Stiri MarComm

FERRO și Cognition au demarat colaborarea cu lansarea noii game de robineți F-Power

12 nov. 2022 3 min

FERRO și Cognition au demarat colaborarea cu lansarea noii game de robineți F-Power

Reading Time: 3 minute

Conceptele și strategia de comunicare conturate în jurul fiecăruia dintre proiecte reflectă calitatea produselor și nivelul ridicat de profesionalism al companiei FERRO (unul din cei mai mari producători de instalații termice și sanitare din Europa Centrală și de Est) în moduri creative și atractive.

„Meșterrul după materiale se cunoaște”- fie că se regăsesc în supereroii F-Lantern, The Flush, Super-F sau Clogman: acesta este felul inedit în care Club MEȘTERRO invită toți superinstalatorii să devină parte din comunitatea FERRO, care reunește experți ale căror merite sunt pe deplin recunoscute și răsplătite.

Mai mult decât un simplu club de loialitate, MEȘTERRO este o platformă digitală dedicată superinstalatorilor, în care aceștia pot acumula puncte de loialitate, au acces la consultanță de specialitate, traininguri sau atestate profesionale.

Totodată, membrii Clubului MEȘTERRO pot avea acces prioritar la promoții si activări speciale (precum cea asociată lansării platformei), pot evalua produsele ori consulta feedback-ul altor experți.

Nu în ultimul rând, Clubul MEȘTERRO își propune să susțină activ business-ul membrilor, oferindu-le acestora posibilitatea de auto-promovare gratuită în cadrul website-ului si accesul la o bază largă de clienți FERRO.

În plus, platforma va integra periodic și campanii destinate beneficiarilor finali care au ales deja produsele FERRO, prima dintre acestea fiind deja activă la lansarea Clubului și oferind drept premiu o renovare completă a băii, realizată de experți ai companiei, folosind produse FERRO.

Club MEȘTERRO a fost primit cu entuziasm de experții din domeniul instalațiilor din România, aproape 400 de superinstalatori fiind deja înscriși în platformă și beneficiind de informații și consiliere de specialitate, dar și acces prioritar la promoții și lansări.

Campania de lansare a noii game de robineți F-Power Valves reprezintă în cadrul ecosistemului de comunicare hook-ul inițial de generare de lead-uri pentru Clubul MEȘTERRO, instrument ce urmează a fi intens valorificat prin campaniile de remarketing ulterioare. Conceptul acesteia a fost creionat făcând o paralelă între circuitele de Formula 1 și circuitele instalațiilor sanitare care necesită tehnologie puternică, pe care experții în instalații o caută, iar noii robineți F-Power o asigură.

Cu sloganul „Ia primul loc în cursa performanței cu noii robineți F-Power”, LP-ul de lansare a noii game invită instalatorii să descopere totul despre performanțele noilor produse FERRO și felul în care acestea îi pot sprijini în atingerea nivelului de excelență în cadrul fiecărei lucrări.

FERRO și Cognition au demarat colaborarea

Ambele proiecte lansate sunt susținute de o comunicare sinergică în canalele de digital media standard, în instanțele SM dedicate (Facebook, Instagram, YouTube, LinkedIn si TikTok), prin activări specifice de telemarketing și e-mail marketing, cât și adăugând componente de influencer marketing neconvenționale, toate înglobate sub aceleași concepte-umbrelă și adresându-se comunității de instalatori de pe întreg teritoriul României.

„Demararea parteneriatului cu FERRO reprezintă un prilej de bucurie pentru Cognition, cu atât mai mult cu cât colaborarea se desfășoară sub semnul celor mai bune auspicii – fapt datorat profesionalismului, implicării și prieteniei oferite de întreaga echipă FERRO pe parcursul dezvoltării acestor proiecte îndrăznețe. De la asentimentul imediat în ceea ce privește abordarea strategică și creativă, la viziunea asupra infrastructurii de comunicare și multiplele integrări tehnice de mare complexitate, întreg procesul a fost unul cursiv și deosebit de plăcut, ca în cadrul unei echipe ce împărtășește o experiență comună îndelungată”, a declarat Claudia Archip, Managing Partner Cognition.

„Pentru noi, cei de la FERRO, este în egală măsură important să ne adresăm clienților finali, dar și specialiștilor care utilizează produsele noastre de instalații în cadrul lucrărilor pe care le execută. Astfel, dorim să aducem în comunitatea instalatorilor o platformă în care să simtă că sunt răsplătiți pentru  loialitatea față de brandul FERRO, sunt consiliați de către specialiști în domeniu, sunt informați asupra tuturor noutăților și unde părerile lor contează cu adevărat.

Mai mult, ne dorim ca această platformă să reprezinte și o legătură directă între instalatori și potențialii lor clienți. Pentru un proiect atât de ambițios am ales Cognition și ne bucurăm că această colaborare își arată deja roadele,” a declarat Simona Dumitru, Marketing Manager Novaservis FERRO Group.

Colaborarea dintre Cognition și Novaservis FERRO Group a demarat în vara acestui an, odată cu câștigarea pitchului organizat pentru desemnarea agenției responsabile atât pentru campania de lansare a noii game de robineți F-Power cât și a clubului de loializare dedicat instalatorilor parteneri ai companiei.

Echipa implicată în proiect:

Din partea Novaservis FERRO Group:

Simona Dumitru – Marketing Manager

Andreea Bancoș – Digital Marketing Specialist

Adela Fat – Trade Marketing Specialist

Ciprian Micu – Technical Coordinator

Horațiu Popescu – Online Sales Manager

Alin Barna – Sales Director

Din partea Cognition:

Claudia Archip – Managing Partner

Maria Zvenigorodschi – Digital Account Manager

Alexandru Nedelcu – Copywriter

Florentin Dumitru – Web Designer

Flavius Drăgan – Head of Development

Dora Sumlea – Digital Marketing Consultant

Photo 81198962 © Photographyfirm | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: