Stiri

Hidrogenul, noua sursă de energie verde. EDP vrea să renunțe la producția din cărbune până în 2025

11 nov. 2021 2 min

Hidrogenul, noua sursă de energie verde. EDP vrea să renunțe la producția din cărbune până în 2025

Reading Time: 2 minute

Prin anunțul pe care l-a făcut pe 9 noiembrie la conferința ONU privind schimbările climatice (COP26), EDP devine una dintre cele 28 de companii internaționale majore care și-au asumat angajamentul H2Zero inițiat de Consiliul Mondial al Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD) pentru a accelera dezvoltarea hidrogenului regenerabil la scară globală. H2Zero își propune să accelereze dezvoltarea și producția de hidrogen regenerabil până la sfârșitul acestui deceniu și să o facă parte esențială a viitorului sistem energetic net-zero.

Prin alăturarea la acest angajament, EDP își consolidează planul său ambițios de a renunța la producția de cărbune până în 2025 și de a fi complet verde până în 2030 și crede că acești pași sunt decisivi pentru procesul de tranziție energetică care are nevoie să fie de urgență accelerat. Totodată, compania își consolidează obiectivele Planului său Strategic, care preconiza deja investiții în producția a 250 MW de electrolizoare din surse regenerabile de hidrogen, până în 2025. Compania vrea să investească în producția de hidrogen din surse regenerabile, pentru care va fi decisivă prezența actuală pe care o are pe piețele strategice (precum Peninsula Iberică, SUA sau Brazilia) și în regiunile în care există un context favorabil pentru dezvoltarea acestor tipuri de proiecte – cum este cazul localităților cu resurse solare și eoliene bune, infrastructură care să susțină proiectele, accesul facil la clienți industriali, mediu de reglementare favorabil, printre alte condiții.

EDP, în calitate de lider al tranziției energetice, este conștient de faptul că lupta împotriva schimbărilor climatice este urgentă și necesită acțiuni imediate. De aceea ne propunem să garantăm 100% a producției de energie din surse regenerabile până în 2030 și luăm măsuri concrete pentru a sprijini decarbonizarea tuturor sectoarelor economiei”, spune Miguel Stilwell d’Andrade, CEO al EDP. “Hidrogenul verde va juca un rol crucial pentru această cale și nu există timp de pierdut. Acum este momentul pentru consolidarea acestei ambiții și transformarea ei în realitate.”

Planul de investiții va presupune astfel transformarea vechilor centrale de cărbune în centre de hidrogen, dar și investiția în noi unități de producție. Prin această consolidare a investițiilor, EDP speră să contribuie la o decarbonizare mai mare și mai rapidă a economiei, în special în sectoarele în care procesul de electrificare este mai dificil. Un proces care, așa cum reiterează WBCSD, necesită o colaborare fără precedent între sectorul public și cel privat și definirea unor politici de reglementare clare și stabile.

Potrivit estimărilor Consiliului Hidrogenului, țintele companiilor care aderă la angajamentul H2Zero echivalează cu 25% din potențialul de decarbonizare prin hidrogen până la sfârșitul deceniului. EDP ​​este una dintre aceste 28 de companii (printre care se numără și alte companii energetice precum Iberdrola, Enel, Engie, Shell sau Total) a cărei contribuție va fi decisivă pentru decarbonizarea economiei. Acest subiect a fost unul dintre punctele cheie de discuție de pe agenda conferinței COP26 care se încheie săptămâna aceasta și care reunește delegații din sute de țări, mii de activiști de mediu, jurnaliști și personalități publice. Hidrogenul a fost unul dintre subiectele dezbătute marți, 9 noiembrie, în cadrul COP26, de ziua dedicată Industriei, prin participarea lui Miguel Setas, membru al consiliului executiv al grupului EDP, la conferința „Trecerea la net zero, un sistem energetic neutru climatic, prin hidrogen.”

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: