Companii Stiri

Distribuție Energie Electrică Romania anunță investiții de 689 mil. lei pentru 2022

4 mai 2022 2 min

Distribuție Energie Electrică Romania anunță investiții de 689 mil. lei pentru 2022

Reading Time: 2 minute

Distribuție Energie Electrică Romania, parte a Grupului Electrica, are un plan de investiții pentru anul 2022 în valoare de 689 milioane lei, pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuție a energiei electrice.

Direcțiile principale vizează parametri de continuitate și calitate în alimentarea cu energie electrică, eficiența energetică și reducerea pierderilor în rețele; eficiența operatională, și implicit, reducerea costurilor cu mentenanța.

Pentru orizontul mediu, compania are în plan, pe lângă continuarea modernizării infrastructurii de rețea, accelerarea digitalizării, dezvoltarea de canale alternative pentru interacțiunile cu utilizatorii, precum și crearea unui mediu de lucru modern pentru angajați, prin implementarea conceptului de Distribuție Digitală. Pe termen lung, proiectele companiei au în vedere orientarea către conceptul de smart grid, în linie cu trendurile din industrie.

Recent, compania a semnat un contract privind implementarea unui Sistem Inteligent de Distribuție a energiei electrice, pentru întreaga rețea, din cele 18 județe, cu consorțiul Cuculus GmbH, Elsaco Solutions și Simetrix Solution. Contractul evaluat la peste 78,6 milioane de lei, include implementarea Platformei Cuculus ZONOS IoT pentru MDC (Meter Data Collection) și MDM (Meter Data Management), precum și o gamă largă de servicii adiacente, inclusiv operațiuni pentru întreaga rețea de distribuție, timp de opt ani.

În anul 2021, Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a realizat investiții în valoare de 549 milioane de lei. Principalele beneficii ale acestor investiții au constat în îmbunătățirea calității serviciului de distribuție și creșterea eficienței operaționale prin modernizarea, automatizarea instalațiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum și creșterea eficienței energetice prin reducerea pierderilor în rețele.

Printre investițiile majore de anul trecut se numără Stația de Transformare 110/20 kV în axul LEA 110 kV Bartolomeu – FS Râșnov, circuit comun cu LEA 110 kV ICA Ghimbav (25,8 mil. lei), modernizarea și extinderea Stației de Transformare 110 kV – Tecuci (peste 10 mil. lei) și modernizarea Stației 110/20/10kV Baciu, județul Cluj (peste 9,6 mil. lei).

Distribuție Energie Electrică România a apărut la 1 ianuarie 2021, în urma fuziunii Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord, a Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud și a Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord. Compania deservește aproximativ 3,9 milioane de utilizatori, acoperind 40,7% din teritoriul României, cu o rețea de 201.082 km în 18 județe: Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova și Dâmbovița.

După listarea din 2014, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în modernizarea și retehnologizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, cu un total de peste 4,7 miliarde lei investiți în perioada 2014-2021.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: