Interviuri Antreprenori Digital Interviuri & Opinii MarComm PR

Nicoleta Mocranschi, Insighton Digital: Zbor spre antreprenoriat

8 iul. 2022 6 min

Nicoleta Mocranschi, Insighton Digital: Zbor spre antreprenoriat

Reading Time: 6 minute

Air France KLM România a anunțat începerea colaborării pe zona de marketing și comunicare cu Nicoleta Mocranschi, ex-Marketing & Communication Manager al grupului în România, în prezent fondatorare a companiei Insighton Digital. Am vorbit cu Nicoleta despre cum a pornit pe drumul antreprenoriatului, ce înseamnă pentru ea să lucreze din Dubai și revenirea pe acest cont, cât și detalii despre poziționarea agenției, industrie, provocări și concurență

Ce te-a determinat să alegi drumul antreprenoriatului?

Au fost două momente de cotitură în viața mea: o dată anul 2017 care a venit cu mutarea mea la Dubai și nașterea fetiței noastre Alma și al doilea moment pandemia de ­Covid-19. Primul m-a determinat să iau o pauză de doi ani, să reflectez la ceea ce am făcut și ce pot face mai departe și al doilea a fost momentul de boom pentru business. Dacă Alma a fost magia care a creat ­Insighton, Duba­iul mi-a dat inspirația și pandemia a fost acceleratorul de business.

După 17 ani petrecuți în mediul corporatist, în care îmi dedicam 12-14 ore pe zi jobului, am realizat că noul meu rol de mamă și stil de viață nu se mai încadrează în tiparul corporate. M-am lăsat condusă de inspirație și de intuiție, m-am uitat în jur să văd care sunt trendurile și mi-am dat seama că trebuie să fac ceva care să îmi permită să lucrez de oriunde, oricând, fără să fie nevoie să plec de lângă soțul meu și de lângă copil.

În septembrie 2019 am avut de ales între a mă întoarce în România, la un job foarte bine cotat, unde eram apreciată și dorită, sau a începe ceva nou, de la zero. Am ales să renunț la tot ce construisem până atunci și să încep o călătorie, pe un drum nou, având cu mine doar cunoștințele și skill-urile dobândite în timp. Și așa a apărut ideea unui business în digital marketing.

Care au fost principalele provocări și cum le-ai depășit?

Principala provocare a fost să învăț să mă descopăr pe mine, să mă poziționez în noul rol și apoi să mă „vând” pe mine și serviciile mele, implicit. Momentul „Aha” a fost când sora mea, Nadia Gorduza, care de altfel m-a susținut în tot acest demers, m-a întrebat: „Cine ești tu, Nicoleta Mocranschi, dacă îți dispare funcția de Senior Marketing Manager de după virgulă”? Am avut zile și nopți întregi de frământări, în care m-am întrebat care e valoarea mea adăugată, înrădăcinată în ­autenticul a ceea ce pot face eu cel mai bine.

Principala provocare, să o numim partea rea, a fost că eram pe o piață extrem de competitivă, cu mulți jucători mari și mici. Pe o piață nouă, în Dubai, în care nu aveam istorie și nici rețea profesională. Tot ce construisem rămăsese în Europa. Partea bună a părții rele a fost că, odată cu pandemia, nevoia de promovare online a clienților a fost cu atât mai mare cu cât tot businessul s-a mutat în online. Zgomotul ­general era mai mare și dintr-o dată jucătorii au început să devină mai activi.

Cumva se hrănea constant nevoia de promovare și ­„e loc pentru toată lumea” a devenit posibil. Pe parcurs am prins curaj și mi-am dat seama că spirit de antreprenor am avut în mine toată viața. Inclusiv când lucram în corporație mi se spunea că eu tratez jobul ca un antreprenor, rupeam cu ușurință tiparele corporatiste și încercam să găsesc soluții să fac „treaba” să funcționeze. E drept că am avut parte și de mentori buni care m-au împins de la spate și m-au susținut în tot ceea ce am făcut.

Fostul meu șef de la Air France KLM, Alexandru Dobrescu, îmi spunea: „Gândește-te cum ai rezolva situația asta pentru tine și apoi aplică asta că și când ar fi businessul tău”. Îmi aduc aminte și acum cum luptam pentru fiecare idee, cum mobilizam colegii pentru a mișca lucrurile, pentru că fiecare zi câștigată însemna de fapt o nouă reușită. Tot ce trebuia să fac acum în noua etapă, era să ies din paradigma corporate, să mă „împachetez”, să mă rebranduiesc și să merg mai ­departe cu încredere. M-a însoțit în tot acest proces, Mihaela Rădulescu, Brand Consultant & Owner ­INNEROUT.

Cum se poziționează Insighton Digital pe piață și ce oferiți diferit față de concurență?

Ne implicăm foarte mult și ne atașăm de oamenii cu care lucrăm, ne uităm din toate colțurile la fiecare proiect și investim timp și energie în tot ceea ce facem. Ne place să trecem fiecare proiect prin filtrul personal, să-l înțelegem, să-l comparăm cu concurența, să-l rumegam, înainte de a-l promova. Livrăm la timp, respectăm deadline-ul, comunicăm, identificăm problema până găsim calea, soluția. Oferim clientului suportul de care are nevoie și postserviciu. Nu dispărem, suntem acolo în fiecare clipă.

Nicoleta Mocranschi, fondator Insighton Digital

Cum ai ales numele agenției?

Numele agenției vine din împletirea experienței din lumea corporate, cu pasiunea pentru marketing și comunicare, a resurselor și cunoștințelor dobândite stând de partea clientului, cu accesul la ultimele informații din piață. Insighton Digital înseamnă o înțelegere profundă, dintr-o privire, a nevoilor clientului, o activitate intuitivă bazată pe cunoaștere, pe judecată, pe discernământ. Insighton Digital este despre noi proiecte în lumea digitală și înseamnă implicare și dăruire în tot ceea ce facem. La fiecare proiect digital adăugăm filtrul nostru uman, la toate rapoartele de date pe care le livrăm adăugăm noi direcții de dezvoltare, sugestii, recomandări.

Aveți sediul în Dubai. Lucrați atât pentru clienți internaționali, cât și locali?

Localizarea este doar o noțiune geografică, trăim într-un „gig eco­nomy” care presupune să muncești oricând, oriunde. Avem clienți atât din zona Golfului cât și internațional, ne adaptăm programul în funcție de fusul orar al țărilor cu care lucrăm. Este modelul perfect de business în care îmbinăm nevoile clienților cu nevoile personale.

Care sunt cele mai solicitate servicii până acum?

Cei mai mulți clienți vin la noi cu o problemă simplă la prima vedere-vizibilitate online. După ce începem auditarea, identificăm pro­­blema și acționăm în trepte. Tratăm clienții exact ca atunci când se duc la medicul generalist și spun că îi doare ceva dar nu știu cauza.

Începem prin a le identifica durerea, nevoia, apoi le conturăm strategia de poziționare digitală și în funcție de profil și de buget le oferim o gamă diversă de servicii: de la construcția unui website, optimizare de tip SEO (search engine optimisation), ­social media & comunicare B2C, B2B, B2B2C, sau campanii targetate pe social media (Facebook, ­Instagram) sau Google (Search Engine ­Advertise).

Abordăm fiecare cerere din toate unghiurile, analizăm 360 grade fiecare segment și începem apoi să oferim soluții. Înțelegerea nuanțată a nevoilor este servi­ciul de bază care ne deosebește de concurenții noștri. Știm că prezența digitală este esențială în lumea de astăzi și îi ajutăm să acceseze gradual toate serviciile digitale necesare pentru a fi vizibili online.

Profilul clienților noștri este reprezentat de companii mici și mijlocii din diverse industrii (zona de premium travel, mental health, horeca), de startup-uri la început de drum, de persoane fizice (me­dici, psihoterapeuți, business coach, avocați, arhitecți, designeri) care își doresc promovarea imaginii, o prezență coerentă pe toate canalele digitale.

Cum ați început 2022 și ce vă propuneți pentru acest an?

Anul 2022 a însemnat o continuare a ceea ce am început în urmă cu doi ani. Ne-am extins treptat, am crescut organic, natural, fără a avea nevoie de o investiție inițială sau de promovare. Succesul pentru mine înseamnă clienți care rămân cu noi mai mult de 1-2 ani și care ne recomandă mai departe, fericiți cu rezultatele lor rapide, măsurabile și durabile. Totul până la urmă este legat de satisfacția pe care o am la sfârșitul zilei să văd lucrurile făcute bine și promisiunile îndeplinite. Și, fără a dori sa părem exclusiviști, preferăm să lucrăm cu clienți mai puțini, dar care înțeleg și apreciază valoarea muncii noastre decât să scalăm businessul și să pierdem din calitatea serviciilor oferite.

Ce înseamnă pentru tine noua ­colaborare cu Air France KLM, mai ales după experiența acumulată în interiorul companiei?

Colaborarea cu Air France KLM înseamnă confirmarea faptului că în cei șapte ani petrecuți împreună am făcut lucrurile bine. Faptul că după șapte ani cineva se întoarce la ține și te întreabă dacă „nu ai vrea să colaborăm din nou” pentru mine a însemnat un moment de apreciere, de recunoaștere. Este vorba de un „plug and play” de ambele părți, un parteneriat pornit în mai puțin de o săptămâna, neplanificat, dar care a început sa dea rezultate din prima zi. Până la urmă este vorba de timp și resurse câștigate de ambele părți, de o înțelegere comună a businessului și apoi de dăruire și pasiune.  

Cum ai caracteriza piața de digital globală în acest moment?

Piața digitală evoluează de la un minut la altul. Pentru mine prezența pe această piață este să fiu în trend, să învăț lucruri noi, să fiu la punct cu tot ce se inventează, să particip permanent la webinarii, să fiu în toate grupurile digitale posibile, să rămân ancorată, conectată în noutate. Nu poți să rămâi în digital dacă nu testezi și experimentezi permanent fiecare nouă tendință apărută în piață.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 364 (16 iunie – 17 iulie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: