BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Impactul crizei COVID-19 în sectorul bancar și medical

26 mai 2020 2 min

Impactul crizei COVID-19 în sectorul bancar și medical

Reading Time: 2 minute

Investors Club și CFA Society Romania, organizează în 28 mai, ora 18:30 evenimentul „Vorbim “fară masca” despre sectorul bancar și medical cu Omer Tetik și Mihai Marcu”.

Evenimentul se adresează investitorilor existenți și potențiali ai companiilor listate la Bursa de Valori București și va fi moderat de Raluca Ganea – Președinte Investors Club și Andreea Nica, CFA – Membră în Consiliului Director al Asociației CFA Romania.

Invitatii Mihai Marcu si Omer Tetik ocupă poziția de CEO la doua companii bine reprezentate în portofoliile investitorilor din Romania, și vor vorbi despre debutul anului 2020 și cum va evolua piața bancară și medicală până la sfârșitul anului, dezbateri valoroase pentru managementul de portofoliu al unui investitor de retail.

“Criza economică generată de criza sanitară a arătat mai bine pentru bursa de la București față de criza financiară din 2008-2009. Cele două luni de lockdown au afectat toate ramurile economiei, consumul intern a scăzut la fel și exporturile. Starea de urgență a redus consistent sau chiar a închis toate sectoarele, producție, transporturi, servicii, turism iar de la 15 mai suntem în stare de alertă dar în continuare avem business-uri cu activitatea semnificativ restricționată. Rămâne de văzut în ce perioada de timp vom reveni către 90-100% din capacitate. La fel ca și în alte situații, pe toate continentele, bursele au fost cele care au reacționat primele, indicând destul din ceea ce a urmat. Indicele BET s-a corectat negativ cu 24% în T1 dar vedem că până aproape de finalul lunii mai avem o revenire de 10%”, a declarant Raluca Ganea, Președinte Investors Club și co-moderatoare a evenimentului.

„Criza COVID-19 care a „curățat” cerul de deasupra orașelor poluate, ne arată că se pot lua măsuri pentru protejarea mediului înconjurător pe termen lung. Componenta umană a investițiilor sustenabile este adusă în prim plan, „diversitatea și incluziunea” au reprezentat teme puternice pentru investitori și companii, iar în perioada aceasta vom discuta și mai mult despre asigurarea sănătății fizice și mentale a angajaților, comportament onest față de furnizori și clienți, transparență în comunicarea cu investitorii, responsabilitate față de comunitate și investiții care să aibă în vedere calitatea vieții tuturor „stakeholderilor” companiei. Investitorii vor pune preț pe aceste elemente calitative, mai ales în acest context în care rezultatele financiare sunt greu de comparat cu cele pre-criză”, a declarat Andreea Nica, CFA – membră în Consiliul Director al Asociației CFA Romania, co-moderatoare a evenimentului

Participarea este gratuita si se poate face la: https://bit.ly/faramasca

Investors Club este clubul investitorilor activi pe piețele financiare din România și internaționale. Comunitatea a fost fondata în decembrie 2015 cu scopul de a îmbunătăți accesul investitorilor la informații relevante și valoroase în activitatea lor, precum și stimularea comportamentului investițional în România. Principalele activități sunt evenimentele lunare ale clubului și întâlnirile Meet the Company. Meet the CEO cu reprezentanți ai companiilor listate pe BVB. Pentru mai multe informații vizitați www.investorsclub.ro.

Asociația CFA Romania este organizația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociația CFA Romania are 249 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: