RE.DESIGN by Reserved deschide un nou capitol: o reinterpretare contemporană a patrimoniului polonez
Reading Time: 3 minuteRE.DESIGN este o colecție specială semnată Reserved, inspirată din patrimoniul cultural al Poloniei. Pornind de la motivele emblematice ale ceramicii din Włocławek, colecția le reinterpretează într-o manieră contemporană și le îmbină cu estetica celor mai recente tendințe de pe podiumurile internaționale.
Colecția s-a născut din fascinația autentică a echipei de design pentru cultura poloneză și dintr-o vizită la Muzeul Etnografic, locul în care a început căutarea motivelor ce puteau fi transpuse în limbajul modei contemporane. Rezultatul este o colecție care aduce împreună simboluri locale cu siluete și detalii inspirate din cele mai noi tendințe fashion.
Întreaga colecție este traversată de o estetică romantică, ce evocă atmosfera albumelor de familie și nostalgia fotografiilor din copilărie, reinterpretată însă într-o cheie actuală. Designerii Reserved îmbină senzualitatea și fluiditatea materialelor cu forme îndrăznețe: umeri accentuați, inspirați de estetica anilor ’80, volane spectaculoase, proporții expresive și contraste între texturi. Referințele romantice sunt echilibrate de croieli moderne, conferind colecției un caracter actual și sofisticat.



Deși compactă, colecția spune o poveste completă. Aceasta include o jachetă din piele roșie cu o siluetă puternică, o fustă fluidă din lyocell, un costum de vară realizat dintr-un amestec de lyocell și vâscoză, un tricou oversized din bumbac brodat cu motive inspirate din ceramica Włocławek și un tricou cu croială tip kimono. Colecția este completată de o jachetă bomber bleu deschis, pantaloni capri și pantaloni cu croială masculină, inspirați din tendințele recente prezentate pe podium. Rochiile și body-urile cu volane statement completează selecția ready-to-wear, alături de accesorii precum un breloc și un pandantiv inspirate din motive decorative tradiționale, o eșarfă din mătase și o curea din piele care îmbină influențele folclorice cu estetica anilor ’80.
Materialele și contrastul dintre acestea reprezintă unul dintre elementele-cheie ale colecției. Texturile cu aspect rustic și amestecurile pe bază de in sunt puse în valoare de materiale vaporoase și transparente, care adaugă lejeritate și un aer contemporan pieselor. Dialogul dintre piele și siluetele fluide definește una dintre direcțiile creative ale colecției.

Paleta cromatică este inspirată de nuanțele emblematice de albastru și roșu specifice ceramicii din Włocławek. Un rol important îl au și motivele originale create de artiști asociați acestei tradiții, reinterpretate prin imprimeuri și broderii realizate manual. Detalii precum etichetele decorate cu motive florale completează identitatea distinctă a colecției.
RE.DESIGN marchează un nou capitol în explorarea continuă a designului polonez și a patrimoniului local de către Reserved. Brandul își continuă această direcție creativă, transformând elemente ale tradiției culturale în colecții relevante pentru moda contemporană. Fiecare colecție pornește de la siluetele și estetica sezonului, iar influențele patrimoniului local sunt integrate firesc pentru a crea o interpretare autentică și actuală.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


