Stiri

După un an de restricții, a fost găsit cadrul legal pentru suspendarea activității cluburilor care funcționează ilegal

25 mart. 2021 < 1 min

După un an de restricții, a fost găsit cadrul legal pentru suspendarea activității cluburilor care funcționează ilegal

Reading Time: < 1 minut

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că a găsit cadrul legal pentru ca activitatea agenților economici – restaurante, terase – care nu respectă restricțiile impuse să fie suspendată direct, fără să mai aștepte modificarea legii ca sancțiunea să se aplice după trei sancțiuni.

Cluburile vor fi închise cu inspecții comune: poliție, sanepid

Nu va mai fi nevoie de această modificare, a anunțat la Digi FM prefectul Alin Stoica.

„Nu mai așteptăm acea propunere, avem cadrul legal existent. Am colaborat bine cu instituțiile din MS, INSP, am convenit că e cadru legal. Vor fi controale care se vor desfășura în comun poliție – Inspecția Sanitară – și se va lua măsura suspendării activității agenților economici care nu se conformează.

Există o lege care să permită să le suspendăm activitatea. Asta se poate întâmpla de azi.

Activitatea de control vizează deja agenții economic despre care știm deja că nu s-au conformat și care au antecedente”, a spus Alin Stoica.

Citește și: Lucian Bode vrea închiderea cluburilor care încalcă regulile

Potrivit prefectului, din weekend chiar vom putea vedea localuri închise, dacă acestea vor fi depistate că încalcă măsurile.

Problema cluburilor și a restaurantelor pline, cu încălcarea restricțiilor impuse, a fost ridicată deseori în ultimele săptămâni și a fost menționată drept cauză a creșterii numărului de infectări.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: