NewTech Academy lansează platforma on-demand pentru cursuri AI
Reading Time: 3 minuteNewTech Academy a lansat o nouă platformă de cursuri online on-demand, dedicate celor mai populare instrumente de Inteligență Artificială ale momentului: Microsoft Copilot, ChatGPT, Google Gemini și Midjourney.
Noua soluție educațională este concepută pentru o categorie largă de utilizatori – de la tineri aflați la început de drum, profesori, consultanți și freelanceri, până la specialiști în marketing sau angajați din sectorul IT. Prin intermediul unui training structurat și accesibil, platforma oferă oricui oportunitatea de a dobândi competențe digitale esențiale, cu scopul direct de a-și eficientiza fluxul zilnic de lucru și de a-și optimiza programul.
Rezultate în business cu o investiție de doar 100 de lei
Platforma oferă un format 100% flexibil, cursurile cumulând între 3 și 15 ore de conținut academic actualizat constant. Modulele sunt gândite special pentru a ghida utilizatorul pas cu pas, de la nivelul de începător până la cel de expert.
Practic, cu o investiție pornind de la doar 100 de lei, oricine poate învăța să utilizeze la maximum instrumente avansate precum Microsoft Copilot pentru a obține rezultate profesionale foarte bune și un randament imediat la locul de muncă.
Accesul în platformă este valabil 6 luni de la accesarea abonamentului și materialele pot fi vizualizate oricând, în funcție de programul fiecărui cursant.
„Este surprinzător cum poți să înveți AI la un preț egal cu o ieșire la film. Recunosc că am fost puțin reticentă la început, însă în momentul în care am parcurs modulele și am început să aplic AI-ul în rutina mea, perspectiva mi s-a schimbat complet. Pentru un profesionist în comunicare, gestionarea unei zile aglomerate a devenit mult mai simplă, iar task-urile complexe se rezolvă acum la un nivel calitativ optim, într-un timp record. De exemplu, documente de business extrem de stufoase sunt acum sintetizate instant în rapoarte clare și one-pagers cu informații cheie, iar Google Gemini ne permite să traducem cu acuratețe ridicată zeci de pagini, fără limite de text. Un alt salt uriaș de eficiență vine din utilizarea Microsoft Copilot: dacă știi cum să-l folosești la maximum, poți genera o prezentare PowerPoint strategică în mai puțin de jumătate de oră. Până de curând, pentru acest proces aveam nevoie de o întreagă echipă – un account bun pentru research și structură, un copywriter și un grafician pentru layout. Chiar și în social media, cu cât înveți să ghidezi mai bine agenții AI, cu atât postările devin mai relevante, autentice și atractive vizual. Fiecare instrument are propriile sale super-puteri; miza este să ne instruim să le folosim corect pentru a ne eficientiza munca și a câștiga timp, resursa cea mai de preț pentru fiecare dintre noi.”
Lavinia Chican, Cofondator NewTech Academy și profesionist în comunicare
Impact economic: Costuri optimizate pentru recalificare și upskilling
Lansarea platformei vine în contextul în care un studiu recent, realizat de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), arată că 40% dintre respondenți iau în calcul o reconversie profesională către sectorul tech în viitorul apropiat.
Pentru a sprijini această tranziție și a reduce decalajul digital, NewTech Academy oferă o politică de prețuri adaptate pentru piața din România. Astfel, cursurile pot fi accesate la prețuri promoționale cuprinse între 100 și 150 de lei, eliminând barierele financiare din calea educației tech de top.
„Obiectivul nostru este să instruim cât mai mulți cursanți în abilitățile viitorului și să contribuim activ la creșterea ecosistemului digital din România. Prin această platformă flexibilă, construim o punte accesibilă pentru ca forța de muncă locală să depășească barierele tehnologice și să facă pasul cu încredere în era AI.”
Shay Hafzadi, CEO NewTech Academy
NewTech Academy oferă programe complexe de reskilling și upskilling. Conectând componenta academică cu cerințele reale din piață, academia are un portofoliu de peste 1.000 de absolvenți și o echipă de 40 de traineri cu vastă experiență practică, pregătind specialiști în domenii strategice precum Cybersecurity, Data Analysis, Digital Marketing, Graphic Design și Artificial Intelligence.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


