Lifestyle

Folclor și muzica secolului XXI, la Arcub

31 mai 2018 4 min

Folclor și muzica secolului XXI, la Arcub

Reading Time: 4 minute

Nicolas Simion Quartet cântă joi, 7 iunie, de la ora 20.00 la ARCUB în Parallel Universes, penultimul concert al stagiunii Artist in Residence organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

7 IUN fb boost 1500 x 840 1

Saxofonist de jazz, improvizator, compozitor și producător, Nicolas Simion propune pentru concertul din seria Artist in Residence un program nou, cu muzică originală, piese inspirate din folclor și piese inspirate de muzica secolului XXI.

“Neîndoielnic, Nicolas Simion este şi rămâne unul dintre puţinii, dacă nu unicul muzician al nostru care continuă în contemporaneitate, pe linia de filiaţie deschisă de un Jancy Körössy, un Richard Oschanitzky, un Johnny Răducanu, tradiţia configurării unui crez stilistic şi conceptual care să particularizeze jazzul românesc ca o voce distinctă în concert internaţional”, apreciază Florian Lungu.

Liderul Nicolas Simion Quartet vine la ARCUB alături de trei dintre colaboratorii săi de lungă durată, pianistul Antonis Anissegos din Grecia, chitaristul Sorin Romanescu și contrabasistul american Chris Dahlgren. Cvartetul prezintă un melanj între jazzul modern și muzica improvizată, lăsând să se întrepătrundă culoarea sunetului acustic pur cu sunetul electronic, muzica notată cu improvizațiile spontane. 

„Cu Parallel Universes veți putea descoperi o muzică plină de spirit, redând cumva lumea surprizelor în care trăim. Ne aflăm într-un moment de mari schimbări și transformări sociale și culturale iar muzica este o oglindă a ceea ce ne înconjoară, a acestei <<lumi nebune>> în care trăim”, declară Nicolas Simion despre concertul de la ARCUB.

Nicolas Simion a studiat clarinetul, pianul, saxofonul și flautul. Debutează în jazz la începutul anilor ’80, fondează grupul Opus 4 cu care susține un număr record de concerte în țară. După expatrierea la Viena, Nicolas Simion concertează și înregistrează cu nume importante de pe scena internațională de jazz precum. Un muzician complex, cu peste 20 de albume înregistrate și distrubuite atât în Europa, cât și în SUA, Nicolas Simion este laureatul premiului „Theodor Körner Förderpreis” (1995) acordat de Ministerul Culturii din Austria pentru baletul „The Unfinished Square”. Nicolas Simion a primit WDR Jazz Preis 2015 (Germania) pentru improvizație, Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și premiul New Jazz Works 2016 atribuit în cadrul Bucharest Jazz Festival. 

Compozitor, pianist și artist de muzică electronică, Antonis Anissegos locuiește în Berlin din 1998, unde colaborează cu Berliner Ensemble, Neuköllner Oper, Novoflot și este premiat pentru compozițiile sale de Senatul de la Berlin. Studiază pianul în Grecia și Ungaria, iar în Austria și Germania se specializează în studiul compoziției alături de K. Schwertzig și W. Zimmermann. Concertează în Europa, Asia și America, iar numele său este inclus în peste 40 de discuri de muzică creativă contemporană.

Chitarist, improvizator, sound designer, compozitor și producător audio, Sorin Romanescu este specializat în jazz și muzică experimentală. Desemnat cel mai bun muzician de jazz în 2008, Sorin Romanescu a pus prima oară o chitară în mâini când era în clasa a unsprezecea, iar în anul cinci de Politehnică renunță la facultate pentru a se dedica muzicii. Cântă cu artiștii Damian Drăghici, Ruxandra Zamfir, Alex Man, Maria Casandra Hausi, Luiza Zan, Maria Răducanu, Alexandru Andrieș  si compune muzica pentru filmul Câini, în regia lui Bogdan Mirică.

În anii săi de formare, contrabasistul american Chris Dahlgren a traversat toate genurile muzicale contemporane, începând cu muzica rock, apoi cântând jazz mainstream în cluburile din orasul adolescenţei sale, Cincinnati. La Wesleyan University studiază compoziţia cu personalităţi ale muzicii contemporane precum La Monte Young sau Anthony Braxton, cu care Dahlgren colaborează pentru mai multe proiecte materializate în albume discografice. După o perioadă de activitate la New York, devine profesor de compoziţie şi ansamblu la Hochschule für Musik Hanns Eisler Berlin

Joi 17 iunie | ora 20.00

Lee Konitz Quartet | All The Things You Ever Wanted To Be

Lee Konitz – saxofon alto (US)

Florian Weber – pian (DE)

Jeremy Stratton – contrabas (US)

George Schuller – tobe (US)

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

 

Inaugurat în 2016, Jazz @ ARCUB – Artist in Residence invită muzicienii de jazz din România să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Modelat după programe similare din San Francisco, New York și Amsterdam, Artist in Residence prezintă în premieră publicului bucureștean proiecte originale ce ilustrează tema stagiunii. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali. Curatorul artist al celei de-a doua stagiuni Artist in Residence este pianistul și compozitorul Mircea Tiberian, iar tema propusă este Jazz – un limbaj muzical al viitorului”.  

“În zilele noastre lumea muzicii e din ce în ce mai distinct împărțită între larga majoritate, consumatoare a unor produse de serie simpliste, predictibile, lipsite de orice potențial creativ și o minoritate rezistentă, deschisă  încă spre firesc, spre arta vie. În acest peisaj schizoid muzicianul de jazz, creatorul de muzică în timp real, se pare că posedă încă mijloacele de supraviețuire. O dovedește numărul din ce în ce mai mare de improvizatori într-un context instituțional destul de puțin ofertant. Ce-i determină pe muzicieni să aleagă această cale a expresiei artistice? Se pare că a face muzică improvizată, a o elabora în colectiv e, până la urmă, o îndeletnicire plăcută ce se și potrivește mai bine noilor comandamente  moral-sociale sau estetice ale contemporaneității. Așa se explică, pe lângă numărul crescând, și mobilitatea  acestor creatori spontani, prezenți în mai toate sectoarele vieții muzicale. Bucuria de a cânta a  muzicienilor de jazz, implicarea lor în actul artistic mă fac să mă gândesc la un viitor când, poate, nu vor mai exista ascultători ci numai creatori, desigur cu grade diferite de talent și inspirație. Din păcate, dacă lucrurile vor continua pe făgașul pe care au pornit, nu toată lumea va mai avea legături cu muzica. O mare parte dintre oameni o vor mai auzi doar, fără să o înțeleagă. Întregul spațiu auditiv va fi parcelat probabil cu zgomote controlate ce vor ritmiza comportamentul multora dintre noi.  Totuși, la fel ca în scenariile filmelor science-fiction,  imaginez o comunitate mică ce va continua să celebreze prin sunet, expresie, dans și cuvânt creativitatea muzicală. Și vreau să cred că asta va conta pentru formația spirituală a omului. De aceea, având onoarea să fiu ales noul curator al programului Artist in residence am decis să plasez seria concertelor din această stagiune sub deviza Jazz – un limbaj muzical al viitorului sau Jazz – a musical language of the future”, declară Mircea Tiberian, artist curator Artist in Residence.

Stagiune de jazz organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: