Maserati lansează o nouă versiune a modelului Grecale
Reading Time: 4 minuteMaserati Grecale este vedeta propunerii comerciale a Casei Tridentului, care a decis să extindă gama SUV-ului său „Everyday Exceptional” cu actualizări ale motoarelor, interioarelor și caroseriei, pentru a satisface dorințele tuturor clienților.
Pasiunea, inovația și versatilitatea sunt ingredientele modelului Grecale, care, împreună cu GranTurismo, GranCabrio, MC20, MC20 Cielo și GT2 Stradale, reprezintă întruchiparea luxului italian „în stil Maserati”. Aceste modele exprimă ADN-ul mărcii dedicat spiritului grand touring, îmbinând performanța și eleganța într-o experiență de condus unică, distinsă și de neegalat.
Odată cu actualizarea gamei Grecale MY25, oferta comercială este și mai variată, ca de altfel și specificațiile dedicate: se lansează noua versiune „Grecale”, care se alătură versiunilor Modena și Trofeo, precum și Folgore, cu un propulsor 100% electric.
„Grecale este un model de o importanță fundamentală pentru marca noastră și pentru întreaga gamă Maserati. Cu SUV-ul, am dorit să ne extindem oferta comercială pentru a satisface nevoile și dorințele clienților noștri, oferind o varietate de opțiuni care îmbină performanța, eleganța și inovația. Această abordare reflectă dedicarea noastră față de clienți pentru a le satisface și a le depăși așteptările, asigurându-ne că fiecare dintre modele reprezintă excelența luxului italian: rețeaua noastră este pregătită să asigure cea mai bună experiență de selecție, achiziție și asistență”.
Santo Ficili, CEO Maserati
Noua gamă Maserati Grecale
Noua versiune „Grecale” este excepțională în viața de zi cu zi datorită motorului său mild hybrid în 4 cilindri care dezvoltă 300 CP și a numeroaselor detalii luxoase prezente atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere al confortului, cum ar fi jantele de 20” diamond cut, interiorul din piele premium și scaunele confortabile cu reglaj în 12 direcții și cu încălzire.
În schimb, versiunea Modena, echipată cu un motor mild hybrid în 4 cilindri de 330 CP (325 HP), se remarcă prin orientarea sa estetică sportivă, incluzând jante de 21” Diamond, faruri Matrix, diferențial cu alunecare limitată și suspensie adaptivă. În timp ce versiunea Trofeo continuă să reprezinte varianta destinată celor mai extreme performanțe, cu un motor V6 Nettuno de 530 CP (525 HP). În sfârșit, Grecale Folgore este primul SUV 100% electric din istoria Maserati, echipat cu o baterie de 105 kWh cu o putere de 410 kW.
O paletă de culori tot mai captivantă și mai bogată
A fi un brand de lux înseamnă a oferi posibilitatea de a alege: Maserati pune întotdeauna clientul în centrul fiecărei decizii, iar întreaga gamă Grecale este un exemplu în acest sens.
Tocmai din acest motiv, paleta de culori a fost reînnoită și extinsă: până la 11 culori de caroserie sunt acum disponibile, pe lângă numeroasele opțiuni de personalizare oferite de programul Maserati Fuoriserie, care include nouă culori pastel și metalice (inclusiv noile Blu Pastello și Giallo Genio Gloss), treisprezece propuneri cu trei și patru straturi (inclusiv noile Dark Aurora Boreale și Gold Venus) și patru culori mate (acestea din urmă incluzând Digital Aurora Matte).
Maserati aduce în lumea auto spiritul haute couture și lansează o colecție de primăvară dedicată celor mai vibrante combinații de culori. Printre vedetele acesteia se remarcă caroseria în nuanța Orange Devil, combinată cu etriere de frână negre și un interior din piele Sport Premium Ice/Black.
În cazul interioarelor și echipărilor s-a acordat mai multă atenție la detalii ca niciodată
În habitaclul modelului Grecale totul denotă atenție la detalii: deschizându-i portierele este ca și cum ai intra într-o lume a confortului și eleganței, cu materiale deosebite care pun în valoare suprafețele, împreună cu preocuparea pentru grafică și culori unice, extinse în noua gamă MY2025 într-o și mai mare varietate de combinații.
Există cinci configurații de scaune, inclusiv noile opțiuni Premium Leather Chocolate și Sport Leader Black Blue, precum și unsprezece opțiuni de scaune Fuoriserie, care pot fi combinate cu două finisaje interioare standard și alte patru din programul de personalizare.
Interioarele au ca punct de pornire atenția acordată limbajului arhitectural contemporan, care se regăsește și în detaliile de la exterior, cu o gamă variată de cinci tipuri de jante, asociate cu etriere de frână în cinci culori, dintre care una este personalizată.
Nivelurile de echipare devin astfel interesante, oferind peste 2.000 de combinații standard, cu posibilități infinite atunci când se apelează la programul Fuoriserie.
Servicii și accesorii pentru experiența luxului la cel mai înalt nivel
La volanul unui automobil marca Maserati vi se oferă posibilitatea de a vă bucura de o experiență la cel mai înalt nivel grație gamei complete de servicii și accesorii puse la dispoziția clientului.
Începând cu luna martie 2025, marca oferă clienților săi posibilitatea de a combina mai multe contracte de servicii într-o singură experiență de achiziție cunoscută sub numele de „Bundle”, permițându-le să beneficieze de tot ceea ce au nevoie cu o experiență completă și la un preț mai competitiv decât achiziționarea fiecărui serviciu în parte.
Contractele de servicii concepute pentru noua gamă Grecale 2025 includ, de asemenea, Maserati Extended Warranty, care oferă aceeași acoperire ca și garanția contractuală pentru o perioadă de până la cinci ani de la data înmatriculării, fără limită de kilometri; Extra10, o opțiune de extindere a garanției pentru componentele transmisiei automobilului pentru o perioadă de până la zece ani, fără limită de kilometri, plus beneficii suplimentare pentru piesele de schimb și accesoriile originale; pachetul Brake, prin care puteți beneficia de un serviciu complet de înlocuire a frânelor, conceput pentru a garanta siguranța la volan și performanțe excepționale; Pick-up & Delivery, un serviciu la concesionarul oficial preferat care se ocupă de ridicarea și returnarea automobilului la adresa clientului; serviciul Courtesy Car, care vă permite să continuați să conduceți un automobil Maserati chiar și atunci când automobilul dvs. se află la dealer pentru reparații.
În cele din urmă, merită menționat programul Maintenance Premium, care acoperă primele trei servicii, și Maintenance 10, care extinde acoperirea până la al zecelea serviciu. Ambele includ verificări amănunțite, componente și piese supuse uzurii, după cum se indică în manualul de întreținere al vehiculului.
Nu lipsesc accesoriile pentru a spori frumusețea și funcționalitatea SUV-ului și pentru a însoți șoferul în experiența sa „everyday exceptional”. Accesoriile dedicate relaxării, mobilității în familie și diverselor activități personale oferă opțiuni funcționale și elegante, potrivite fiecărei experiențe – de la produse pentru copii, suporturi pentru biciclete, schiuri sau snowboard, până la accesorii pentru animalele de companie.
Călătoria noului Grecale a început deja
Pentru a sărbători Grecale, Maserati a organizat Grecale Urban Tour în Italia, un eveniment care aduce împreună excelența auto și viziunea artistică. Cu startul în luna mai, turneul include expoziții în galerii de artă contemporană și muzee din marile orașe italiene, precum Torino, Roma și Milano, unde SUV-ul va fi prezentat ca o operă de artă în mișcare. Acest proiect transformă experiența de condus cotidiană în ceva extraordinar și își propune să atragă un public sofisticat, format din colecționari, pasionați, experți și oricine apreciază frumusețea.
Experiența din jurul Maserati Grecale nu se termină aici: desigur, întreaga rețea de dealeri Maserati este pregătită să îndeplinească dorințele clientului, nu numai în cadrul procesului de achiziție, ci și în ceea ce privește asistența pentru servicii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz