Fundația Dana Voiculescu lansează campania „Îmbracă și Încalță un copil de Paște” – un nou început pentru copiii aflați în dificultate
Reading Time: 4 minuteÎn perioada 9 – 23 martie, Fundația Dana Voiculescu derulează campania dedicată sărbătorilor pascale „Îmbracă și Încalță un copil de Paște”, un demers prin care sute de copii din comunități defavorizate primesc haine și încălțăminte noi, în spiritul tradiției creștine care spune că, în noaptea Învierii, este bine să purtăm haine noi la Biserică: simbol al reînnoirii, al demnității și al speranței.
351 de copii, la început de drum în această ediție
Anul acesta, campania se desfășoară în județele Prahova, Buzău și Ilfov – comunități greu încercate, unde lipsurile materiale sunt dublate de vulnerabilități sociale profunde. Programul pornește cu 351 de beneficiari, însă, conform experienței anilor anteriori, numărul copiilor sprijiniți crește semnificativ până la finalul campaniei.
Echipa Fundației a realizat vizite de teren și a evaluat situația copiilor în colaborare cu parteneri locali – școli și biserici – care vor rămâne alături de organizație pe tot parcursul campaniei, până la momentul distribuirii darurilor.
Realități pe care niciun copil nu ar trebui să le trăiască
Copiii incluși în program provin din medii marcate de dificultăți severe: familii monoparentale în care un singur părinte încearcă să acopere, cu resurse minime, hrana, utilitățile și nevoile medicale; gospodării în care copiii sunt crescuți de bunici cu pensii mici și probleme de sănătate; familii numeroase, cu patru, cinci sau mai mulți copii, care împart aceleași resurse limitate; situații aflate în prag de abandon școlar, din cauza lipsei hainelor potrivite, a distanței până la școală sau a responsabilităților din gospodărie.
Pentru mulți dintre acești copii, Paștele nu înseamnă haine noi sau cadouri, ci doar speranța că cineva se va gândi la ei. În spatele fiecărui nume se află o poveste sensibilă și dorința firească de a purta, măcar o dată, haine noi în ziua de sărbătoare.

„În întâlnirile noastre din teren vedem realități care dor și care nu ar trebui să facă parte din copilăria nimănui. Sunt copii care provin din familii monoparentale, unde un singur părinte încearcă, cu resurse minime, să asigure hrana, hainele și medicamentele necesare. De multe ori, veniturile abia acoperă utilitățile, mesele sunt insuficiente, iar hainele sunt purtate ani la rând, de la un frate mai mare la altul. Întâlnim și copii crescuți de bunici în vârstă, cu pensii mici și probleme de sănătate. Dragostea și stabilitatea emoțională există, dar posibilitățile financiare sunt extrem de limitate.
Rechizitele, hainele potrivite sezonului sau activitățile educaționale suplimentare devin, din păcate, un lux. Există copii aflați în prag de abandon școlar. Distanța până la școală, lipsa hainelor adecvate sau a unui pachet pentru prânz îi determină să lipsească frecvent. Unii au grijă de frații mai mici, în timp ce părinții caută de lucru. Alții trăiesc alături de părinți bolnavi sau fără un venit stabil, iar responsabilitățile din gospodărie apasă greu pe umerii lor fragili. În multe familii sunt patru, cinci sau chiar mai mulți copii, care împart aceeași cameră și aceleași resurse limitate.
Lipsa alimentelor, a hainelor potrivite pentru sezonul rece și a unui spațiu adecvat pentru studiu afectează nu doar sănătatea fizică, ci și încrederea în sine și motivația pentru educație. Accesul la educație este adesea precar – fără internet, fără un birou pentru teme, fără sprijin pentru recuperarea materiei. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lipsuri, acești copii își doresc să învețe, să reușească și să își depășească condiția. În spatele fiecărei situații se află o poveste diferită, dar toate au un numitor comun: vulnerabilitatea profundă și nevoia urgentă de sprijin. De aceea, credem că fiecare gest de solidaritate contează și poate schimba, concret, traiectoria unui copil”., – Dana Voiculescu, fondatorul Fundației.

Sprijin personalizat: fiecare donator poate alege un copil
Un element definitoriu al campaniei este componenta personalizată. Donatorii pot alege unul sau mai mulți copii pe care să îi îmbrace și să îi încalțe de Paște, urmând să primească din partea echipei Fundației toate detaliile privind mărimile și necesarul fiecărui beneficiar.
După identificarea comunităților, echipa colectează informații despre fiecare copil – mărimi pentru haine și încălțăminte, nevoi specifice – astfel încât sprijinul oferit să fie adaptat și relevant.
Coletele pot fi: trimise prin curier la sediul Fundației sau aduse direct la sediul Fundației (pentru donatorii din București). În săptămâna premergătoare Paștelui, echipa Fundației va merge personal în comunitățile selectate pentru a distribui darurile copiilor.
„Campania «Îmbracă și Încalță un copil de Paște» înseamnă, dincolo de haine și încălțăminte, redarea demnității unui copil care, de cele mai multe ori, trăiește în lipsuri greu de imaginat. Anul acesta, venim cu o componentă consolidată de evaluare în teren și cu o colaborare extinsă cu școlile și bisericile din Prahova, Buzău și Ilfov, pentru a ne asigura că ajutorul ajunge exact acolo unde este cea mai mare nevoie.
Ne dorim ca fiecare donator să simtă că face o diferență reală, alegând concret un copil și oferindu-i sprijin personalizat. În spatele fiecărui beneficiar se află o poveste de viață marcată de vulnerabilitate, dar și de dorința sinceră de a merge la școală, de a reuși, de a avea o șansă. Prin toate campaniile pe care noi le desfășuram în cadrul Fundației, încercăm nu doar să oferim bunuri materiale, ci și să transmitem un mesaj celor pe care îi ajutăm, faptul că nu sunt singuri, cineva îi vede, îi aude și îi susține.”, a declarat Dana Voiculescu.
Apel către donatori
Fundația Dana Voiculescu îi invită pe toți cei care pot aduce speranță și bucurie în viața unui copil să se alăture acestui demers al generozității. Echipa Fundației oferă toate detaliile necesare pentru implicare și coordonare, astfel încât fiecare contribuție să ajungă în mod direct la copilul care are nevoie de ea.
Formular de înscriere: https://fundatiadanavoiculescu.ro/imbraca-si-incalta-un-copil-de-paste/
De Paște, un gest din inimă poate însemna demnitate, bucurie și un început mai luminos pentru un copil.
Despre Fundația Dana Voiculescu
Fundația Dana Voiculescu este o organizație non-guvernamentală care sprijină copii, vârstnici și viețuitoare prin programe educaționale, umanitare și sociale. Prin proiecte precum Caravana Solidarității, Fundația a ajuns în zeci de comunități din țară, aducând nu doar ajutoare materiale, ci și speranță, respect și demnitate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


