Stiri Lifestyle

Festivalul de wellbeing Wanderlust vine la București

18 iun. 2025 3 min

Festivalul de wellbeing Wanderlust vine la București

Reading Time: 3 minute

Prezent deja în România din 2022, festivalul internațional de wellbeing cu origini americane Wanderlust își propune ca în 2025 să aducă experiențe unice, menite să ofere echilibru și stare de bine printr-o serie de evenimente îndreptate special către o comunitate tot mai conectată la un lifestyle sănătos și autentic.

Noul format Wanderlust include, pe lângă festivalul de două zile Wanderlust 108 si o serie de evenimente indoor în locații inedite din București numite Wanderlust Itinerary, construite în jurul a trei piloni de wellbeing: Movement & Flow (sesiuni dinamice, pline de energie și cu un touch de fitness); Balance & Release (momente de reconectare prin mișcări specifice sesiunilor de yoga si meditație); Artwork & Breathwork (experiențe multisenzoriale in spatii culturale).

Wanderlust Itinerary:

  • În data de 28 iunie, Galeria SENAT din București își deschide porțile începând cu ora 10:00 și devine pentru o zi locul în care să te încarci de energie prin practicile inițiate de invitații noștri de la Sanctum, cunoscuți la nivel global pentru sesiunile lor de mișcare activă cu căști, o combinație unică realizată între minte și corp prin intermediul muzicii. Evenimentul este completat cu sesiuni ghidate de Pilates Reformer și Pilates Barré, dar și de sesiuni aplicate Wim Hof, care se rezumă la respirație ghidată prin expunere la frig și antrenament mental.
  • La început de toamnă, pe 4 septembrie, începând cu ora 18:00 pășim în Mezanin, la Palatul Universul din București, pentru a ne familiariza cu Ayurveda, un set de practici care adresează sănătatea întregului organism, alături de recunoscutul healer ayurvedic dr. Seth Wjaysingha,. Complementar, Iuliana Tuncer va adapta o sesiune de yoga fiecărei constituții ayurvedice astfel încât la finalul workshop-ului, echilibrul să fie termenul cel mai însușit al fiecărui participant.

Wanderlust 108:

  • Pe 4 și 5 octombrie, la Verde Stop Arena București va avea loc cel mai îndrăgit eveniment de wellbeing din România – Wanderlust 108.

Ambele zile vor găzdui în prima parte triatlonul de mindfulness: sesiune activă de mișcare, apoi yoga, urmat de meditatie. Instructorii triathlonului (The Class, Sanctum, Julio Papi, Georgiana Buta, Ravi și Ana Popescu) sunt recunoscuții ca fiind cei mai renumiți în domeniile lor, atât la nivel internațional cât și local.

La ora 12:00 luăm o pauză de masă ca apoi să continuăm până în jurul orei 17:00 cu sesiuni de Yoga, Pilates, ateliere creative, workshop-uri active și speak easy, menite să acopere o plajă largă de subiecte din jurul well-being-ului.

Invitatii de top/Main Guests Wanderlust 108 editia 2025:

The Class

Fondat în 2011 de Taryn Toomey, The Class este mai mult decât un antrenament, este un workout neconvențional care îmbină elemente de yoga, HIIT, cu elemente de spiritualitate menite să ajute corpul, prin mișcare, să elibereze energia blocată pentru a regla sistemul nervos.

The Class este workout-ul preferat al multor vedete, de la Naomi Watts, Emma Stone pana la Jennifer Aniston sau Alicia Keys și a fost menționat în multe publicații precum Vogue, Forbes sau W magazine.
La Wanderlust 108 ediția 2025, The Class vine în România cu Jaycee Gossett, Chief Experience Officer al brandului și una dintre cele mai carismatice prezențe. Educatoare globală în arta mișcării, coregrafă și o bună povestitoare, Jaycee îmbină în sesiunile sale experiența dansului sportiv, studiile de mișcare și practici ancestrale de wellness.

Sanctum

Sanctum este o practică holistică, menită să-ți întărească corpul și să-ți deschidă mintea. Inspirată din Kudalini yoga, arte marțiale și cu elemente împrumutate din sesiunile de respirație și de fitness, această metodă combină mișcarea conștientă cu explorarea frecvențelor energetice.
Totul se desfășoară pe un fundal sonor atent selectat: de la ritmuri inspirate de pe scena de muzică electronică de la Amsterdam, până la momente de meditație acompaniate de sunete orchestrale. Sanctum nu este doar un antrenament ci o călătorie senzorială care te reconectează cu tine însuți.
Alături de ei, line-up-ul internațional îi include pe Julio Papi și pe Anya Glushkova, cei mai recunoscuți instructori de iyengar yoga din lume.

De la începutul anului, Wanderlust Itinerary a mai găzduit alte 3 evenimente: Techno Yoga la Recul în data de 15 martie, Masterclass-ul Alexandrei Negulescu “Root to Rise” de la Galeria Galateca în 30 martie si Balance & Release cu Georgiana Buta & Ana Popescu în 25 mai la Palatul Universul, Mezanin.

Articole pe aceeași temă: