Stiri Business Companii Tech

Fintech-ul românesc Instant Factoring atrage o finanțare de 6,3 milioane euro

14 dec. 2021 < 1 min

Fintech-ul românesc Instant Factoring atrage o finanțare de 6,3 milioane euro

Reading Time: < 1 minut

Instant Factoring, fintech românesc de micro-finanțare a companiilor mici, încheie o nouă rundă de finanțare externă de 6,3 milioane de euro, ridicând volumul total de capital disponibil la 12 milioane euro, atât pentru România, cât și pentru entitatea din Serbia, recent lansată. Scopul finanțării este asigurarea necesarului de capital pentru dezvoltarea companiei pe ambele piețe în anul următor.  

”Noua rundă de finanțare ne va permite să creștem în cele două piețe și în același timp să investim în dezvoltarea de software și tehnologie pentru accelerarea proceselor digitale de business, precum și pentru dezvoltarea de noi produse financiare digitale și lărgirea ariei de capabilități”, spune Cristian Ionescu, CEO, Instant Factoring. 

Finanțare pentru afaceri mici

Fintech-ul oferă soluții digitale flexibile de finanțare afacerilor mici, care au nevoie de capital de lucru pentru rulajele lunare sau pentru dezvoltări punctuale, transformând în lichidități facturile aflate în termenul de plată, de la 7 la 90 de zile. Decizia de finanțare este luată într-un interval de 2 ore, iar în maxim 24 de ore clientul primește banii în cont. Tot procesul se desfășoară online, în mod transparent și digitalizat.

Mai multe runde de finanțare

De la lansarea în 2018, Instant Factoring a beneficiat de mai multe runde de finanțare. Cea prezentă, de  6,3 milioane Euro, reprezintă o investiție de capital și împrumuturi din partea acționarilor existenți în proporție de 45% din total, și un împrumut adițional din partea creditorilor financiari din SUA în proporție de 55% din total, acesta din urmă destinat creșterii capitalului de finanțare a facturilor. Finanțarea atrasă ridică volumul total de capital disponibil (atât equity, cât și debt) al Instant Factoring la 12 milioane Euro pentru entitățile din România și din Serbia.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: