Stiri

Investiție de 20 de milioane de euro într-un ansamblu imobiliar din nordul Capitalei

16 dec. 2022 2 min

Investiție de 20 de milioane de euro într-un ansamblu imobiliar din nordul Capitalei

Reading Time: 2 minute

Pe un teren de 8.000 de mp, situat în zona Iancu Nicolae, construcția Jolie Village a început în toamna acestui an și va avea 140 de noi apartamente premium, într-un cadru de înălțime de maximum P+3, iar termenul de finalizare al întregului ansamblu rezidențial este preconizat pentru finalul lui 2023. Prețurile apartamentelor pornesc de la 150.000 de euro, iar suprafețele acestora variază între 60 și 400 de mp. De partea de design a proiectului se va ocupa Vox Design Eduard Năstăsoiu – unul dintre cei mai apreciați designeri locali, cu numeroase proiecte high-end semnate de el.

Pedro Construct, una dintre cele mai mari companii de construcții din România, condusă de omul de afaceri Petre Niculae, dezvoltă – împreună cu asociatul său, Florin Ababe – un nou ansamblu rezidențial în nordul Capitalei, Jolie Village. Investiția în proiect este estimată la 21 de mil. euro, iar pentru suma de 12 mil. euro, compania a obținut finanțare prin intermediul Libra Bank.

“Lucrăm la acest proiect de ceva vreme și suntem mai mult decât mulțumiți de produsul finit, Jolie Village fiind un ansamblu cu standarde de locuire premium. Cu finisaje de calitate înaltă, încălzire în pardoseală, tâmplărie de aluminium, piscină și spații verzi în suprafață totală de circa 5.000 de mp, avem mai multe tipuri de apartamente, cu 2, 3 și 4 camere, apartamente cu grădină, dar și câteva penthouse-uri”, spune Florin Ababe, dezvoltatorul Jolie Village. Conform acestuia, dat fiind contextul economic și mesajele mixte legate de piața imobiliară locală, finanțarea obținută prin Libra Bank – arată, de fapt, un vot de încredere asupra întregii piețe.

Cu un excelent acces la toate unitățile școlare din zona de nord, dar și către zone de cumpărături și agrement, precum centrele comerciale Băneasa Shopping City, Jolie Ville, Grădina Zoologică sau pădurea Băneasa, dar și către centrul orașului ori spre aeroport, Jolie Village completează lista sa de avantaje, dar și întreaga experiență de locuire.

“Zona de nord a Capitalei a devenit extrem de populară în rândul părinților care aleg să investească în educația de calitate a copiilor, pentru că majoritatea școlilor de renume, atât internaționale, cât și locale, se află aici. De aceea, considerăm Jolie Village ca formând o comunitate de o calitate deosebită, din care ești mândru că faci parte, pe lângă faptul că nivelul de locuire va fi unul premium”, explică Lucia Niculae, Business Development Director, Pedro Construct.

Jolie Village este primul ansamblu rezidențial dezvoltat în această asociere dintre oamenii de afaceri, Petre Niculae și Florin Ababe, proiect pe care acesta din urmă îl va coordona cu suportul Luciei Niculae.

Florin Ababe este inginer de profesie și are o vastă experiență în antreprenoriat, activând încă din anul 2007 în domenii precum intermediere financiară, telecomunicații și tranzacționarea metalelor prețioase. Acesta a deținut de-a lungul acestor ani business-urile Lion Free Exchange, Credit Amanet, Intelligent Communication System, Swiss Gold, Swiss Diamond București, Swiss Gold Bulgaria, Hong Kong Premium Watches, EAU Beta Trade Solutions, Boutique Watches din Calea Dorobanți – București și Global Landmark Properties.

Pedro Construct, fondată în 1993, a construit de-a lungul celor aproape 30 de ani de activitate, sub managementul fondatorului Petre Niculae mai multe ansambluri rezidențiale de renume din București: Nusco City, Cloud 9, Exigent One, 19th Residence, 21 Residence sau Zen Living Apartments.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: