Antreprenori by eMAG Interviuri

Marius Lungu, Fabrica de Fum: „Nu am fost nevoiți să restrângem activitatea”

19 apr. 2021 4 min

Marius Lungu, Fabrica de Fum: „Nu am fost nevoiți să restrângem activitatea”

Reading Time: 4 minute

Marius Lungu, cofondator Fabrica de Fum, un producător artizanal de preparate pe bază de carne din Iași ne-a vorbit despre „rețeta” dublării cifrei de afaceri din ultimii ani, dar și despre planurile companiei pentru următoarea perioadă de timp, care includ un proces de rebranding și o campanie susținută de promovare pe plan national.

Când și cum a luat naștere ideea din spatele Fabrica de Fum și de ce ați ales să deveniți antreprenor în domeniul producției preparatelor din carne?

Ideea din spatele afacerii Fabrica de Fum a luat naștere la începutul anului 2017, după câțiva ani în care am experimentat în diferite bucătării preparate tradiționale din carne afumată. Ca Chef eram responsabil de calitatea preparatelor servite la evenimente, așa că am încercat să lucrez cu cele mai bune produse de pe piață, dar nu am găsit nici un producător care să îmi ofere o calitate la nivelul așteptărilor. Astfel, am început să îmi prepar în bucătărie afumăturile pe care le serveam la antreuri.

În cei peste șapte ani în care am servit preparate tradiționale făcute de mine, am dezvoltat rețete originale pentru fiecare preparat în parte, în care condimentația să se îmbine armonios atât cu tipul și textura cărnii, cât și cu partea anatomică de proveniență. Am fost încurajat de reacția celor care gustau din preparate și, după o întrunire de familie, am hotărât să ridicăm acest hobby la nivel de afacere.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre produsele Fabricii de Fum și despre procesul de afumare al preparatelor de carne?

Toate produsele Fabrica de Fum au un numitor comun, mai exact sunt făcute din pasiune. Și tot ceea ce este făcut din pasiune, cu siguranță, are un rezultat pe măsură. Produsele Fabricii de Fum sunt făcute cu oameni și pentru oameni.

Pe o piață în care produsele de calitate sunt atât de puține este foarte greu să te menții. Acest lucru se întâmplă din simplul fapt că nu ai termen de comparație și te gândești la produsele de masă care sunt făcute doar pentru aspect, gust și un termen extins de garanție, în detrimentul sănătății. Astfel că, produsele noastre sunt la polul opus. Sunt făcute artizanal, nu conțin coloranți, conservarea se face pe cale naturală, cu fum de lemn și sare, aceleași pe care le foloseau și strămoșii noștri de-a lungul timpului, totul făcându-se manual.

Procesul de marinare durează aproximativ șapte zile și afumarea se face în celulă clasică. Încercăm să păstrăm tradiția și gustul de odinioară prin metodele tradiționale pe care le folosim în procesul de fabricație. Preparatele noastre au fără doar și poate cele mai multe proteine și macronutrienți raportate la unitatea de masă. Acest lucru este de la sine înțeles deoarece carnea prelucrată de noi scade în proporție de 30%, iar totul se datorează metodelor tradiționale de prelucrare pe care le folosim.

Aveți în plan lansarea unor produse noi? Dacă da, ne puteți da mai multe detalii despre acestea?  

În fiecare an lansăm produse noi pe piață, care completează gama existentă și încearcă să satisfacă cele mai rafinate gusturi. Tot ceea ce scoatem pe piață este în concordanță cu gusturile clienților noștri, cu care suntem într-o strânsă legătură prin participarea la târguri și piețe, unde avem un dialog direct cu aceștia.

De un real succes s-a bucurat gama noastră de cârnați, ultimele produse apărute pe piață, care conțin doar carne și grăsimea de pe burtă, alături de ingrediente într-o combinație originală și membrane naturale.

Din punct de vedere al vânzărilor, cum a fost ultimul an pentru Fabrica de Fum? Care au fost cele mai populare produse comandate de români?

Având în vedere că ultimul an a fost unul foarte dificil pentru micii producători, putem spune că noi ne-am menținut la cifrele anului precedent și nu am fost nevoiți să ne restrângem activitatea, chiar dacă industria HoReCa, care reprezenta un procent de 30-40% din cifra noastră de afaceri, a cunoscut un regres considerabil.

Cele mai populare produse au rămas pieptul de porc afumat, slăninuța afumată (produs atestat tradițional) și pieptul de rață afumat.

Între 2018 și 2020, compania a reușit dublarea cifrei de afaceri. Care a fost „rețeta” din spatele acestui succes? La cât s-a ridicat cifra de afaceri a companiei în 2020? Ce estimări aveți pentru 2021? Reteța dublării cifrei de afaceri este cât se poate de simplă, mai exact totul ține de pasiune, implicare și lucrul bine făcut, astfel că avem satisfacția unor rezultate pe măsură. Rezultatele nu au fost spectaculoase, am depășit 1.000.000 de lei, însă pe noi ne motivează să mergem mai departe zâmbetele de pe fețele clienților noștri și faptul că aceștia revin întotdeauna cu plăcere în condițiile în care piața este invadată de sute de produse aparent asemănătoare.

Care sunt planurile pe care le aveți pentru următoarea perioadă?

Ne dorim foarte mult o hală proprie, utilaje noi și lărgirea capacității de producție. Mai mult decât atât, în acest moment trecem printr-un proces de rebranding, care va aduce nume și ambalaje noi produselor, iar de acest lucru se ocupă compania Naming is Believing, din Iași, care a lansat mai multe brand-uri de succes de la noi din țară. Tot în această perioadă cât și în cea imediat următoare prin colaborarea cu agenția de PR, Caracteristic, din București, dezvoltăm o campanie susținută de promovare pe plan național.

La cât s-a ridicat investiția inițială în Fabrica de Fum? Dar cele din 2020? În ce au fost direcționate aceste investiții?

Investiția inițială s-a ridicat la suma de 100.000 de euro, bani investiți în amenajarea spațiului de producție, construcția afumătorii, camerelor frigorifice și achiziția de utilaje. În fiecare an, la fel și în 2020 am reinvestit tot profitul obținut în capacitatea de producție precum și în achiziția unei autoutilitare noi pentru transportul produselor.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: