Daria Tudor, FaurEver Together: „Îmi doresc să stârnesc curiozitatea în cei aflați la început de drum, să îi învăț să asculte, fie că este vorba de muzică, de cuvinte sau de propria conștiință”

Daria Tudor, FaurEver Together: „Îmi doresc să stârnesc curiozitatea în cei aflați la început de drum, să îi învăț să asculte, fie că este vorba de muzică, de cuvinte sau de propria conștiință”

Reading Time: 8 minute

Fundația Centrul Român de Muzică a lansat FaurEver Together, un proiect cultural interdisciplinar dedicat performanței, inovației și educației muzicale. Proiectul marchează revenirea în România a celebrului Cvartet Fauré pe 1 aprilie și propune un model de mentorat unic, menit să reconecteze tinerii muzicieni români din diaspora cu realitățile culturale locale.

Daria Tudor, pianistă și directorul artistic al proiectului educațional, vorbește despre viziunea de ansamblu a programului, forța muzicii de a conecta generațiile, impactului transferului de experiență dintre muzicieni consacrați și studenți și elevi, precum și despre evenimentele care vor avea loc la început de aprilie. Daria este și unul dintre cei 5 mentori din cadrul programului, alături de Florian Mitrea (pian), Elisabeta Nedelciu (vioară), Alexandru Spînu (violă) și Sofia Blându (violoncel).

FaurEver Together propune un model de mentorat unic în România. Care a fost scânteia care a dus la crearea acestui proiect și cum reușește el să „reconecteze” muzicienii din diaspora cu realitatea culturală de acasă?

Scânteia o constituie un mix dintre experiența acumulată pe băncile școlii românești, lecțiile învățate în studenția de la Berlin și analiza proiectelor educaționale și culturale la care am contribuit în ultimii ani. În urma edițiilor anterioare ale festivalului Hoinar și a ramurilor educaționale ale acestuia, am gândit două direcții separate, destinate învățământului preuniversitar și, respectiv, celui universitar. Ramura universitară aduce la București renumitul Fauré Quartett, un ansamblu cameral cunoscut pe toate marile scene internaționale, care funcționează în aceeași formulă de peste 30 de ani. Ei revin în România după 17 ani, în 2009 fiind artiști în cadrul Festivalului Enescu. De această dată se vor opri întâi la Universitatea Națională de Muzică din București, unde vor lucra cu studenții individual și în cadrul unui workshop colectiv. Apoi se reîntorc pe scena Ateneului Român, într-un concert excepțional în data de 1 aprilie. Ramura universitară aduce acasă o serie tineri muzicieni români excepționali, care activează acum în diaspora, și care vor îndruma elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” și ai Școlii Gimnaziale de Arte „Iosif Sava” din București pe drumul muzicii de cameră.

Proiectul este construit pe doi piloni: Roots (performanță) și Generations (impact social). Cum se echilibrează aceste două direcții într-un singur „organism” cultural?

FaurEver Generations este ramura destinată învățământului preuniversitar. Cele 5 zile de lucru intens cu cei mici se vor materializa în două concerte la Teatrul Nației din Ploiești, în 2 si 3 aprilie. Dorința a fost de a avea în sală, cu ajutorul Teatrului Nației, oameni pentru care accesul la activități culturale nu este de la sine înțeles, oameni din comunități vulnerabile. Am vrut enorm ca cei mici să aibă contact cu o altă fațetă a vieții prin intermediul muzicii, să vadă și să simtă ce impact are de fapt muzica în societate. Tinerii excepționali despre care vă spuneam că îi vor îndruma pe cei mici (Sofia Blându, Elisabeta Nedelciu și Alexandru Spînu) sunt foarte familiarizați cu astfel de activități, ele fiind parte integrantă a anilor de studiu în Germania. Lor li se vor alătura Florian Mitrea, profesor la Academia Regală din Londra, și cu mine.

FaurEver Roots, pilonul universitar, are ca scop aprofundarea studiului orientat spre performanță în muzică și deschiderea de orizonturi în domeniul nostru de activitate. Cred că aceste două direcții sunt complementare și un organism cultural poate funcționa doar atunci când există ambele.

Ai menționat în trecut că muzica clasică are puterea de a conecta generații și comunități. În ce măsură și cum acest proiect este și un manifest pentru adaptarea muzicianului la o societate aflată într-o schimbare constantă?

Tocmai prin prezența acestor două direcții. Cred că este foarte important pentru cei mici ca, odată cu acumularea de informații și perfecționarea lor în domeniul muzical, să observe și să experimenteze multiplele beneficii pe care muzica clasică le poate oferi societății. Din acest motiv mi-am dorit să îi duc în centrul ei, acolo unde vor avea parte de reacții autentice și foarte spontane, acolo unde normele unui concert clasic intră în planul secund, acest lucru neînsemnând că pregătirea este în vreun fel afectată. Apoi, pentru muzicienii profesionști, cerințele și oportunitățile sunt într-o continuă schimbare. Nu sunt de părere că un muzician clasic trebuie să facă compromisuri pentru a se adapta la cerințele pieței, dacă îi putem spune așa, dar cred că trebuie să fie conștient de ceea ce reprezintă el pentru societate și să fie constant prezent în ea. Acest lucru înseamnă o cunoaștere amănunțită a profesiei, capacitate de dialog, spirit civic, apetit pentru muncă și dorința de a face bine. Din acest motiv am ales să ofer posibilitatea de a dialoga cu un ansamblu care reușește acest lucru de mai bine de 30 de ani: patru oameni cu o istorie împreună, dar și cu patru vieți personale.

În pilonul Generations, revii în țară alături de alți patru tineri muzicieni excepționali pentru a mentora elevi de gimnaziu și liceu. Ce îți dorești să le transmiți acestor copii dincolo de tehnica instrumentală propriu-zisă?

În primul rând, capacitatea de lucru în echipă. În cadrul proiectului am format ansambluri camerale mixte: mentori-elevi. Ei vor lucra pentru prima dată împreună. Muzica de cameră, ceea ce facem noi în cadrul proiectului, este în programa școlară începând cu studiile liceale. Eu am avut ocazia să fac asta de foarte timpuriu și tare bine mi-a prins, nu doar profesional, ci și uman. Cele mai trainice prietenii așa au început. Am învățat să comunic prin muzică, dar cadrul unui ansamblu cameral creează și o microsocietate, o comunitate, care își va forma și propriul set de reguli. Cred că munca în echipă este un element educațional primordial. S-ar putea spune că multe lucruri trebuie împărțite într-o echipă și poate așa și este, dar nu și bucuria reușitei: aceasta se multiplică. Și este un sentiment tare frumos.

Ai declarat că scopul vieții este să dăruiești ceea ce ai primit în viață ca har, ca talent. Crezi că există o presiune suplimentară pentru artiștii din generația ta să devină și manageri culturali sau activiști educaționali?

Nu, nu cred că este o necesitate. Este o alegere personală. Natura meseriei noastre este de așa manieră creată că nu putem supraviețui fără să dăruim. Circumstanțele în care facem acest lucru sunt diverse și, grație dezvoltării recente și evoluției constante, avem posibilitatea de a fi din ce în ce mai creativi și de a experimenta lumea din mai multe unghiuri. Pe mine m-a atras perspectiva aceasta, dar nu o consider obligatorie. Mai degrabă aș spune că e important să cunoaștem cât mai multe variante, să beneficiem de o educație care să ne deschidă ochii pentru a le vedea, fără a fi presați sau obligați de a practica ceva de care nu suntem convinși.

FaurEver Together nu este doar despre concerte, ci despre mentorat. În viziunea ta, un mentor trebuie să fie un model de succes sau un model de vulnerabilitate? Ce „cicatrici” profesionale le împărtășești elevilor tăi pentru a-i ajuta să crească?

Nu cred că cele două se exclud reciproc. Nu aș vrea să generalizez conceptul de succes, pentru că drumul de parcurs este unul personal, iar ideea de succes este mai degrabă una externă, un fel de etichetă atribuită de observatori. Prin alinierea multor factori se întâmplă uneori ca un lucru de valoare, o împlinire personală sau un proiect caritabil să fie și de succes. Dar nu este obligatoriu să fie așa. Iar succes au și foarte multe vicii…Nu cred că le vorbesc elevilor și studenților despre „cicatrici”, ci mai degrabă despre moralele unor experiențe. Pare simplu și de la sine înțeles, în teorie. În practică însă este nevoie de educație și de muncă constantă pentru formarea unui set de principii greu de cutremurat, apoi de tărie de caracter pentru aplicarea acestora atunci când decizia corectă poată avea urmări greu de suportat. Sunt mulți factori care joacă un rol important, iar viața nu se desfășoară niciodată pe un singur plan, de aceea nici nu cred în existența unei combinații câștigătoare. Îmi doresc să stârnesc curiozitatea în cei aflați la început de drum, să îi învăț să asculte, fie că este vorba de muzică, de cuvinte sau de propria conștiință.

Concertele din 2 și 3 aprilie de la Ploiești vor avea în sală un public cu acces limitat la activități culturale. Cum pregătești elevii pentru întâlnirea cu un public care, poate, descoperă muzica de cameră pentru prima dată?

Pregătirea muzicală, profesională, nu diferă. Bucătăria noastră muzicală se va desfășura neperturbată de tipul concertului. Alcătuirea programului de concert și a ansamblurilor a fost însă gândită astfel încât să avem diversitate, atât în componența formațiilor, cât și în mesajul lucrărilor pe care le vom cânta. Accentul pe mesaj și pe traducerea acestuia prin sunete va fi o componentă principală a cursurilor și cu acest gând îmi propun să ajungem la Ploiești.

Activezi într-unul dintre cele mai competitive medii muzicale din lume. Cum se vede sistemul educațional muzical din România prin lentila experienței tale din Germania?

Să începem prin a spune că am ajuns în Germania cu un bagaj de cunoștințe foarte solid. Am vorbit despre asta de fiecare dată când am avut ocazia. Sistemul educațional muzical preuniversitar din România are și foarte multe părți bune, chiar prin comparație cu cel din Germania. Întâi de toate este un sistem de stat, care permite mai multor oameni să acceadă la o educație muzicală instituționalizată. Nu este cazul Germaniei. Există foarte puține școli de muzică subvenționate și ele nu există chiar la fiecare pas, repet, fiind vorba strict de preuniversitar. Dar asta este poate o discuție pentru o altă ocazie. În acest sistem în care m-am format am întâlnit și oameni foarte dedicați, care m-au însoțit pe tot parcursul, iar unii dintre ei îmi sunt alături și acum. Datorită acestei baze am reușit să mă integrez și să îmi croiesc un drum la Berlin. Detașându-mă acum de subiectul sistemului educațional, cultura, deci implicit muzica, este parte integrantă a vieții berlineze, iar lucrul acesta se simte odată ce iei contact cu societatea. E un oraș foarte divers, care reușește să surprindă cultural la fiecare pas. Cu focus pe ceea ce e bun acasă, îmi doresc să aduc elemente noi, descoperite aici, care să permită muzicii clasice să se integreze în cât mai multe acțiuni și pe cât mai multe paliere.

Te-ai format în România, dar te-ai desăvârșit profesional în Germania. Există o anumită „singurătate” a artistului român din diaspora? Este proiectul FaurEver Together și o formă personală de a te simți din nou „acasă” prin ceea ce oferi comunității?

Nu am plecat supărată și, de aceea, nici nu am simțit vreodată că m-am despărțit de România. Sigur, la un moment dat, centrul activităților profesionale s-a îndreptat către Germania și m-a bucurat să simt că am reușit să mă integrez. Personal am păstrat, fără cale de întoarcere, multe elemente care alcătuiesc bagajul cultural românesc, tradiții, și, bineînțeles, umorul caracteristic. Nu m-am simțit nevoită să schimb ceva din ceea ce mă reprezintă, ba, mai mult, am și descoperit altfel câteva dintre aceste lucruri, odată ce am observat că nu aparțin tuturor. Însă eu am simțit mai degrabă capacitatea Europei de a oferi diversitate în unitate, cam așa aș descrie cei 10 ani de când sunt aici. FaurEver Together este un dialog intercomunitar și intergenerațional, deci este o formă de „acasă” pentru mine.

Revenirea Cvartetului Fauré în România este un punct central al proiectului. Ce înseamnă pentru tine, ca pianistă, prezența acestui ansamblu care performează în aceeași formulă încă din 1995, în cadrul proiectului?

Doi dintre membrii cvartetului mi-au fost profesori. Multe dintre lucrurile spuse mai devreme le-am învățat de la ei. Și continui să învăț, ei transformându-se în ceea ce am numit mai sus: mentori. Faptul că ei au reușit să activeze împreună fără nicio schimbare de membru din 1995 este rezultatul acelei alinieri de factori despre care vorbeam. Cvartetul în sine este o oază de povești, iar ei personal sunt patru lumi diferite. Este una dintre cele mai mari bucurii recente că ei revin acum la București și că au pregătit ceva fantastic pentru data de 1 aprilie, la Ateneu.

Din perspectiva ta de artist, care este „lecția de dialog” pe care acest cvartet o oferă muzicienilor români?

Ascultarea. Și capacitatea de a te face auzit în relație cu celălalt. Iar forța pe care o poate căpăta un ansamblu care este guvernat de un astfel de crez o puteți auzi miercuri, 1 aprilie, în recitalul extraordinar Faure Quartett.

Cine este Daria Tudor

Câștigătoare a premiului Best Young Artist of the Year la Festivalul Internațional de pian Art of the Piano Cincinnati 2019, pianista Daria a debutat la vârsta de 9 ani cu Orchestra de Cameră Radio. A dezvoltat o carieră cu adevărat internațională, remarcându-se în apariții în cadrul unor festivaluri precum Kissinger Sommer – Bad Kissingen, Festivalul Internațional George Enescu – București, Encuentro de Musica din Santander și ca solistă a numeroase orchestre simfonice din Belgia, Italia și România.

O muziciană de cameră activă, Daria Tudor a cântat cu artiști precum Mihaela Martin, Patricia Kopatschinskaja și Zakhar Bron, în săli de la Werner Hall din Statele Unite la Akishino Hall – Kyoto, Japonia. Absolventă a Universität der Künste Berlin la clasa Pascal Devoyon și Björn Lehmann, este recomandată de către pianista Elisabeth Leonskaja și a studiat cu Maria João Pires la Queen Elisabeth Music Chapel. În prezent este lector la Universitatea de Arte din Berlin și Barenboim Said Academy.