Lifestyle Stiri

Exportul de vinuri moldovenești, în creștere

10 nov. 2017 3 min

Exportul de vinuri moldovenești, în creștere

Reading Time: 3 minute

330 milioane de euro investiții în ultimii 10 ani, pentru dezvoltarea industriei de vinuri și a brandului de țară “Vinul Moldovei. O legendă vie” și o contribuție de 3% la PIB-ul Republicii Moldova – sunt cele mai reprezentative cifre ale industriei vinului din Moldova.

 “Avem cele mai mari galerii vinicole subterane (Cricova) și suntem înscriși în cartea Recordurilor Guiness pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume (Mileștii Mici), avem o tradiție de mii de ani în vinificație, dar informația era mai mult anecdotică și nu se reflectă în modul în care ne promovăm industria de vinuri, pentru că peste 60% din vinurile noastre ajungeau pe o singură piață, cea a Rusiei”, arată Gheorghe Arpentin, Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova, într-un comunicat de presă.

În urma unei investiții constante, care se ridică la 330 de milioane de euro în ultimii 10 ani, Republica Moldova a reușit să se poziționeze pe piața internațională în segmentul de vinuri de calitate și să exporte peste 67 milioane de sticle de vin anual.

În primele luni ale anului 2017 exporturile de vinuri din Republica Moldova au crescut cu 21% față de 2015, atingând, ca valoare, aproximativ 85 de milioane de dolari.

Moldova are peste 140.000 de hectare de viță de vie, având cea mai mare densitate a viilor la nivel european și a șasea suprafață de vie, ca dimensiune. Produce peste 30 de varietăți de struguri iar 250.000 de persoane, aproximativ 15% din populația activă a țării, sunt implicate în producția și comercializarea vinurilor. Vinul este produs din 35 de soiuri tehnice, autenticitatea fiind asigurată de soiurile autohtone care reprezintă 10% din totalul viței de vie plantate.

“Pentru a ne valorifica această specializare a fost nevoie să ne dăm seama că nu putem depinde de un singur client și că trebuie să ne diversificăm abordarea. Astfel a fost creat  brandul “Vinul Moldovei. O legendă vie” (Wine of Moldova. A legend alive), care a devenit marca și garantul respectării standardelor celor mai înalte în privința calității și originii vinurilor și un vector important de dezvoltare economică”, spune Gheorghe Arpentin.

Vinul Moldovei (Wine of Moldova) are în plan să obțină o triplare a exporturilor de vin până în 2020.

Peste 2000 de români, profesioniști, lideri de opinie, specialiști și admiratori, au vizitat standul Vinului Moldovei la recent încheiata ediție a târgului GoodWine 2017, din București, cel mai amplu eveniment de profil.  Peste 160 de tipuri de vin, din soiuri europene și autohtone (Rară neagră, Fetească albă, Fetească neagră, Fetească Regală și Viorica) din cele patru zone de producție vinicolă, înregistrate ca Indicații Geografice Protejate și recunoscute astăzi la nivel European, au fost dispuse și degustate în cele trei zile de eveniment.

vin moldovaEforturile conjugate ale producătorilor și autorităților au dus la recunoașterea zonelor de producție vinicolă, ca Indicații Geografice Protejate, au impus un standard de calitate și au generat o transformare de profunzime a modului în care se desfășoară activitatea pe întreg lanțul: de la producție, la verificarea standardelor de calitate, îmbuteliere, design de produs și, respectiv, abordarea extinsă a mai multor piețe.

În acest an, vinurile moldovenești au fost premiate cu 267 medalii la cele mai prestigioase concursuri internaționale. Expansiunea pe noi piețe – România, Polonia, Cehia, Turcia, Japonia, Italia, Suedia, Elveția, Franța, Coreea de Sud etc. – a adus cu sine și rezultate financiare în creștere, Vinul Moldovei devenind între timp un partener de business credibil și de durată.

Vinul Moldovei. O legendă vie (Wine of Moldova) este un brand de promovare a industriei vinului din Moldova, o marcă distinctivă pentru toate vinurile produse în Moldova, care trec de controlul de calitate. Sistemul de calitate se bazează pe modelul european privind Indicațiile Geografice Protejate care acoperă patru zone: Valul lui Traian, Ștefan Vodă, Codru și Divin. Marca Wine of Moldova a fost lansată în anul 2013 de către Oficiul Național al Viei și Vinului și include cei mai importanți producători locali, ale căror standarde sunt aliniate reglementărilor europene.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: