Analize Opinii

Fără jumătăți de măsură în impozitarea companiilor6 min

25/11/2019 4 min read

author:

Fără jumătăți de măsură în impozitarea companiilor6 min

Reading Time: 4 minute

Globalizarea este criticată tot mai mult în ultimii ani, adesea pe bună dreptate. Dar unii critici ai acesteia, printre care însuși președintele SUA, Donald Trump, o atacă pentru a-și promova propriile interese, încercând să inducă imaginea falsă conform căreia Europa, China și țările în curs de dezvoltare au dus de nas negociatorii americani, convingându-i să încheie tratate dezavantajoase care sunt cauza problemelor de azi ale SUA. Ceea ce e absurd: în fond, chiar America – și mai exact America corporatistă – a scris re­gulile globalizării.

Și totuși, există într-adevăr un aspect toxic al globalizării căruia nu i se acordă suficientă atenție: fentarea taxelor de către corporații. Multinaționalele își mută cu prea mare ușurință sediul și producția în orice țară care percepe taxe mai mici. Ba chiar uneori nici nu trebuie să se mute, fiind suficient să-și înscrie veniturile la alte rubrici în declarațiile financiare.

Starbucks, de exemplu, se extinde în Marea Britanie aproape fără să plătească impozit pe profit, deoarece pretinde că are profit minim acolo. Însă, dacă ar fi adevărat, ce sens ar mai avea extinderea? De ce să investești în și mai multe unități când tu nu scoți profit nici pe cele pe care le ai? Bineînțeles că profitul există, însă este dirijat din Marea Britanie către țări cu sisteme de taxare mai indulgente.

Evitarea taxelor a devenit o adevărată artă, la care unele companii, cum ar fi Apple, au ajuns maestre. Costurile totale ale acestei practici sunt enorme. Conform Fondului Monetar Internațional, guvernele lumii pierd cel puțin 500 de miliarde de dolari pe an din acest motiv. Gabriel Zucman de la Universitatea Berkeley din California și colegii lui au estimat că 40% din profitul înregistrat de multinaționalele americane în afara hotarelor SUA este transferat în paradisuri fiscale. În 2018, nu mai puțin de 60 dintre cele mai mari 500 de companii – inclusiv Amazon, Netflix și General Motors – nu au plătit deloc taxe în SUA, în ciuda faptului că au raportat, în total, profituri la nivel global de aproximativ 80 de mi­liarde de dolari. Această practică are un efect devastator asupra colectării de taxe la nivel național și subminează percepția publică asupra ideii de corectitudine.

Printre urmările crizei economice din 2008 a fost și faptul că multe țări s-au trezit într-o lipsă cruntă de bani și ca atare s-a cerut tot mai insistent regândirea la nivel mondial a impozitării multinaționalelor. În acest sens, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a introdus inițiativa Base Erosion and Profit Shifting – BEPS (erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor), care deja dă rezultate, frânând practici de genul plimbării banilor de la o subsidiară la alta ale unei companii. Numai că nici pe departe nu este de ajuns.

Problema de bază aici este că BEPS doar cârpește o situație gândită greșit de la bun început și deci care nu poate fi remediată. În actualul sistem al prețurilor de transfer, două subsidiare ale unei multinaționale pot face schimb de bunuri și servicii peste hotare și apoi să pună ce preț le convine lor când raportează veniturile și profitul în scopuri fiscale. Iar companiile susțin că acesta ar fi fost prețul cerut pentru schimbul de bunuri și servicii în condiții de concurență. Din motive evidente însă, acest sistem nu a funcționat niciodată prea bine. Cum evaluezi o mașină fără motor sau o cămașă fără nasturi? Nu există sisteme de referință competitive în astfel de cazuri. Situația e și mai gravă în servicii: cum evaluezi un proces de producție fără serviciile manageriale oferite de sediul central?

Abilitatea multinaționalelor de a trage beneficii de pe urma sis­temului de prețuri de transfer a crescut în timp, pe măsură ce comerțul între companii s-a amplificat, comerțul de servicii (mai curând decât de bunuri) a sporit, importanța proprietății intelectuale a crescut, iar firmele au învățat cum să exploateze sistemul. Rezultatul: mutarea masivă a profiturilor peste hotare, ceea ce a făcut să scadă valoarea taxelor colectate.

Faptul că firmelor americane nu le este permis să recurgă la sistemul de prețuri de transfer pentru a plimba profitul dintr-o parte în alta în interiorul SUA spune multe. Trecerea repetată a granițelor statelor americane ar crește foarte mult prețul final. În schimb, profiturile corporațiilor americane sunt alocate către filialele din diverse state ale SUA, după formule care țin cont de factori cum ar fi șomajul, vânzările și activele din fiecare stat. După cum a evidențiat Comisia Independentă pentru Reforma Fiscală Corporativă In­ter­națională (al cărei membru sunt și eu) în cel mai recent raport, această abordare este singura care poate funcționa și la nivel global.

Cât despre OECD, va veni în curând cu o propunere care ar putea ajuta în acest sens, deși e posibil ca nici aceasta să nu fie de ajuns. Conform propunerii OECD, cea mai mare parte a veniturilor unei corporații ar fi tratate tot conform sistemului de prețuri de transfer, însă cu o mică valoare reziduală alocată conform unor algoritmi. Motivul din spatele acestei împărțiri a veniturilor nu e foarte clar. În cel mai bun caz, OECD preferă pașii mărunți.

În definitiv, profitul raportat în aproape toate jurisdicțiile include deja deducerea pentru costul capitalului și dobânzi. Acestea sunt “valori reziduale” – profit pur – care rezultă din operațiunile totale la nivel global ale multinaționalelor. De exemplu, conform reglementărilor americane din 2017 privind reducerea de impozite, costul total al bunurilor de capital e deductibil, pe lângă o parte a dobânzii, ceea ce permite ca profitul total raportat să fie mult mai mic decât profitul real.

Ţinând cont de amploarea pro­blemei, e clar de ce avem nevoie de o taxă minimă globală pentru a stopa actualul sistem de pe urma căruia beneficiază corporațiile. Nu există nicio dovadă că impozitarea mai scăzută pe plan global duce la investiții crescute. Desigur, dacă o țară își relaxează sistemul de taxe, ea va putea “ fura” unele investiții de la vecini, însă acest sistem nu funcționează și la scară globală. O rată minimă a taxării globale ar trebui stabilită la un nivel comparabil cu impozitul mediu efectiv din prezent, care este în jur de 25%. În caz contrar, taxele corporative la nivel global vor scădea la minim, iar ceea ce se dorea a fi o reformă pentru a spori taxarea multinaționalelor se va dovedi a avea exact efectul contrar.

Lumea se confruntă cu mai multe crize, inclusiv schimbările climatice, inegalitățile, frânarea creșterii economice, infrastructura în degradare, și niciuna dintre ele nu poate fi rezolvată dacă guvernele nu au resurse financiare seri­oase. Din păcate însă, actualele propuneri de reformă a taxării globale nu sunt suficient de curajoase. Multinaționalele trebuie constrânse să aibă o contribuție în acest sens.

Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și economist-șef la Institutul Roosevelt. Cea mai recentă carte pe care a scris-o este “People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent”.

© Project Syndicate

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 337 (15 noiembrie – 15 decembrie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE