Laura Napolitano: „Nu privim tradiția culturală italiană ca pe ceva fix sau muzeal, ci ca pe o resursă vie, care poate continua să inspire creația”

Laura Napolitano: „Nu privim tradiția culturală italiană ca pe ceva fix sau muzeal, ci ca pe o resursă vie, care poate continua să inspire creația”

Reading Time: 6 minute

În perioada 2–8 martie, la Cinema Muzeul Țăranului (București), 12 titluri recente din cinematografia italiană se reunesc, în cadrul festivalului Visuali Italiane, într-un program care explorează comedia în stil italian, filmul de epocă, serialul de autor sau tradiția spaghetti western. Festivalul are loc într-un context special: 2026 marchează Anul Cultural România–Italia. Biz a stat de vorbă cu Laura Napolitano, directoarea Institutului Cultural Italian din București, despre locul tradiției culturale italiene în România.

Visuali Italiane a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale italiene din București. Cum ați descrie evoluția acestui festival și rolul său în promovarea cinematografiei și artelor vizuale italiene în România?

Festivalul a fost inițiat de fostul Ambasador al Italiei în 2022 și a venit într-un moment în care era cu adevărat nevoie de el: România nu avea încă un festival dedicat cinematografiei italiene contemporane. La început a fost un proiect mai restrâns, organizat doar la București.

Odată cu sosirea mea, mi-am dorit să îl dezvolt — să îl ducem și în alte orașe și să îi construim o identitate clară, recognoscibilă, atât prin program, cât și vizual. Așa a început colaborarea cu Eddie Bertozzi, curator asociat Festivalului de Film de la Locarno. Împreună am încercat să dăm festivalului un profil care să fie în același timp popular și rafinat, cu nume consacrate și voci noi, precum și cu o varietate de teme și genuri.

Dacă ar fi să spun care este firul roșu al selecției noastre, acela ar fi calitatea și personalitatea puternică a filmelor. Am pornit la drum în București, Cluj-Napoca și Timișoara, iar astăzi Visuali Italiane ajunge în șapte orașe. Îmi place să cred că, între timp, orice iubitor de cinema din România a auzit de el — sau cel puțin sper!

Prin selecția din acest an, ce imagine a Italiei contemporane se conturează? Construiește festivalul în mod conștient o narațiune despre locul în care se află astăzi cinematografia italiană — și poate chiar societatea italiană?

Încercăm, înainte de toate, să surprindem diversitatea reală a cinematografiei italiene de astăzi. Iar din această diversitate începe să se contureze o imagine destul de clară, stratificată și coerentă:  cea a unei țări profund angajate într-un proces de examinare a propriei conștiințe, a trecutului său și a identității sale în transformare.

Există filme cu o puternică tensiune etică, precum La Grazia de Sorrentino, Fuori de Mario Martone sau noua serie a lui Marco Bellocchio, Portobello, care revizitează una dintre cele mai traumatizante erori judiciare din Italia și expune fisurile dintre presă, justiție și opinia publică.

În același timp, se simte o revenire constantă la trecut — nu din nostalgie, ci ca instrument pentru a înțelege prezentul. Filme precum Duse de Pietro Marcello, Primavera de Damiano Michieletto (despre Vivaldi) sau programul dublu dedicat westernului spaghetti arată această nevoie de a reinterpreta memoria culturală.

Programul din 2026 aduce și o prezență puternică a experienței feminine — nu doar prin filmele semnate de Rampoldi, Coixet sau Spampinato, ci mai ales prin temele abordate: solidaritate feminină, geniu artistic feminin, emancipare, fragilitate emoțională și corporală.

Putem sublinia și oscilația dintre spațiile publice și universurile intime și emoționale: Italia apare aici ca o țară în care personalul și politicul se contaminează constant reciproc. Dinamica familială reflectă crizele naționale; îndoielile intime fac ecou eșecurilor instituționale.

Așadar, da, există o narațiune, dar nu una impusă artificial. Ea apare aproape organic din dialogul dintre filme. Iar când ajungem la reinterpretarea contemporană a westernului în Testa o croce? și apoi la proiecția lui Django de Corbucci, nu mai pare un simplu exercițiu nostalgic, ci o afirmație clară: cinematografia italiană își cunoaște miturile, dar simte nevoia să le reviziteze și să le transforme.

Per ansamblu, imaginea este a unei cinematografii aflate în mișcare — reflexivă fără a fi închisă în sine, critică fără a deveni cinică. Nu e un manifest, ci mai degrabă sugerează discret că filmul italian de astăzi se află în plin proces de transformare, testând noi limbaje și continuând să se întrebe cine este și pentru ce fel de țară vorbește.

Anul 2026 marchează Anul Cultural România–Italia. Care este semnificația acestui moment pentru relația dintre cele două țări și cum intenționează Institutul Italian de Cultură să îl evidențieze?

Anul Cultural este, înainte de toate, o ocazie de a pune în lumină legăturile deja foarte puternice dintre cele două țări. Lucrăm împreună cu Ambasada Italiei în România la un program care să încurajeze colaborarea între mari instituții românești și italiene, dar și să creeze și consolideze conexiuni reale la toate nivelurile. De altfel, acest tip de dialog și de colaborare face parte din munca noastră de zi cu zi — doar că, în 2026, îl vom face și mai vizibil.

Ce teme sau valori comune intenționați să evidențiați prin programul cultural din acest an — solidaritate, identitate europeană, dialog intercultural?

Toate aceste teme sunt importante pentru noi. Dialogul, schimbul real de idei și construirea unor relații pe termen lung sunt esențiale atunci când lucrezi în cultură — cu atât mai mult într-o altă țară. Pentru mine, identitatea europeană și cea italiană nu se exclud, ci se completează. Cred foarte mult în ideea de unitate în diversitate și în faptul că dialogul cultural este una dintre cele mai puternice forme de apropiere între oameni. În fond, miza nu este doar organizarea unor evenimente, ci crearea unui spațiu de înțelegere și colaborare autentică.

Ce provocări și oportunități vedeți în construirea unui public comun româno-italian pentru proiecte culturale de amploare?

Cred că există un potențial real în a construi un public comun româno-italian pentru proiecte culturale de amploare. Dar asta nu se întâmplă automat, necesită planificare strategică și sensibilitate față de context.

Pentru mine, adevărata oportunitate este să trecem de la ideea de „a exporta cultură” la aceea de a crea cultură împreună. Proiectele în care artiști români și italieni lucrează cot la cot, în care există curatoriat comun și formate participative — ateliere, dezbateri, întâlniri cu publicul — sunt cele care pot construi un public durabil, nu doar un interes de moment.

De fapt, provocarea nu este să stârnim curiozitatea. Legătura emoțională și istorică dintre România și Italia există deja. Provocarea este să transformăm această apropiere într-o participare constantă și împărtășită, astfel încât publicul să simtă că face parte din același spațiu cultural, nu că este invitat la evenimentul „celuilalt”.

Cum sprijină Institutul Italian de Cultură din București tinerii creatori sau studenți inspirați de cultura italiană — în film, arte vizuale sau design?

În film, încercăm să creăm cât mai multe punți reale între tineri și profesioniști. Colaborăm cu festivaluri și universități, organizăm proiecții, întâlniri și sesiuni Q&A cu regizori italieni, astfel încât studenții să intre în contact direct atât cu cinemaul contemporan, cât și cu patrimoniul cinematografic italian.

În artele vizuale, susținem rezidențe și coproducții internaționale și încurajăm participarea la târguri și festivaluri, oferindu-le tinerilor artiști șansa de a lucra într-un context internațional și de a-și testa ideile dincolo de granițe.

În design, ne interesează mai ales zona de inovație și practicile incluzive. Prezentăm proiecte în cadrul marilor evenimente de profil și facilităm dialogul dintre designeri italieni și studenți români.

În general, încercăm să construim contexte în care talentele emergente să poată întâlni profesioniști consacrați, să își dezvolte rețelele și să capete vizibilitate internațională. Pentru noi, nu este vorba doar despre a prezenta cultura italiană, ci despre a susține noua generație care se inspiră din ea și o duce mai departe.

România și Italia împărtășesc o legătură emoțională și istorică puternică. Cum va reflecta programul din 2026 această legătură dincolo de dimensiunea artistică?

România și Italia au o legătură specială, o simți aproape imediat, din primele întâlniri, din felul în care oamenii se raportează unii la alții. Uneori am impresia că această apropiere este chiar mai puternică decât cea pe care o avem cu țări aflate la granița noastră directă. Este o relație prețioasă și vrem să o cultivăm cu grijă.

În 2026, ne dorim ca programul Institutului să reflecte această legătură nu doar prin evenimente artistice, ci mai ales prin proiecte care aduc oamenii împreună. Vom pune accent pe conexiuni reale, pe dialog social și pe inițiative construite în comun, cu privirea îndreptată spre viitor.

Ne interesează dimensiunea umană a relației dintre cele două țări, nu doar schimbul cultural în sens formal, ci felul în care comunitățile noastre se intersectează și cresc împreună. Lucrăm deja la mai multe proiecte în această direcție, inclusiv unul amplu de informare și data design, prin care vom crea o reprezentare vizuală a relațiilor dintre România și Italia. Dar nu vreau să dezvălui prea multe deocamdată.

În această eră digitală, ce strategie urmează Institutul pentru a combina tradiția culturală a Italiei cu noile forme de expresie artistică și comunicare digitală?

Nu privim tradiția culturală italiană ca pe ceva fix sau muzeal, ci ca pe o resursă vie, care poate continua să inspire creația contemporană. De aceea ne interesează dialogul dintre generații și dintre limbaje: aducem cinemaul clasic alături de noile voci din film, punem în valoare patrimoniul artistic, dar în același timp susținem arta digitală, instalațiile multimedia și reinterpretările contemporane din design.

În paralel, folosim instrumentele digitale pentru a lărgi accesul și a implica publicul. Colaborăm cu festivaluri și platforme care vorbesc pe limba generațiilor tinere, susținem proiecte care explorează noile limbaje — de la videojocuri la formate interactive — și folosim social media nu doar pentru promovare, ci pentru a construi comunități în jurul evenimentelor noastre.

Pentru noi, tradiția și inovația nu sunt opuse, ci complementare: patrimoniul cultural al Italiei oferă profunzime și credibilitate, iar noile forme artistice și digitale îi dau relevanță și accesibilitate în peisajul global actual.

Ce parteneriate instituționale sau colaborări interesante pregătiți împreună cu partenerii români pentru acest an aniversar special?

Încă nu pot dezvălui detalii, dar pot spune că pregătim lucruri frumoase. Ca de fiecare dată, lucrăm atât cu marile instituții culturale din România, cât și cu scena independentă, pentru a aduce aici proiecte relevante din cultura italiană și pentru a construi colaborări solide, pe termen lung. Ne interesează în egală măsură creația artistică și zona educațională, pentru că doar împreună pot genera un impact real.

Mai multe vești… în curând.