Stiri Tech

Grupul DIGI Communications, venituri în creștere cu 8,6%

17 mai 2021 2 min

Grupul DIGI Communications, venituri în creștere cu 8,6%

Reading Time: 2 minute

Grupul DIGI Communications a anunțat, pentru primul trimestru din 2021, venituri în creștere cu 8,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (de la 313,2 milioane euro la 340,2 milioane euro) și creșterea RGU (utilizatori/abonați) cu 13%, la 18,7 milioane. EBITDA ajustată a fost de aproximativ 122,5 milioane euro (inclusiv IFRS 16), o creștere cu 6,8 % față de aceeași perioadă a anului anterior.

DIGI Group a înregistrat o performanță generală susținută în primul trimestru al anului 2021, în ciuda faptului că economia globală se află, în continuare, în căutare de soluții pentru gestionarea pandemiei în curs. Operațiunile din România și-au reconfirmat poziția de lider între piețele grupului, contribuind cu 61% la veniturile totale ale companiei. Pe locul secund, sub raportul veniturilor generate, s-a aflat Spania (23%), urmată de Ungaria (14%) și Italia (2%).

”Continuăm să ne adaptăm, în aceste vremuri dificile, pentru a aborda reajustările pieței din cauza crizei pandemice, modificările nevoilor consumatorilor, incertitudinea privind reglementările și lipsa de predictibilitate socială și economică. Prioritatea noastră a fost consolidarea pozițiilor de piață obținute, extinderea rețelelor fixe și mobile pe toate piețele noastre, diversificarea ofertelor și a portofoliului”, a declarat Serghei Bulgac, CEO DIGI Communications.

Piața din România

În ianuarie-martie 2021, DIGI România a depășit cifrele cheie înregistrate în primul trimestru din 2020 și a ajuns la 13,1 milioane RGU pe piața locală. Principalele segmente, internetul fix și pay-TV, au oferit rezultate solide, ajungând la 4,9 milioane RGU (pay-TV, + 15,6 % față de trim. I 2020), respectiv 3,4 milioane RGU (internet fix, + 19,7% comparativ cu trim. I 2020).

Pe segmentul de date și voce mobile, DIGI România a marcat un nou record în ceea ce privește portabilitatea mobilă, atingând pragul de 2,5 milioane de numere mobile portate de la lansarea serviciului de portabilitate (octombrie 2008), în timp ce a adăugat alte 137.200 de numere portate în primul trimestru al anului 2021. Operatorul a fost liderul incontestabil al portabilității numerelor mobile în ultimii 13 ani. La 31 martie 2021, serviciile de voce și date mobile livrate clienților români numărau 3,8 milioane RGU (+ 9,2% comparativ cu perioada precedentă).

Creștere în Spania

Operațiunile din Spania și-au menținut creșterea, consolidându-și poziția de a doua piață a grupului, după activitățile din România. Pentru al doilea trimestru la rând, DIGI Spania și-a păstrat poziția în primii 5 operatori de telefonie mobilă de pe piața locală. Adăugând noi clienți, în perioada ianuarie – martie 2021, DIGI Spania a ajuns la 2,5 milioane RGU pentru serviciile mobile de voce și date, o creștere de 23,6 % față de trim. I din 2020. Numărul de RGU pentru serviciile fixe de internet a crescut cu 120,4%, ajungând la 249.000. În segmentul serviciilor de internet fix, DIGI și-a extins amprenta rețelei de fibră optică, continuând să atragă noi utilizatori de internet de mare viteză. Prin urmare, contribuția operațiunilor iberice la EBIDTA consolidată a grupului a atins 23 %, pe lângă contribuția îmbunătățită la veniturile generale. La finalul lunii martie, acoperirea rețelei de fibră optică a DIGI Spania ajunsese la 42 din cele 50 de regiuni ale Spaniei.

MVNO Italia

În Italia, numărul de RGU pe segmentul telefoniei mobile (ca operator mobil de rețele virtuale – MVNO) a crescut de la 230.000 în trimestrul I din 2020 la 268.000 în trimestrul I din 2021.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: