De’Longhi își consolidează prezența în România

După 25 de ani de prezență prin intermediul unor companii partenere, grupul De’Longhi, proprietarul mărcilor Kenwood, Braun și De’Longhi, și-a deschis în România un birou comercial, care asigură relațiile directe cu marile rețele de retail locale.

Grupul este proprietarul mai multor fabrici, printre care o  fabrică de electrocasnice mici la Jucu, în județul Cluj, dezvoltată pe platforma industrială preluată în urmă cu 5 ani de la grupul Nokia. Produsele companiei sunt prezente pe rafturile magazinelor din România de peste 25 de ani, dar până acum activitatea de distribuție s-a realizat prin intermediul unor companii partenere.

Peter Ferluga

”România a devenit o piață din ce în ce mai importantă pentru noi, avem un potențial mare de creștere pe toate segmentele pe care le vizăm, din categoria electrocasnicelor mici”, spune Peter Ferluga, Directorul comercial al De’Longhi România.

De’Longhi este o marcă italienească, înființată în urmă cu peste 100 de ani și devenită numărul 1 în lume în espressoare  pentru uz casnic. Sub această marcă, grupul produce și alte categorii de electrocasnice mici: climatizare, sisteme de încălzire, aparate pentru prepararea mâncării, dezumidificatoare etc.

Kenwood este o companie britanică, fondată în 1947 de Kenneth Wood și devenită rapid mumărul 1 în Europa în categoria roboților de bucătărie (pe care chiar Wood i-a inventat în 1950). Compania este prezentă în peste 40 de țări și a fost cumpărată de Grupul De’Longhi în 2001.

Braun, o companie germană cu peste 90 de ani de tradiție, este binecunoscută în întreaga lume pentru o gamă diversă de produse. De’Longhi a achiziționat drepturile pentru categoria de îngrijire a locuinței, printre care se numără și electrocasnicele mici de bucătărie sau fiarele de călcat încă din anul 2013.

Compania are în plan demararea unor campanii de comunicare pentru toate cele trei branduri.

Roxana Dumitru

”Dacă De’Longhi este un lider modial pe segmentul espressoarelor pentru uz casnic și este un brand cunoscut și îndrăgit printre împătimiții de cafea, Kenwood, deși la rândul său lider european pe segmentul roboților de bucătărie, este mai puțin cunoscut în România”, spune Roxana Dumitru, Directorul de Marketing al De’Longhi România.

”Braun se bucură de o notorietate bună și de un capital de încredere din partea consumatorilor români, dar merită să fie mai bine cunoscut pe segmentul electrocasnicelor mici de bucătărie.”

Compania țintește acoperirea pieței în cât mai multe orașe din țară, dar și obținerea unei cote importante de piață.

”Pe unele segmente pornim, practic, de la zero, dar am încredere că într-un timp destul de scurt, calitatea produselor noastre va câștiga încrederea consumatorilor și va determina creșteri substanțiale”, adaugă Directorul comercial al companiei.

”De exemplu, segmentul premium al roboților de bucătărie este într-o fază incipientă de dezvoltare în România, ceea ce îi conferă un potențial foarte mare de creștere. La categoria espressoarelor suntem, de asemenea foarte încrezători, consumatorul român devenind în ultima vreme un cunoscător mai fin și, de ce nu, unul mai pretențios când vine vorba despre cafeaua pe care o bea zilnic, ceea ce nu poate decât să ne avantajeze.”

În România, De’Longhi are în prezent peste 2600 de angajați și a obținut anul trecut o cifră de afaceri de 157 de milioane de euro.