decât în 2022.

Pe de altă parte, în ceea ce privește perspectivele pentru al doilea semestru al anului 2023, ne propunem să continuăm pe aceeași traiectorie de succes și ne așteptăm să menținem același nivel performanță înregistrat anul trecut.

RE/MAX a ajuns la 70 de francize naționale. Ne puteți spune câteva cuvinte despre strategia de dezvoltare prin francizare? Cât costă o franciză RE/MAX și de ce este căutată în rândul antreprenorilor români?

În primul rând, francizele oferă antreprenorului posibilitatea de a deține o afacere, având în spate tot suportul din partea unei companii cu un model de business ce are deja succes. În ultimii ani, deținerea unei francize, precum cea din domeniul imobiliar, a devenit o alternativă tot mai populară și în rândul românilor.

La rândul său, franciza RE/MAX este o oportunitate de business ce presupune investiții moderate și un potențial rapid de creștere, fiind ușor de gestionat chiar și pentru cei care nu au experiență în real-estate. Pe scurt, francizații au în pachet o identitate de brand, al unui brand cu renume mondial, acces la o rețea profesionistă, în care agenții pot învăța și se pot forma ca specialiști, în Academia RE/MAX (ce oferă traininguri și materiale de suport), alături de suport tehnic (acces la un CRM și site performant) și suport de vânzări (listare exclusivă și materiale juridice). Pe scurt, ai o afacere la cheie, cu stocuri zero și suport maxim din partea echipei noastre. Un contract de franciză RE/MAX se încheie pe o perioadă de cinci ani, iar costul de achiziție variază între 6.900 de euro și 11.900 de euro.

Printre beneficiile principale evidențiate de antreprenorii care aleg o franciză RE/MAX se numără brandul deja cunoscut, prin care câștigă mai ușor încrederea clienților, alături de suportul constant oferit de echipa RE/MAX România în dezvoltarea businessului lor și partea de formare, deosebit de atractivă, mai ales pentru cei care nu au un background profesional în imobiliare.

Care sunt planurile pe care le aveți pentru RE/MAX România?

Ca parte a strategiei de dezvoltare pe termen mediu și lung urmărim o creștere organică a afacerii pentru următoarea perioadă a anului, ce se aliniază contextului pieței imobiliare locale și are în vedere obiective ambițioase în ceea ce privește extinderea rețelei de birouri și creșterea numărului de membri.

Ne propunem să deschidem francize în toate reședințele de județ din România, cu scopul de a oferi o acoperire extinsă la nivel național și de a fi mai aproape de clienți, planul fiind acela de a avea, în medie, un birou RE/MAX la fiecare 40.000 de locuitori, care să poată răspunde nevoilor specifice ale diferitelor comunități locale. Această abordare ne permite să creăm o rețea puternică și solidă de profesioniști imobiliari, capabili să ofere servicii de calitate și să asigure satisfacția clienților.

Ca rezultat al implementării acestei strategii de expansiune, RE/MAX România își propune să încheie anul cu aproximativ 80 de birouri și un număr de 850 de membri în rețea, extindere ce va  consolida poziția companiei pe piața imobiliară și va contribui la creșterea performanțelor generale. Totodată, ne propunem să ajungem până la finalul anului la o valoarea totală a comisioanelor înregistrate de aproximativ 13 milioane de euro.

Aceste obiective ambițioase sunt susținute de angajamentul puternic al echipei RE/MAX România și de experiența acumulată în industrie de-a lungul anilor. Prin eforturile continue de inovare și adaptare la cerințele pieței, RE/MAX România este hotărâtă să-și mențină nivelul de performanță și să-și  consolideze poziția de lider pe piața locală de consultanță imobiliară.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre evoluția pieței imobiliare rezidențiale din ultimii ani? Care sunt așteptările pe care le aveți pentru următoarea perioadă de timp? De ce?

Piața se maturizează cu fiecare an care trece, cu toți cei implicați în ea: vânzători, dezvoltatori, cumpărători, investitori, cât și consultanți (agenți). Creșterea pieței a fost, în medie, de circa 10%/ an în ultimii 3-4 ani, cu o stagnare în 2023.

În perioada următoare a acestui an vedem o stagnare la nivel național, cu variații în unele orașe. Totodată, estimăm o foarte probabilă revenire pe creștere din 2024, însă este imposibil de prezis acest lucru cu acuratețe.

Este evident că toate părțile implicate în tranzacțiile imobiliare (vânzători/cumpărători) au nevoie de servicii dedicate – adică să fie reprezentați. Astfel că, odată cu maturizarea pieței, avem nevoie de servicii de reprezentare exclusivă, ceea ce înseamnă că un consultant imobiliar profesionist trebuie să stea doar de partea unei singure părți: vânzător sau cumpărător. Aceeași situație o întâlnim și în cazul avocaților. Așadar, tocmai pentru a veni în întâmpinarea clienților cu servicii exclusive, din semestrul al doilea 2023 RE/MAX România va lucra doar în reprezentare exclusivă.

Ne puteți spune câteva cuvinte depre proiectul legislativ „Legea agentului imobiliar”? Ce presupune acesta și cum va schimba piața imobiliară?

Legea Agentului Imobiliar este o reglementare pe care o așteptăm de mai bine de 30 de ani, ce va aduce o schimbare în bine și va genera doar un impact pozitiv asupra pieței imobiliare românești. În primul rând, profesia de agent imobiliar va fi recunoscută oficial și va include o „fișă a postului”, iar odată cu adoptarea noii legi, va fi obligatorie încheirea unui contract între agent și client, care să ateste că agentul își exercită profesia. Până acum existau niște reguli nescrise de care majoritatea agenților imobiliari țineau cont, dar, dacă erau încălcate, nu puteau exista sancțiuni clare.

Iar dacă până acum oricine putea deveni agent imobiliar, în viitor lucrurile se vor schimba, fiind nevoie de o anumită pregătire profesională, pe care noi, cei care activăm în domeniu, o vedem imperios necesară. Având în vedere că piața se schimbă constant, prin adoptarea legii, agenții imobiliari vor fi obligați să efectueze cursuri de perfecționare o dată la 3 ani. Prin urmare, Legea Agentului Imobiliar aduce o schimbare asupra industriei prin introducerea de norme de conduită pentru agenții imobiliari, vor exista drepturi și obligații atât pentru intermediar, cât și pentru client, care vor fi clare, scrise pe hârtie.

Array

Articole pe aceeași temă: