Stiri

Finanțare de 65,2 milioane de euro pentru cel mai mare parc fotovoltaic din România

2 iun. 2022 2 min

Finanțare de 65,2 milioane de euro pentru cel mai mare parc fotovoltaic din România

Reading Time: 2 minute

UniCredit Bank România a finalizat cu succes acordarea unui împrumut sindicalizat împreună cu Raiffeisen Bank Intenational și Raiffeisen Bank România, oferind o finanțare totală de 65,2 milioane de euro pentru Greenvolt – Energias Renováveis SA, pentru achiziția, prin intermediul subsidiarei sale V-Ridium Solar 45, a centralei fotovoltaice de 45 MWh LJG Greensource, cel mai mare parc fotovoltaic din România, situat în județul Giurgiu. V-Ridium Solar 45 este o entitate românească deținută de brațul de investiții în energie regenerabilă a V-Ridium-Greenvolt.

V-Ridium/GreenVolt au fost asistați în această tranzacție de Florin Vasilică, Managing Partner în cadrul NewBridge Capital în calitate de consultant exclusiv pentru tranzacția de M&A și pentru contractarea creditelor, de MPR|Partners pentru due diligence juridic și pentru documentația privind procesul de M&A și alte aspecte asociate acestuia, de EY România pentru due diligence financiar și pentru aspecte de structurare fiscală și contabilă, și de Wind Consultants pentru due diligence tehnic.

Pentru această finanțare de tip „club loan”, acordată pe o perioadă de 6,5 ani, UniCredit Bank a participat cu o cotă de 50% și a acționat în calitate de Aranjor și Hedging Provider. Raiffeisen Bank International, care a participat cu o cotă de 25%, a acționat în calitate de Aranjor și Hedging Provider, în timp ce Raiffeisen Bank SA, care a participat cu cotă de 25%, a jucat rolurile de Aranjor, Agent și Security agent.

Băncile au fost asistate în această tranzacție de CMS România.

Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank: “Prin strategia adoptată la finalul anului trecut, UniCredit și-a reafirmat angajamentul de a juca un rol central în facilitarea tranziției către o economie mai durabilă. La fel ca în toate piețele în care Grupul este prezent, și în România toate deciziile și acțiunile noastre au la bază fundamentele ESG*, care devin o parte integrantă a modelului nostru de afaceri”.

Nicola Longo Dente, Vicepreședinte CIB UniCredit Bank: “Suntem mândri să fim parte din această tranzacție pe care, în calitate de aranjor și Hedging provider, am coordonat-o pentru clientul nostru Greenvolt. Pentru noi, este o realizare de referință pentru zona de finanțare pentru sectorul economiei verzi din România, iar tranzacția, finalizată alături de ceilalți finanțatori, reprezintă o realizare importantă pentru obiectivele de finanțare ESG ale UniCredit”.

Peter Lennkh, Membru al Boardului, Corporate Banking, Raiffeisen Bank International: „RBI își dorește să joace un rol de pionierat în migrarea către energia verde în regiunea ECE. Această tranzacție subliniază această ambiție.”

Alin Neacșu, Director Executiv Raiffeisen Bank: „Suntem bucuroși că am sprijinit Greenvolt în această tranzacție de referință pentru piața energiei regenerabile din România. Finanțarea proiectelor din domeniul economiei verzi este deja în centrul strategiei noastre din ultimii ani și ne reafirmăm angajamentul de a accelera în continuare sprijinul nostru pentru proiectele legate de ESG.”

Greenvolt – Energias Renováveis, SA („Greenvolt”), companie deținută de Grupo ALTRI, SGPS, SA („ALTRI”), care activează în sectorul energiei regenerabile, este liderul în Portugalia în sectorul producției de energie electrică din biomasă forestieră. Cu o experiență acumulată în acest segment de aproximativ 20 de ani, Greenvolt are competențe tehnice extinse și dovedite în ceea ce privește proiectarea, execuția, operarea și întreținerea centralelor electrice pe biomasă.

** Environmental Social & Governance

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: