Companii BizRemote by certSIGN Stiri

Mega Image susține producătorii locali prin programul „Gusturi Românești de la gospodari”

3 apr. 2020 2 min

Mega Image susține producătorii locali prin programul „Gusturi Românești de la gospodari”

Reading Time: 2 minute

În actuala situație, Mega Image continuă să investească în producătorii locali de legume, care au nevoie acum mai mult decât oricând de sprijin pentru a-și vinde recoltele și pentru a avea stabilitate financiară.

În acest moment, peste 40 de producători livrează deja zilnic în magazinele Mega Image și Shop&Go legume de sezon, proaspete, imediat după ce au fost culese: ceapă verde, castraveți cornișon, salată verde, spanac, urzici, lobodă, leuștean, ridichi, mărar, pătrunjel, leuștean, usturoi verde.

Pentru a încuraja consumul de produse de la producătorii locali, din România, Mega Image aplică reduceri de preț la legumele din programul Gusturi Românești. Reducerile fac parte din planul de acțiuni anunțat recent pentru a reduce prețurile la raft în această perioadă și pentru a opri creșterile până cel puțin la finalul lunii aprilie.

„Continuăm să ne implicăm în comunitate în contextul COVID-19 și să răspundem prin soluții concrete la provocările care apar. Am crescut în ultimii șapte ani programul Gusturi românești de la gospodari alături de producătorii de legume din România și știm că acum au nevoie mai mult decât oricând de sprijin, de implicare pentru a-și vinde recoltele corect și pentru a avea stabilitate financiară. Aducem în toate magazinele noastre legume proaspete direct de la gospodari și investim astfel încât să le facem accesibile pentru toți clienții. Vom continua investiția în acest program pentru a face cu adevărat o diferență în calitatea produselor pe care le oferim clienților, din producția locală,” afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.

În perioada următoare, alte legume vor ajunge în etapa de cules și vor fi livrate direct de la producători în magazine: roșii, ardei bianca, salată verde, castraveți cornișon, ardei kapia și vinete.

„Acest parteneriat ne ajută prin planificarea culturilor în funcție de cerințele pieței, prin cantități contractate din luna ianuarie a anului în curs, prin prețuri asumate de cele două părți, prin inputuri acordate cu plata la recoltare, prin gratuitatea certificării EUROGAP, prin calitatea produselor și siguranța consumatorului. Este un exemplu de urmat pe piața de retail. Noi, cei care livrăm legumele direct în magazinele Mega Image, le mulțumim pentru ceea ce fac pentru noi, iar pe consumatori îi rugăm să cumpere legume cu gusturi românești de la gospodari”, afirmă un grup de producători care fac parte din program, inițiatorii Grupului Uniunea Salvați Țăranul Român, format din Breazu Claudiu, Rosculet Roxana, Ion Păunel, Tănase Aurel, Bujor Mircea.

Mega Image a alocat o echipă dedicată, coordonată de un inginer agronom, care le oferă producătorilor consultanță pe întregul parcurs al culturii, de la analiza solului și a apei, la furnizarea și plantarea semințelor, până la tratarea culturii pe perioada creșterii și verificarea finală a recoltei.

De la lansarea programului, în urmă cu șapte ani, și până în prezent, programul „Gusturi românești de la gospodari” include 195 de producători care cultivă legume pe o suprafață totală de peste 120 de hectare, alături de un inginer agronom dedicat, care verifică fiecare etapă a culturii și se implică direct în testarea legumelor înainte de livrarea în magazine.

Programul este unic pe piața de retail din România prin implicarea echipelor Mega Image alături de producători, pas cu pas, de la sămânță până la recoltă.

Credit foto: ID 161531008 © Pavel Sytsko | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: