Stiri Companii by Raiffeisen Bank

IULIUS aniversează 25 de ani de la inaugurarea, la Iași, a primului său mall

13 aug. 2025 < 1 min

IULIUS aniversează 25 de ani de la inaugurarea, la Iași, a primului său mall

Reading Time: < 1 minut

IULIUS aniversează anul acesta 25 de ani de la inaugurarea, la Iași, a primului său mall, anunțând investiții totale până acum, în întreaga rețea națională, de peste 1,2 miliarde de euro. Portofoliul de retail al IULIUS include opt proiecte regionale, la Iași, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara, cu o suprafață totalăderetail de peste 320.000 mp, în care sunt prezente peste 1.000 de branduri internaționale și antreprenori locali.

„După un sfert de veac de activitate, putem spune că aproape nu există brand în România care să nu fie prezent în centrele noastre comerciale. Proiectele noastre sunt o destinație strategică pentru marile branduri de retail internaționale, multe dintre ele deschizând primele magazine din afara Capitalei în rețeaua Iulius. Faptul că, anual, înregistrăm 73 de milioane de vizite ne dovedește că facem parte din viața comunității, iar acesta este un obiectiv pe care ni l-am setat de la început. Acela de a construi nu doar clădiri frumoase, ci spații vibrante, în care fiecare membru al comunității se regăsește”, a spus Oana Diaconescu, Head of Retail Leasing IULIUS.

Centrele comerciale IULIUS sunt scena a peste 1.000 de evenimente anual. Dezvoltările mixed-use Palas Iași și Iulius Town Timișoara îmbină funcțiuni variate, precum retail și office, care se potențează reciproc, iar integrarea grădinilor le transformă în destinații vii, unde oamenii se conectează și petrec timp de calitate. Zona de retail, generatoare de trafic datorită mixului generos de branduri, în continuă actualizare, integrează retaileri internaționali și locali, cu formate de magazine atractive, în care soluțiile digitale sunt tot mai prezente

Secțiune susținută de Raiffeisen Bank

Articole pe aceeași temă: