Analize Business Stiri

Record: Fondurile românești de investiții au atras peste 256 mil. euro în 2024

30 sept. 2025 4 min

Record: Fondurile românești de investiții au atras peste 256 mil. euro în 2024

Reading Time: 4 minute

Piața de investiții Private Equity (PE) și Venture Capital (VC) din România s-a redresat puternic în 2024, valoarea totală a capitalului atras de fondurile locale atingȃnd un record istoric de 256,1 de milioane de euro., potrivit Studiului privind piața de Private Equity și Venture Capital din România, realizat de ROPEA (Asociația de Investiții Private din România) în parteneriat cu Deloitte România.

Această sumă reprezintă 80% din totalul finanțărilor din perioada 2020–2024 și reflectă atât impulsul dat de instrumentele de sprijin din partea statului, cât și interesul tot mai mare din partea investitorilor privați locali și internaționali.

Pest jumătate din sumele atrase vin din zona guvernamentală și surse publice

2024 a fost un an de referință pentru atragerea de capital de către fondurile românești de PE/VC, datorat ȋn mare parte Fondului de Capital de Risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund – REF), inițiat de Guvern, și sprijinului primit din partea instituțiilor financiare internaționale: EIF, BERD și IFC. Astfel, din cele 256,1 de milioane de euro atrase, un procent de 53% provin de la agenții guvernamentale și surse publice, în timp ce 39% au fost furnizate de investitori privați și family offices.

Finanțarea fondurilor de Private Equity a ajuns la 136 de milioane de euro, mai mult decât dublul nivelului maxim anterior. Fondurile de Venture Capital au atras cea mai mare sumă din perioada analizată, de aproximativ 120,1 milioane de euro.

Cu toate acestea, lipsa investitorilor instituționali rămâne o provocare majoră: în 2024, niciun fond de pensii, fond de fonduri sau investitor corporativ local nu a contribuit la finanțarea fondurilor românești – spre deosebire de alte piețe din Europa Centrală și de Est (ECE), unde fondurile de pensii au avut o contribuție de circa 2%. În piețele dezvoltate din Europa, acestea pot reprezenta până la 25% din capitalul strâns de fondurile de investiții.

„Salutăm aceste rezultate pozitive, care evidențiază, ȋnsă, un decalaj important: absența capitalului instituțional din surse locale, în special a fondurilor de pensii. Un ecosistem de private equity matur nu poate exista fără extinderea bazei de capital românesc. ROPEA se angajează ferm să promoveze acest obiectiv în dialogul cu autoritățile și actorii din industrie. Invităm investitorii să privească acest tip de active nu doar prin prisma randamentelor, ci și a impactului ȋn economie: prin accelerarea dezvoltării companiilor, generarea de locuri de muncă și întărirea rezilienței economice, fondurile de private equity contribuie activ la susținerea antreprenoriatului românesc”.

Andrei Gemeneanu, Președintele ROPEA

Investiții de peste 233 mil. euro

Activitatea fondurilor de Private Equity s-a menținut la un nivel stabil ȋn 2024, cu 14 tranzacții – același număr ca în anul anterior – și o valoare totală raportată de aproximativ 104,7 milioane de euro, în ciuda unui climat investițional mai dificil.

Capitalul de creștere, care a avut în mod constant cel mai mare număr de tranzacții în anii precedenți, a avut cȃte șase tranzacții în 2023 și ȋn 2024, dar a înregistrat o scădere de circa 62% a valorii medii investite. Capitalul de tip buyout a rămas dominant ca valoare, deși cu o scădere de 13% a valorii medii față de anul 2023.

Sectorul de Venture Capital a avut, la rândul său, o evoluție pozitivă. Investițiile totale în VC au atins 128,6 milioane de euro , generate de 78 de tranzacții – o creștere de 28% a numărului de tranzacții față de 2023. Valoarea medie per tranzacție a scăzut însă cu 18%, pe fondul reducerii dimensiunii medii a rundelor.

Valoarea exit-urilor s-a dublat

Valoarea totală a exit-urilor realizate de fondurile de PE și VC în România a ajuns la 98,4 de milioane de euro în 2024, mai mult decât dublu față de cele 44,9 milioane de euro din 2023 – poziționând România pe locul al doilea în regiunea ECE, după Polonia. Această creștere se datorează în principal unui singur exit major, în sectorul financiar și de asigurări – o tranzacție de tip buyout de 92,2 milioane de euro, în care cumpărătorul a fost o instituție financiară.

În schimb, celelalte canale de exit au înregistrat scăderi. Vânzările către investitori strategici (trade buyers) au scăzut la 3,2 milioane de euro (de la 30,9 milioane de euro în 2023), răscumpărările de împrumuturi sau instrumente mezzanine au scăzut de la 4,6 milioane de euro la 1,8 milioane de euro, iar vânzările către alte fonduri de private equity au scăzut de la 3,7 milioane de euro la 1,3 milioane de euro. Dintre celelalte exituri, cinci au vizat companii din IT, comunicații și electronice (3,2 milioane de euro în total), iar două au fost în sectorul bunurilor de consum și servicii (1,3 milioane de euro). Numărul total de companii vândute a scăzut de la 15 în 2023 la 10 în 2024.

„Evoluția constantă a pieței de private equity și venture capital confirmă potențialul ridicat al segmentului antreprenorial românesc. Start-upurile și companiile mai mature care atrag investiții de tip VC și, respectiv, PE intră într-un parteneriat menit să le accelereze creșterea, prin sprijin financiar, strategic și managerial. Acest model le ajută să reziste în condiții de piață dificile și să genereze noi locuri de muncă. Deși evoluția diferă de la un sector la altul, impactul general asupra pieței forței de muncă este pozitiv și peste media la nivelul întregii economii. Suntem onorați să contribuim la această dezvoltare prin expertiza noastră și să o analizăm în profunzime anual, alături de ROPEA, prin acest studiu.”

Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Advisory, Deloitte România

ROPEA – Asociația de Investiții Private din România reunește peste 65 de membri, inclusiv 26 de fonduri de private equity și venture capital active pe piața românească.

Ilustrație: 133672511 © Natanael Alfredo Nemanita Ginting – Dreamstime.com

Articole pe aceeași temă: