Interviuri

L’Étape Romania by Tour de France: Marea Cursă din Micul Paris

21 iul. 2025 6 min

L’Étape Romania by Tour de France: Marea Cursă din Micul Paris

Reading Time: 6 minute

A patra ediție L’Étape Romania by Tour de France va avea loc, în București, pe 31 august. Tudor Ștefan Mocuța, CEO MPG România, vorbește pentru Biz despre provocările organizării unei competiții asociate celei mai cunoscute curse de ciclism pentru profesioniști.

Ce presupune obținerea și menținerea licenței L’Étape Romania by Tour de France?

Obținerea licenței L’Étape Romania by Tour de France a fost un proces riguros. Marca Tour de France este una dintre cele mai valoroase și respectate din sportul mondial, iar organizatorii francezi, Amaury Sport Organisation (ASO), sunt foarte atenți la cine le poartă numele în lume. Licența se obține în urma unui proces de selecție care implică analizarea istoricului organizatorului, capacitatea logistică, reputația în piață, dar mai ales viziunea asupra modului în care va fi implementat evenimentul local, astfel încât să reflecte standardele Tour de France.

Cum a evoluat competiția din 2022 până acum?

În 2022 eram încă într-o etapă de familiarizare – atât pentru participanți, cât și pentru autorități și comunitatea largă. De atunci, am crescut numărul de participanți, am îmbunătățit experiența de pe trasee și cea generală, oferită de eveniment. De la infrastructura logistică până la comunicare, totul a fost rafinat. În plus, s-a creat o comunitate loială în jurul evenimentului – oameni care revin an de an, care își planifică vara în funcție de L’Étape. Am câștigat încrederea partenerilor, a autorităților și, mai ales a publicului, ceea ce ne-a permis să ridicăm constant ștacheta.

Care sunt provocările L’Étape Romania by Tour de France 2025?

Provocările vin din toate direcțiile – inflație, costuri de logistică în creștere, un public tot mai atent la prețuri, dar și o piață care a fost afectată de instabilitatea regională. Cu toate astea, sportul – și mai ales ciclismul – a crescut foarte mult ca interes în România. Oamenii caută experiențe autentice, mișcare, comunitate. Secretul este să construiești un brand care să inspire și să rămână relevant, indiferent de context. În paralel, trebuie să optimizezi costurile, să investești în parteneriate strategice și să ții aproape comunitatea. În vremuri tulburi, autenticitatea și valoarea adusă oamenilor fac diferența.

Una dintre provocările majore este, aș spune, extinderea capacității logistice – numărul mare de participanți implică un efort mult mai mare în zona de securitate, trafic, servicii medicale, alimentare etc. De asemenea, adaptarea la contextul economic – care rămâne volatil – este o provocare continuă.

Ce presupune pregătirea competiției și cu cât timp înainte începe?

Fiecare eveniment are particularitățile lui, dar L’Étape by Tour de France este un etalon de complexitate. Spre deosebire de alte evenimente, aici vorbim despre o combinație între o cursă sportivă de top, un festival pentru pasionați și o operațiune logistică majoră în mijlocul unui oraș mare. Spre exemplu, nivelul de securitate și de standardizare impus de ASO nu l-am întâlnit la niciun alt eveniment. Faptul că trebuie să oferim o experiență Tour de France în România vine cu un set complet diferit de așteptări.

Lucrăm practic tot anul pentru o singură ediție. Din momentul în care se încheie ediția curentă, începem deja evaluarea și planificarea pentru următoarea. Blocarea celor peste 40 km de drum în București este doar vârful icebergului. Implică aprobări, planuri de siguranță, colaborări cu autorități, parteneri, furnizori și o echipă largă. Este cel mai complex eveniment de ciclism din România tocmai pentru că are loc în capitală, într-un oraș viu, aglomerat și în continuă mișcare. Pregătirea începe cu 10-11 luni înainte, dacă vrem ca totul să fie la nivelul așteptărilor.

Un element esențial al acestui efort sunt voluntarii. An de an, formăm o echipă de sute de voluntari, majoritatea tineri din București, pe care îi implicăm în toate etapele evenimentului: de la pregătirea Race Village-ului, la gestionarea punctelor de hidratare, informarea participanților sau susținerea logistică pe traseu. Organizăm sesiuni de training dedicate, le oferim materiale explicative și îi implicăm activ în comunicarea valorilor competiției. Pentru mulți dintre ei, este primul contact cu un eveniment internațional de anvergură, iar pentru noi, energia și entuziasmul lor sunt o resursă neprețuită. În timp, s-a format deja o comunitate a voluntarilor L’Étape, oameni care revin an de an și devin adevărați ambasadori ai ciclismului și sportului.

Iată o imagine a unei ediții L’Étape Romania by Tour de France – mii de ore de muncă în echipă a peste 300 de tehnicieni, specialiști în comunicare și implementare din partea organizatorilor, autorităților, agențiilor partenere și sponsorilor, peste 400 de voluntari, peste 400 de polițiști și jandarmi, peste 100 de autovehicule de securitate și intervenție în ziua cursei, peste 5.000 de garduri de siguranță și multă determinare.

Cum considerați că influențează piața locală de evenimente sportive organizarea unor competiții sub licențe internaționale?

Organizarea unui eveniment sub o licență internațională, cum este L’Étape by Tour de France, are un efect multiplicator asupra pieței locale. Pe de o parte, ridică standardele de organizare și de experiență pentru participanți – ceea ce încurajează dezvoltarea întregului ecosistem local. Pe de altă parte, prezența unui brand global în România aduce o vizibilitate crescută asupra sportului, în general, ceea ce ajută direct și celelalte competiții locale.

Faptul că L’Étape este prezent în piață înseamnă o promovare constantă a ciclismului ca stil de viață, atrage noi participanți și deschide apetitul pentru alte evenimente, fie ele locale sau regionale. Este o dinamică sănătoasă – crește baza de practicanți, crește cererea pentru evenimente bine organizate și, implicit, întregul sector sportiv se dezvoltă. În fond, nu e o competiție între evenimente, ci o construcție comună în jurul unui sport care merită mai multă expunere.

Un alt efect important este asupra încrederii sponsorilor. Faptul că văd un eveniment cu expunere internațională, bine organizat, cu public implicat și mediatizare constantă, le oferă siguranța că investiția lor în sport este justificată și cu potențial real de ROI. Odată ce au investit într-un eveniment de anvergură, cum este L’Étape, sponsorilor le este mult mai ușor să extindă bugetele și către alte inițiative locale, având deja validarea unui model eficient de expunere și engagement. Asta arată că, atunci când reușești să creezi o experiență autentică și solidă, contribui nu doar la succesul evenimentului tău, ci și la maturizarea întregii piețe.

Cum pot fi integrate brandurile în competițiile sportive? Aveți date care să arate un ROI pentru brandurile implicate?

Integrarea brandurilor nu mai înseamnă doar logo-uri pe bannere. La L’Étape, partenerii sunt parte din poveste – de la activări în Race Village, până la branding pe echipamente, puncte de hidratare, zone foto sau inițiative de responsabilitate socială. Sportul creează emoție și apartenență, iar brandurile care reușesc să se conecteze cu aceste valori au cel mai mare impact.

În ceea ce privește ROI-ul – da, avem date concrete. Spre exemplu, partenerii principali raportează creșteri clare în indicatori de brand awareness, dar și vânzări generate direct din activările din ziua evenimentului. De asemenea, canalele de comunicare ale L’Étape generează sute de mii de impresii organice, iar prezența în media națională e constantă.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 395 (15 iulie – 15 august 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: