CSR Stiri

M.A.M.E.: Peste 300 de pacienți cu boli grave au fost sprijiniți pentru intervenții chirurgicale în străinătate

15 iul. 2020 < 1 min

M.A.M.E.: Peste 300 de pacienți cu boli grave au fost sprijiniți pentru intervenții chirurgicale în străinătate

Reading Time: < 1 minut

Asociația M.A.M.E. a oferit îndrumare socio-medicală, informare și consiliere adaptate nevoilor și situațiilor cu care s-au confruntat 328 de persoane adulte cu boli grave în cadrul proiectului „SMS pentru Viață”, în perioada iulie 2019 – iunie 2020.  Pentru al cincilea an consecutiv, proiectul a fost susținut de Fundația Vodafone România, finanțarea acordată pentru ediția 2019/2020 fiind în valoare de 161.000 lei.

Atât pacienții, cât și aparțiătorii acestora au fost îndrumați pentru a accesa servicii psiho- socio-medicale în țară, dar mai ales în străinătate. Totodată, au primit sprijin și consultanță în procesul de strângere a fondurilor necesare pentru plata tratamentelor medicale și a intervențiilor chirurgicale pe care urmau să le efectueze la clinici din străinătate, inclusiv prin alocarea unor numere scurte pentru donații prin SMS.

De la lansarea proiectului „SMS pentru Viață” și până în prezent, 2.250 de persoane au primit consiliere. Pentru 62 dintre aceștia, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, au fost alocate numere scurte de donații prin SMS în valoare de 2 euro. Cazurile care nu au fost eligibile pentru derularea unor campanii SMS au primit consultanță în vederea utilizării altor metode de atragere a fondurilor necesare, astfel că alte 310 persoane au reușit să strângă, parțial sau integral, fondurile de care aveau nevoie.

În toți cei șapte ani de derulare a proiectului, au fost trimise peste 450.000 de SMS-uri, iar suma donată către pacienții cu boli grave depășește 1.100.000 de euro, bani ce au fost folosiți pentru plata unor tratamente și investigatii medicale la clinici din străinătate.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: