Stiri

Lidl România organizează cea de-a zecea colectă de alimente, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente

18 apr. 2024 2 min

Lidl România organizează cea de-a zecea colectă de alimente, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente

Reading Time: 2 minute

Lidl România, împreună cu Federația Băncilor pentru Alimente din România, organizează o nouă colectă de alimente, în perioada 19 – 21 aprilie 2024, pentru a veni în sprijinul comunităților defavorizate. Lansată cu ocazia sărbătorilor pascale, acțiunea de colectare va avea loc la nivel național, în toate cele 355 de magazine ale retailer-ului. Prin această inițiativă, clienții Lidl pot dona produse alimentare neperisabile în cutiile special amenajate la ieșirile din magazin, sprijinind astfel bătrâni, copii, adulți în prag de sărăcie și multe alte persoane aflate în dificultate, care sunt în grija ONG-urilor partenere ale rețelei.

Campania de colectare este a zecea acțiune de acest tip organizată de Lidl România și Rețeaua Băncilor pentru Alimente, ce se va desfășura în perioada 19 – 21 aprilie, în toate magazinele Lidl din țară. În cele trei zile dedicate colectei de alimente, clienții pot dona produse alimentare neperisabile, în cutiile special amenajate cu sprijinul FEPRA, la ieșirea din magazine, după casele de marcat. Aceste produse vor fi preluate și distribuite prin intermediul tuturor celor 9 Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați.

Produsele care pot fi donate fac parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatură specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulcețuri și gemuri.

Prin organizarea acțiunilor de colectă alimentară, Lidl România își propune să implice clienții în misiunea de a sprijini persoanele aflate în dificultate, care cu greu își pot procura hrana zilnică. Mai mult, la ultima ediție a colectei de alimente, desfășurată anul trecut, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, solidaritatea clienților retailer-ului a fost fără precedent, aceștia donând 153,8 tone de alimente, ce reprezintă mai mult de o treime din totalul cantității colectate de la prima ediție a colectei alimentare și până în prezent.

Colectele de alimente organizate în magazinele Lidl nu sunt singurele acțiuni prin care retailerul își propune să susțină misiunea Băncii pentru Alimente. În calitate de partener fondator, în anul 2023, Lidl România a contribuit la reducerea risipei alimentare cu peste 3,5 milioane de lei, sprijinind financiar funcționarea și dezvoltarea rețelei naționale a Băncilor pentru Alimente. Tot în această perioadă, peste 850 de tone de alimente și produse nealimentare donate de către Lidl România au ajuns prin rețeaua Băncilor pentru Alimente la peste 500 de organizații caritabile care au în grijă sute de mii de persoane vulnerabile din comunitate.

Array

Articole pe aceeași temă: