Luna iulie a umflat prețurile. Rata anuală a inflației a crescut la 7,8%
Reading Time: < 1 minutIndicele prețurilor de consum în luna iulie 2025 a crescut comparativ cu luna iunie 2025 cu 2,68%, astfel că, de la începutul lui 2025 inflația a fost de 5,8%, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică (INS). Rata anuală a inflației în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 7,8%.
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) față de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) a fost 5,3%.
Indicele armonizat al prețurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 101,35%. Rata anuală a inflației în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 6,6%.
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) față de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,4%.

Topul scumpirilor din iulie
Cum era de așteptat, ridicarea subvențiilor la energie a avut un impact major asupra prețurilor în domeniu, astfel că energia electrică s-a scumpit cu 61,57% în iulie față de luna precedentă. Transportul aerian s-a scumpit cu 7,58%, iar prețul gazelor a crescut cu 3,27%.
După energia electrică, de la începutul anului cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la categoria fructe proaspete (+29,58%), la transportul aerian (+25,82%) și la energie termică (+16,53%).
Foto: 21283404 © Silvian Tomescu | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


