Stiri Companii by Raiffeisen Bank

Gral Medical investeste în 3 spitale noi

28 apr. 2026 2 min

Gral Medical investeste în 3 spitale noi

Reading Time: 2 minute

Compania Gral Medical a reușit să se dezvolte atât pe verticală, cât și pe orizontală, motiv pentru care a reușit să devanseze veniturile anterioare cu 25%, ajungând astfel în 2025 la venituri totale de 100 milioane euro. Trendul pozitiv este cu atât mai important, deoarece rezultatele vin după 3 ani în care business-ul a înregistrat o creștere constantă anuală cu două cifre.

În prezent, compania activează cu servicii medicale de diagnostic și tratament în 15 județe din țară, unde operează peste 82 de centre medicale autorizate pe Gral Medical, cu o structură de 234 de paturi, atât în regim de spitalizare de zi, cât și de lungă durată. Cele mai importante creșteri au fost realizate pe segmentul oncologic, spitalele sub brandul OncoFort au înregistrat un avans de peste 30%, iar serviciile de ambulatoriu și paraclinic au înregistrat o creștere cu 17%. Peste media companiei au înregistrat creșteri spitalele din provincie OncoFort Pitești, OncoFort Craiova și OncoFort Ploiești, care s-au impus rapid ca un etalon în tratamentul oncologic regional.

„În următorii ani îmi doresc să bifez 10 spitale oncologice la nivel național, concomitent cu deschiderea de centre de diagnostic în mai multe orașe din țară. Pentru anul 2026 o să finalizăm 2 spitale, până în august spitalul oncologic din Piatra Neamț, iar în toamnă o să terminăm extinderea spitalului OncoFort Caloian din București, ce va însuma 62 de paturi în regim de spitalizare de lungă durată”, Robert Șerban, acționar Gral Medical.

Cifra de afaceri în creștere

Pentru anul 2026, compania și-a bugetat afaceri de 110 milioane de euro, iar rezultatele din primul trimestru au înregistrat creșteri cu 15%, de aceea există premisele pentru depășirea țintelor propuse. Bugetul de investiții pentru anul 2026 va fi de 18 milioane de euro, aferente spitalului oncologic din Piatra Neamț și celui generalist din București. Tot în 2026 sunt aprobate în comisia de dezvoltare planurile finale pentru încă 2 spitale, ce vor însuma un buget multianual de 13,5 milioane de euro. După finalizarea investițiilor, compania Gral Medical va totaliza o structură de 306 paturi de spitalizare.

„Din experiența anterioară, am învățat un lucru important, să dăm o atenție mai mare proiectelor viitoare, de aceea unim la un loc strategia companiei, research-ul, bugetele, autorizațiile, proiectarea spitalului și, nu în ultimul rând, echipa. Fără niște directori executivi foarte buni, care să dea viață fiecărui proiect, nu se poate face nimic. De aceea, pentru următoarele 2 spitale avem deja definitivate proiectele, imediat după autorizații vor intra în implementare rapid și fără amânări”, Robert Șerban, acționar Gral Medical.

Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic și al analizelor de laborator din Capitală. Cele mai importante 2 firme ale grupului Gral sunt: Gral Medical și Medical Center Gral.

Secțiune susținută de Raiffeisen Bank

Articole pe aceeași temă: