Business Brand Focus Companii

OrangeFab – Cu un pas mai aproape de viitor

22 nov. 2021 6 min

OrangeFab – Cu un pas mai aproape de viitor

Reading Time: 6 minute

Conceptul de Internet of Things (IoT), în desfășurare sub presiunea digitalizării societății, descrie o mega rețea de obiecte fizice – „lucruri” – care sunt încorporate cu senzori, software și alte tehnologii în scopul conectării și schimbului de date cu alte dispozitive și sisteme prin internet. Aceste dispozitive variază de la obiecte obișnuite de uz casnic până la mașinării industriale sofisticate. Cu peste 10 miliarde de dispozitive IoT conectate în prezent, se așteaptă ca acest număr să crească la 22 miliarde până în 2025, conform unor estimări publicate de gigantul Oracle.

În ultimii ani, IoT a devenit una dintre cele mai importante tehnologii ale secolului în care ne aflăm. Acum, că putem conecta la internet obiecte de zi cu zi — aparate de bucătărie, autovehicule, termostate, monitoare pentru copii — prin intermediul dispozitivelor încorporate, este posibilă comunicarea fără întreruperi între oameni, proceduri și obiecte.

Prin intermediul computing-ului la costuri reduse, al cloud-ului, big data, al analizei și tehnologiilor mobile, lucrurile fizice pot partaja și colecta date cu o intervenție umană minimă. În această lume hiperconectată, sistemele digitale pot înregistra, monitoriza și ajusta fiecare interacțiune între lucrurile conectate. Lumea fizică se întâlnește cu lumea digitală și, mai mult, cooperează.

Cheltuieli la nivelul UE

Raportat la nivelul UE, pentru 2021 cheltuielile pentru tehnologie, soluții și servicii IoT se estimează că vor ajunge la 202 miliarde de dolari (depășind în premieră pragul de 200 miliarde dolari). În continuare, cheltuielile europene pentru IoT ar trebui să continue să înregistreze o creștere de două cifre până în 2025.

Potrivit analiștilor IDC, majoritatea cheltuielilor IoT din Europa sunt destinate hardware-ului (module și senzori), urmate de servicii (servicii IT și de instalare, servicii în curs de desfășurare, cum ar fi operarea dispozitivelor etc.) și software. Cu toate acestea, software-ul cunoaște cea mai rapidă creștere, deoarece rămâne nevoia de a valorifica toate acele date structurate și nestructurate. Software-ul include software de analiză, software de aplicație, industria orizontală, de securitate, verticală și alte programe. „Categoria de software, în special aplicația software pentru IoT folosită pentru a organiza și accesa o serie de informații structurate și nestructurate, va fi tehnologia cu cea mai rapidă creștere în următorii câțiva ani”, spune Alexandra Rotaru, expert IDC Customer Insights & Analysis.

Situația din România

În ceea ce privește situația din România, folosirea soluțiilor IoT în implementarea și desfăsurarea activităților companiilor locale și a filialelor internaționale este un proces cu o dezvoltare amplă în ultimii 3 ani, fiind abordate și integrate rapid în infrastructuri diverse. Cu un puternic accent pe soluțiile viitorului, IoT este folosit activ la nivel local în domenii precum agricultura, sănătate, securitate, smart cities și smart enviroment.

Pentru a susține integrarea soluțiilor IoT în România, în 2019, Orange a lansat platforma Live Objects, dedicată proiectelor IoT și obiectelor conectate, acoperind principalele funcționalități ale acestor proiecte. Platforma se adresează tuturor companiilor care aleg soluții IoT, fiind ușor de utilizat și scalat. Poate fi folosită de companii mari, cu activitate în domeniile industriale sau în sfera serviciilor, cât și de start-upuri și IMM-uri.

Live Objects este o platformă securizată, o soluție multi-protocol, care gestionează obiectele conectate și analizează datele colectate, fiind compatibilă cu diferite tehnologii de comunicații pornind de la 2G/3G/4G la cele dedicate senzorilor Iot de tipul LTE-M, LoRaWAN sau NB-IoT. Permite integrarea rapidă a noilor dispozitive și colectează cu ușurință datele necesare care provin din surse multiple. Vizualizarea și procesarea lor se poate face prin intermediul dashboard-ul Live Objects, cât și în aplicațiile partenerilor, prin intermediul API-urilor.

Acceleratorul Orange Fab

În acest context, iese în evidență programul de accelerare Orange Fab România, conceput pentru a susține antreprenorii în dezvoltarea de produse inovatoare și distribuirea acestora pe plan local și internațional.

Acest program își propune să descopere startup-uri din România cu produse avansate, care ajută la îmbunătățirea stilului de viață și stabilesc trenduri. Startup-urile primesc acces la tehnologii și API-uri pentru dezvoltarea produsului lor, susținere pentru testarea lui în mediul real și acces la rețeaua de distribuție Orange și Orange Business Services pentru creșterea afacerii.

Toate startup-urile înscrise în Orange Fab de-a lungul celor 4 ani de activitate se ocupă cu dezvoltarea de servicii în domeniile IoT, Mobility, Security, 5G, HR, Digital și Health, aducând viitorul cu un pas mai aproape de implementare. Integrând soluții de succes pentru industriile și orașele viitorului, start-up-urile din programul Orange Fab, sunt susținute și încurajate să schimbe viitorul, să aducă tehnologia la un nou nivel și să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții.

Povești (românești) de succes (I)

Orange Business Services & MobileControlMonitorizarea microclimatului

Mobile Control a lansat un sistem inteligent dedicat agricultorilor, prin care aceștia obțin control complet asupra serelor agricole, într-un proces automatizat, de la distanță, prin telefonul mobil.

Sistem smart de control si automatizare a serelor agricole prin smartpho...

Soluția ”Solarino” presupune integrarea de infrastructură hardware și software care conectează sistemele clasice și monitorizează principalii indicatori dintr-o seră, asigurând condițiile de creștere în mod autonom, cu intervenție umană minimă, a culturilor de legume și verdețuri. Toate versiunile sunt WiFi sau cu router 3G integrat pentru comunicare continuă, în timp real, cu serverele de gestiune. Sistemele sunt autonome și pot funcționa chiar și fără acces la internet câtă vreme nu este necesară modificarea parametrilor serei sau monitorizarea în timp real a microclimatului.

Active Building Control:

Realizat in parteneriat cu Orange Business Services, sistemul Active Building Control este un produs IoT transpus în industria de Facility Management. Este destinat monitorizării și controlului energetic, climă și gestionare defecte echipamente client, pentru cladirile mici și medii de birouri, spații comerciale, lanțuri de farmacii și magazine din mall-uri sau stradale.

ABC Market

Pornind de la monitorizarea în timp real a consumului energetic cu granularitate mare, control de la distanță a sistemului de climatizare, încălzire, racire, umidificare, dezumidificare la funcționarea independentă de server a tuturor controllerelor din clădire, unde fiecare controller are propriul algoritm pe mod automat, funcționalitatea sistemului este complexă și permite controlul strict al consumului de energie electrică și termică, detecție în timp real a defecțiunilor sistemelor conexe monitorizate, control acces si control calitate aer.

Orange Business Services & Nooka Space

Birourile de proximitate

Start-up-ul Nooka Space a semnat un parteneriat strategic cu Orange Business Services pe piața din România, pentru soluții integrate Internet of Things (IoT), hardware și software. Soluția integrată de control inteligent al spațiilor este furnizată de Orange, în parteneriat cu  Mobile Control, prin intermediul platformei Active Building Control, dezvoltată în cadrul Orange Fab. În același timp, Orange Business Services dotează Nooka Space cu o soluție ce include conectivitate la internet de tip 4G+ nelimitat, wireless, precum și conectivitate IoT de tip Machine to Machine (M2M) și un ecosistem format dintr-un modul inteligent de monitorizare și control în timp real pentru gestionarea în mod securizat și de la distanță a consumului de energie, respectiv a parametrilor de mediu.

Conceptul Nooka Space a apărut în contextul creat de pandemia COVID-19 și propune un nou mod de lucru, care îmbină avantajele lucrului de acasă cu facilitățile consacrate ale birourilor clasice, prin crearea unei rețele de birouri de proximitate high-tech, sigure și complet echipate, ce pot fi amplasate oriunde și închiriate prin intermediul unei aplicații mobile, la costuri accesibile.

Povești (românești) de succes (II)

Monitorizarea calității aerului – uRADMonitor

Calitătea aerului este un factor determinant în asigurarea calității vieții în zonele urbane aglomerate. Orange oferă pentru orașul inteligent senzori ce pot fi instalați atât la punct fix, cât și pe mijloace de transport în comun, precum și o platformă avansată de analiză, bazată pe soluţia uRADMonitor, propusă de startup-ul partener cu același nume.

Pentru a determina exact care sunt zonele din oraş cu o calitate a aerului scăzută, astfel încât să se poată interveni rapid, Orange a integrat în platforma sa pentru oraşe inteligente soluţia uRADMonitor, ce echipează orașul inteligent cu senzori pentru diverși factori poluatori.

Soluţia inteligentă de măsurare a calităţii aerului presupune instalarea unei reţele de senzori care monitorizează aerul, atât la punct fix în intersecții, zone cu trafic auto intens sau zone industriale, precum și în mișcare, pe mijloacele de transport în comun ale orașului. Senzorii sunt prevăzuți cu conectivitate internet sau acces Low Power, astfel încât datele culese sunt transmise în timp real către un dashboard accesibil, securizat prin intermediul unor conexiuni la internet uzuale. Informaţiile despre nivelul de poluare şi despre evoluţia acesteia în timp sau de la o locaţie la alta sunt actualizate în fiecare minut.

Context spațio-temporal

Atunci când senzorii sunt instalați pe mijloace de transport în comun folosesc conexiunile Wi-Fi mobile instalate și transmit către serverul uRADMonitor, printr-o interfață API, coordonatele GPS, astfel încât măsurătorile sunt analizate în context spațio-temporal. În acest fel se poate urmări cu exactitate care sunt parametrii de calitate ai aerului atât în zonele de interes fixe, cât și pe trasee ample, parcurse cu frecvență ridicată de vehicule municipale.

Hărți de poluare ample

Senzorii utilizați sunt prevăzuți să măsoare poluanţi fizici şi chimici ai aerului și complementează și cresc acuratețea informaţiilor generate de reţeaua naţională de monitorizare. Caracterul de noutate vine din faptul că senzorii pot fi instalați în vehicule, fiind posibilă crearea unei hărți de poluare ample, la nivelul întregului oraș, fără investițiile semnificative necesare în cazul unei rețele dense de senzori la punct fix.

Datele pot fi analizate și utilizate de specialiștii în management urban ai municipalității sau de oricare altă entitate interesată de iniţierea unui studiu de impact. Totodată, datele culese pot fi accesate în timp real prin intermediul unui API, ca funcționalitate pentru a dezvolta diverse proiecte de reducere a poluării în anumite zone ale oraşului sau pentru a crea alte aplicaţii de monitorizare a calităţii aerului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: