Finanțe BizRemote by certSIGN Stiri

Libra Internet Bank a finalizat upgrade-ul sistemului de core-banking

2 iun. 2020 < 1 min

Libra Internet Bank a finalizat upgrade-ul sistemului de core-banking

Reading Time: < 1 minut

Libra Internet Bank a finalizat upgrade-ul sistemului informatic planificat în weekend-ul recent încheiat și devine prima bancă din România care își actualizează sistemul la noua versiune (R19) a soluției de core-banking T24 Transact – lider mondial în domeniu, anunță banca, într-un comunicat de presă.

Prin introducerea unor module și funcționalități noi, upgrade-ul sistemului informatic va permite procesarea mai rapidă a operațiunilor și va facilita dezvoltarea de soluții inovatoare pentru clienți.

“După sute de ore de dezvoltare și mii de teste efectuate, Libra Internet Bank devine astăzi prima bancă din România care utilizează versiunea R19 a sistemului Temenos Transact. Acest upgrade este foarte important pentru noi pentru că ne asigură o viteză mai mare de procesare și suportul necesar pentru dezvoltarea strategiei digitale a băncii“, a declarat Ionel Umbreș, Director General Adjunct al Libra Internet Bank.

Temenos Transact este lider pe piața soluțiilor de core-banking, cu cel mai amplu și complex set de funcționalități disponibile. În 2020, se împlinesc 12 ani de când Libra Internet Bank utilizează acest sistem de core-banking furnizat de către Temenos, pe care l-a actualizat în mod constant și în jurul căruia și-a construit propria echipă de administrare și dezvoltare, cu scopul valorificării opțiunilor de adaptare/optimizare pe care această soluție informatică le pune la dispoziție. Implementarea noii versiuni face parte din strategia băncii de a investi în tehnologia de vârf și de a rămâne deschisă către inovație, cu scopul automatizării proceselor și al modernizării continue a infrastructurii.

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003), are o rețea de 55 de sucursale și este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor și acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: