Companii

Lidl extinde rețeaua cu un nou magazin în Otopeni

Reading Time: 2 minute

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui nou magazin în orașul Otopeni, pe data de 22 octombrie. Noua unitate este situată pe Strada 23 August, Nr. 208-212 și dispune de o stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Noul magazin Lidl din Otopeni are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și dispune de 120 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan. Odată cu deschiderea magazinului, vor fi create peste 20 de noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Otopeni dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la coadă să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noul magazin din Otopeni se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat. În același timp, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

Inaugurarea magazinului Lidl din Otopeni continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. 

În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 8.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 280 de magazine și 5 centre logistice.  Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Team

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

2 ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

23 de ore ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

23 de ore ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

23 de ore ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

23 de ore ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

24 de ore ago