Ghid pentru evenimente sustenabile
Reading Time: 5 minuteO cercetare calitativă și cantitativă inițiată de agenția Godmother oferă un ghid util pentru organizarea evenimentelor sustabile. Studiul a debutat în luna august 2024, iar în martie va fi prezentat oficial. Profesioniști români din domeniile Publicitate, IT&C, Marketing, Vânzări, Media, Divertisment și PR au constribuit cu expertiza lor, iar Biz prezintă primele concluzii cu ajutorul Alice Gavril, Managing Partner Godmother.
De ce un asemenea studiu în România?
Industria locală are nevoie de un astfel de sondaj pentru că, fără un punct de referință clar, este dificil să avansăm. În lipsa datelor concrete și a unei direcții bine definite, organizatorii fie evită subiectul, fie se complac în soluții superficiale. Acest sondaj, incorporat unui ghid exhaustiv de bune practici, vine să ofere structura și curajul necesar pentru ca industria să facă pași reali spre sustenabilitate în evenimente. Nu mai este vorba despre opțiuni, ci despre responsabilitate.

Care este definiția voastră pentru un eveniment sustenabil și cum a fost ea modelată de răspunsurile primite în cadrul cercetării?
Un eveniment sustenabil este mai mult decât o listă de măsuri ecologice bifate – este un proces de transformare reală. Nu înseamnă doar reducerea impactului negativ asupra mediului, ci și crearea unui impact pozitiv asupra comunității și economiei locale. Cercetarea noastră a confirmat că adevărata sustenabilitate începe cu transparența și cu măsurarea reală a efectelor unui eveniment. Doar atunci putem vedea unde suntem și încotro trebuie să mergem.
Cei mai mulți organizatori sunt tentați să vadă sustenabilitatea ca pe un exercițiu de imagine de brand sau, în cel mai bun caz, ca pe un simplu „trebuie să reciclăm”. Însă datele ne arată că, atunci când un eveniment este gândit responsabil, acesta generează valoare pe termen lung, fie că vorbim de educarea participanților, de sprijinirea economiei locale sau de reducerea amprentei de carbon. Adevărul e simplu: dacă înțelegem ce impact avem, bun sau rău, putem acționa.
Cum arată evenimentele din România față de ceea ce se întâmplă pe alte piețe?
România se află la un moment de cotitură prin prisma legislației. Pe de o parte, începem să vedem inițiative și organizatori, în special din zona corporate, care își doresc să facă lucrurile mai bine. Pe de altă parte, sustenabilitatea este încă percepută ca un „lux” sau ca un trend de bifat. În piețele mai mature, sustenabilitatea a devenit o componentă esențială a organizării evenimentelor, nu un element secundar. Aceste piețe au depășit faza de „greenwashing” și au început să își asume măsuri concrete, bazate pe date.
În asociația din care facem parte, 27Names, agențiile din țări precum Belgia, Olanda și statele nordice încep planificarea evenimentului prin măsurarea impactului, deoarece și clienții sunt deschiși să gândească astfel și să plătească pentru valoarea adăugată pe care o aduce o agenție pregătită să îi susțină pe acest drum, atât prin consultanță, cât și prin implementare.
Nici noi, la Godmother, nu aplicăm încă acest proces cu succes deplin. De peste cinci ani facem demersuri, printre care și certificare ISO, însă aș spune că sunt încă insuficiente. A devenit clar că, pentru a reuși, este nevoie de mai mulți stakeholderi implicați – angajați, clienți, furnizori, parteneri – care să tragă în aceeași direcție.
În România, provocarea este să transformăm intențiile bune în acțiuni concrete și măsurabile. Schimbarea de paradigmă necesită un efort colectiv, iar educația joacă un rol esențial în acest proces. Pe măsură ce oamenii înțeleg impactul real al evenimentelor, cerințele pieței vor evolua, iar sustenabilitatea nu va mai fi doar o opțiune, ci o necesitate. Iar odată ce această schimbare se produce, vom putea dezvolta și adopta mai rapid instrumente care să ne ajute să integrăm practicile sustenabile fără un efort major de timp sau costuri, eliminând astfel barierele care ne țin pe loc.
Cum vă așteptați să influențeze piața românească acest raport?
Mi-am dorit să realizăm un ghid care, inițial, să ne ajute pe noi, intern – să înțelegem mai bine sustenabilitatea, să fim mai buni și să fim cu un pas înaintea competitorilor noștri. Dar, pe măsură ce documentam, mi-am dat seama că ar fi prea puțin ca să conteze cu adevărat. Așa că am decis să facem mai mult: să investim timp și resurse și să împărtășim acest ghid cu oricine îl poate folosi – fie că vorbim despre competitori, clienți, ONG-uri sau alți actori din industrie. Pentru că schimbarea reală nu se poate face singur, ci doar împreună.

Așadar acest raport nu este doar o analiză, ci un instrument de schimbare. Sperăm să crească gradul de conștientizare și să creeze o presiune pozitivă asupra organizatorilor de evenimente, să ofere organizatorilor nu doar o direcție mai clară, ci și un set de acțiuni concrete pe care le pot implementa imediat. Cel mai important este să trecem de la declarații la fapte. Sustenabilitatea nu este un ideal imposibil sau un simplu subiect de marketing, ci o sumă de decizii zilnice care, puse cap la cap, pot transforma industria, de altfel mare consumatoare.
În plus, sperăm să inspirăm noi colaborări și soluții inovatoare care să accelereze tranziția spre evenimente (mai) responsabile. Ne dorim să fim contactați de potențiali parteneri și furnizori care oferă soluții optime, astfel încât să putem dezvolta o versiune îmbunătățită a ghidului, cu ajutorul lor. Scopul este ca următoarea ediție să includă și mai multe instrumente utile, care să sprijine organizatorii în implementarea unor practici sustenabile reale.
Cum ați gândit eșantionul, astfel încât el să fie relevant pentru evenimentele din țară?
Respondenții au fost extrași dintr-o bază de date cu care lucrează Brainactive.ai, cei care ne-au ajutat cu realizarea sondajului. Cerința noastră către ei a fost să captăm răspunsuri din industria marcomm locală, reprezentativă la nivel național. Răspunsurile au fost colectate prin platforma lor online, care permite profilarea și selectarea audienței dorite.
Chestionarul a fost lansat și în comunitatea Godmother, pe toate canalele noastre – social media, newsletter, respectiv ale partenerilor. Dar de pe canalele noastre am captat doar insight-uri calitative, cele cantitative au venit prin platforma Brainactive.ai.
Care sunt principalele concluzii din raport?
Mă voi opri la trei. Aproximativ 60% dintre respondenți fie nu au o înțelegere clară a ceea ce este un eveniment sustenabil, fie au oferit definiții foarte vagi. Ce înseamnă acest lucru? Pentru noi e un indiciu că e nevoie de o educație mai bună și o comunicare mai clară în industrie. Crearea unei definiții standard și/sau a unui checklist care pot fi adoptate pe scară largă ar putea contribui la creșterea nivelului de înțelegere, precum și a nivelului de conștientizare atât în rândul clienților, cât și al agențiilor și al furnizorilor.
O a doua concluzie este aceea că deciziile clienților sunt cruciale – acest lucru a reieșit și din sondaj, dar și din interviurile cu diverși clienți și specialiști. Cele mai frecvent menționate aspecte care influențează sustenabilitatea unui eveniment din perspectiva clientului sunt: formatul acestuia (21%), bugetul (19%) și locația evenimentului (18%).
Nu în ultimul rând, răspunsurile la sondaj arată că, deși 70% dintre respondenți recunosc că sustenabilitatea este importantă, doar 30% o consideră o prioritate în primele etape, care țin de planificarea evenimentelor. Ca și comentariu personal aici, aș spune că acesta este unul dintre motivele principale pentru care nu am reușit să integrăm mai repede soluții sustenabile în evenimente. Educația, timpul, costul pot fi obținute mai ușor împreună.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 391 (15 martie – 15 aprilie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz