Stiri

ING Bank România și eMAG lansează plata prin RoPay

15 iul. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

ING Bank România și eMAG lansează plata prin RoPay

Reading Time: 2 minute

eMAG se adaugă unei liste extinse de comercianți care au introdus soluții de plată prin RoPay alături de ING Bank. Printre acestea se află companii din domeniul telecomunicațiilor, retail, energie sau asigurări.

Clienții eMAG vor avea la dispoziție două modalități de a efectua plata comenzilor prin RoPay, fără comisioane sau alte costuri suplimentare:

În aplicația eMAG, clienții pot  plăti prin RoPay dacă au activat serviciul RoPay Alias (pe baza numărului de telefon) sau își pot selecta banca pentru a continua plata din aplicația de mobile banking.

Pe site-ul eMAG, după selectarea opțiunii de achitare a coșului de cumpărături, clienții pot continua operațiunea de plată prin RoPay. În acest caz, pot utiliza RoPay Alias sau se va afișa un cod QR care trebuie scanat prin intermediul aplicației de mobile banking instalate pe telefon.

În ambele situații suma, contul și detaliile comenzii sunt completate automat. Pentru finalizarea tranzacției, va fi necesară doar confirmarea plății.

Plata se realizează instant fără a mai fi nevoie de salvarea unui card sau de introducerea manuală de informații, cum ar fi datele cardului.

 „Viteza și simplitatea experienței de plată sunt tot mai importante pentru clienți, iar fiecare pas în plus la finalizarea unei plăți îngreunează. Pentru cei peste 6.77 milioane de clienți care pot utiliza deja  RoPay în comerțul electronic, plățile sunt mai simple, nu suportă comisioane și sunt instant. eMAG este liderul industriei de ecommerce în România și adopția soluției RoPay va revoluționa cu siguranță comportamentul de plată și va urca opțiunea pentru platforma de plăți autohtonă în topul preferințelor românilor”, susține Raluca Țintoiu, Head of Wholesale Banking, ING Bank România.

„eMAG este o companie de tehnologie și, de 25 de ani, folosim tehnologia pentru a îmbunătăți fiecare etapă din experiența de shopping pentru milioane de români. Pe eMAG, clienții aleg deja plata cu cardul pentru peste două treimi dintre comenzi, ceea ce arată cât de importantă este o experiență de plată simplă, rapidă și sigură. RoPay completează acest flux cu o soluție locală, instant și ușor de folosit, care are potențialul de a accelera adopția plăților digitale și de a susține dezvoltarea economiei digitale în România”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Peste 6,77 milioane de români pot utiliza deja RoPay pentru plăți în comerțul electronic, iar peste 8,5 milioane sunt înrolați în sistemul RoPay pentru transferuri pe baza numărului de telefon.

Articole pe aceeași temă: