Stiri Lifestyle

Începe Săptămâna Creativității Sustenabile la Galeria Galateca

10 mai 2022 3 min

Începe Săptămâna Creativității Sustenabile la Galeria Galateca

Reading Time: 3 minute

Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România lansează în perioada 12 – 21 mai 2022 ediția pilot a proiectului CSWeek – SĂPTĂMÂNA CREATIVITĂȚII SUSTENABILE ce își propune să aducă împreună comunități diferite, artiști, industrii creative, mediul corporate, activiști și ONG-uri, publicul larg, pentru a prezenta inițiative sustenabile pozitive, creatori, expoziții, soluții, reunite pe o platformă a sustenabilității creative.


CSWeek – SĂPTĂMÂNA CREATIVITĂȚII SUSTENABILE are două componente, una offline, harta CSWeek cuprinde 12 spații partenere, în care se regăsesc instalații de artă sustenabilă, un tur în București, având punct de pornire expoziția centrală, cu cele 7 vitrine și camera neagră de la Galeria Galateca și platforma online de conectare a celor interesați în sustenabilitate creative, care colectează informații și resurse legate de sustenabilitate generând un pilot pentru Rețeaua Română de Sustenabilitate Creativă (Romanian Network for Creative Sustainability).

CSWeek 2022

Astfel Alia Bakutayan, Anca Boeriu, Alexandru Simion Boeriu, Alin Carpen, Sergiu Chihaia, Dan Mircea Cipariu, Dumitru Cojocaru, Ecaterina Colasîz, DeCorina Hats, Radu Drăgușin, Faux ( Alin Bădan), Smaranda Găbudeanu, Elena Ilash, Mălina Ionescu, Marina Oprea, Andreea Medar, Dragoș Neagoe, Optimef, Para (Radu Nicolae Paraschiv), Cosmin Paulescu, Maria Pop Timaru, Sabinne, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Vlad Țenu, Patricia Teodorescu, Ovidiu Toader, Alina Tofan, Daniel Tufiș, Florin Viorel, Wooba, Wood Premium Gifts, Mihai Zgondoiu alături de studenții UNARTE, artele grafice coordonator lect. univ. dr Anca Boeriu, modă și design – coordonator lect. univ. dr. Sergiu Chihaia, sculptură – coordonator lect. univ. dr. Dumitru Cojocaru sunt cei peste 40 de artiști implicați în această manifestare de anvergură ce se desfășoară în 12 spații partenere şi pot fi văzuți în tururile ghidate pe biciclete, trotinete și mașini electrice sau pe jos.


Expoziția centrală CSWeek de la Galeria Galateca cuprinde: instalația Râul Someș: printre comunități și ecosisteme, creată de Practica Studio și organizată de Ordinul Arhitectilor din România, 7 instalații de artă și design sustenabil amplasate în vitrinele galeriei și proiecțiile video din Camera Neagră. De aici Expo – tour CSWeek continuă prin București cu alte 12 lucrări de artă amplasate în locuri cheie precum Calea Victoriei – Străzi Deschise, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Hotel Novotel, Ordinul Arhitecților Români (OAR) – Filiala București, Muzeul Național al Literaturii Române, Arcub, Creart, Ordinul Arhitecților Români, Muzeul Țăranului Român, EFden, Combinatul Fondului Plastic, Roaba de Cultură, Celula de artă.

PROGRAMUL CSWeek

• Joi 12 mai – ora 18:00, vernisaj Galateca și Artist talk / deschiderea oficială a CSWeek și a tururilor de artă
• Sâmbătă 14 mai – ora 20:00, Seară de filme, parte din Bucharest Art Film Festival inclusă în Noaptea Muzeelor
• Miercuri 18 mai – ora 17:00 – Conferințele CSWeek, performance Smaranda Găbudeanu
şi Gala CSWeek
• Vineri 20 mai – ora 19.00 – Plastic Art Performance cu Alina Tofan
• Sâmbătă 21 mai – ateliere educative și demonstrații
12 mai – 19 iunie – tururi ghidate la instalațiile de artă și design din spațiile partenere pe jos, cu bicicleta, trotineta sau mașina electrică.

PROGRAM CSWeek1


Din 12 mai, ora 18.00, scanează codul QR CSWeek sau descarcă harta CSWeek pentru a avea informațiile la zi, pentru a descoperi și cele peste 20 de spații colaterale, și lasă-ți amprenta împreună cu noi participând fie la concursul Amprenta Sus, pentru cei care vizitează toate punctele de pe harta CSWeek și postează folosind #CSWeek, fie la Leapșa online, povestind pe social media obiceiurile sustenabile din viața de zi cu zi.


Companiile partenere implicate au intrat în spiritul CSWeek și au susținut în mod direct câte un proiect artistic, de la animație – concursul BT – Lasă-ți amprenta asupra viitorului!, la instalații de artă – Nespresso și Holcim sau design industrial și artă impreună cu BMW.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: