Companii Stiri

Endava achiziționează o companie din New York

5 mart. 2021 2 min

Endava achiziționează o companie din New York

Reading Time: 2 minute

Endava, compania de software britanică prezentă pe piața locală cu 7 centre de livrare în Brașov, București, Cluj-Naopca, Iași, Timoșoara, Târgu-Mureș și Pitești, a anunțat achiziția agenției digitale FIVE cu sedii în Statele Unite ale Americii  și Croația.

FIVE, este o agenție digitală full-service, a cărei ofertă include zona de strategie de produs, design, gândirea și implementarea de experiențe digitale și growth marketing, care se bazează în livrare pe un mix între folosirea metodologiei Agile și o abordare științifică fundamentată pe indicatori cheie specifici design-ului de produs. 

Odată cu această achiziție, Endava își dezvoltă capacitatea de a concepe, planifica și livra servicii digitale inteligente și își îmbunătățește capabilitățile în zona de strategie digitală de produs și servicii dedicate zonei de optimizare a acestora. 

Achiziția FIVE aduce în portofoliul Endava clienți aflați cu precădere pe piața din Statele Unite. Această listă include branduri bine-cunoscute ca Rosetta Stone, Bullhorn Inc. și Napster. Abordarea FIVE se bazează pe construirea unui parteneriat cu clienții pentru a dezvolta noi zone comerciale, unde aplică o abordare bazată pe rezultate, pentru a stimula evoluția veniturilor și a interacțiunii cu consumatorii. Un alt punct central al abordării FIVE este scăderea costurilor de achiziție pentru partenerii săi, pentru a livra rezultate cheie vizând creșterea viabilității pe piață a unor produse, pe termen lung.

FIVE are o echipă de aproape 200 angajați în sediile aflate în Brooklyn (New York) și Croația, o mare parte dintre aceștia aflându-se în centrele de livrare din patru mari orașe ale Croației.

 “Îmi face o deosebită plăcere să le urez bun-venit în familia Endava celor din FIVE. Sunt o echipă minunată care aduce abilități complementare în Endava, cu focus în zona de strategie de produs și strategii de optimizare, zone pe care le considerăm interesante pentru o multitudine dintre clienții noștri. În același timp, recunoașterea lor ca una dintre agențiile de top din New York și faptul că mare parte din echipă se află în centrele din livrare din Croația se potrivesc modelului nostru de business și strategiei Endava de a-și crește prezența în regiunea Adriatica,” a declarat John Cotterell, CEO Endava.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: