MedLife, cu susținerea Nadiei Comăneci, lansează Liga Atleților Over 50
Reading Time: 4 minuteMedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, lansează Liga Atleților Over 50, o inițiativă care promovează prevenția și activitatea fizică în rândul persoanelor de peste 50 de ani, contribuind la creșterea calității vieții și susținerea longevității.
Sub mesajul „Mișcarea nu are vârstă, are doar beneficii”, proiectul are obiectivul de a construi, în timp, o comunitate activă de persoane 50+ care aleg să își gestioneze sănătatea prin mișcare, monitorizare medicală și acces la servicii dedicate.
Liga Atleților Over 50 beneficiază de susținerea Nadiei Comăneci, în calitate de ambasador, o legendă a sportului românesc din toate timpurile și totodată, un simbol al unei generații active și al unui stil de viață echilibrat, indiferent de vârstă.

„Mișcarea înseamnă grijă față de tine și respect pentru anii care urmează. Liga Atleților Over 50 este despre acei oameni care aleg să nu se oprească, o comunitate care încurajează mișcarea ca bază a unui stil de viață condus de disciplină, energie și bucuria de a trăi, indiferent de vârstă”, a declarat Nadia Comăneci.
Liga Atleților Over 50 vine ca răspuns la o realitate îngrijorătoare: incidența ridicată a bolilor prevenibile în România, în special în rândul persoanelor de peste 50 de ani. Prin această inițiativă, MedLife se adresează direct acestui segment, printr-o abordare integrată care combină prevenția medicală cu încurajarea unui stil de viață activ.
Liga Atleților Over 50 este gândită ca un ecosistem în continuă dezvoltare, care va integra treptat servicii, beneficii și experiențe relevante pentru membrii comunității.
Într-o prima etapă, persoanele care intră în comunitatea Ligii Over 50 prin înscrierea pe platforma https://www.medlife.ro/ligaO50 au acces la beneficii exclusive precum:
- pachete medicale dedicate persoanelor 50+, orientate către prevenție și monitorizare;
- oferte speciale la sălile de fitness prin abonamentele Sanopass și acces la facilitățile din rețeaua SWEAT, parte din Grupul MedLife, pentru susținerea activității fizice;
- acces la evenimente sportive, consiliere și alte servicii relevante.

Totodată, primele 100 de persoane care se înscriu pe platformă primesc kitul oficial al Ligii Atleților Over 50, care marchează apartenența la comunitate și susține vizibil inițiativa în ecosistemul MedLife și în locațiile partenere.
„Sportul este unul dintre cele mai eficiente instrumente de prevenție pentru sănătate. Tot mai mulți români aleg sa rămână activi și după 50 de ani. Prin lansarea Ligii Atleților Over 50 ne propunem să dezvoltăm o platformă relevantă pentru o categorie de populație insuficient adresată până acum. Este un proiect pe termen lung, care îmbină expertiza medicală MedLife cu inițiative de lifestyle, cu scopul de a susține prevenția și de a încuraja un stil de viață activ și sănătos. Vom continua să dezvoltăm această platformă gradual, prin integrarea de noi beneficii, parteneriate și evenimente”, a declarat Monica De Romeo, Director Marketing al Grupului MedLife.
Dezvoltarea platformei va continua etapizat, prin extinderea parteneriatelor și lansarea de noi inițiative dedicate.
În perioada următoare, Liga Atleților Over 50 va fi dezvoltată prin parteneriate strategice și evenimente relevante, cu obiectivul de a se consolida ca reper în zona de prevenție și lifestyle pentru segmentul 50+.
Prin această inițiativă, MedLife își reafirmă angajamentul de a dezvolta soluții integrate de prevenție și de a contribui activ la schimbarea modului în care românii își gestionează sănătatea pe termen lung, punând accent pe educație, mișcare și acces la servicii medicale adaptate fiecărei etape de viață.
Despre Grupul MedLife
MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


