Antreprenori Stiri

Nordic Food distribuie în România conserve John West

18 oct. 2018 3 min

Nordic Food distribuie în România conserve John West

Reading Time: 3 minute

Nordic Food, o companie din domeniul distribuției produselor alimentare, își consolidează poziția pe segmentul conservelor de pește prin încheierea unui parteneriat cu Thai Union, unul dintre liderii mondiali în producția de pește și fructe de mare.

Prin acest parteneriat, Nordic Food va distribui în România produsele brandului John West, aflat în portofoliul grupului Thai Union din 2010. Fondat în anul 1857 în Marea Britanie, John West este unul dintre cei mai mari producători de conserve de pește din lume, remarcându-se totodată prin ideile inovatoare, preocuparea pentru gustul și calitatea produselor, rețete sănătoase, disponibile în conservă, ready-to-eat.  

Produse John West 3

În prima etapă, Nordic Food va distribui o selecție de 35 de produse John West, precum conservele „no drain”, infuziile de ton și somon, dar și gustările Light Lunch, ideale pentru cei care nu vor să facă compromisuri atunci când vor să mănânce gustos, rapid și sănătos.

Nordic Food, una dintre cele mai mari companii în domeniul distribuției produselor alimentare premium, își consolidează poziția pe segmentul conservelor de pește prin încheierea unui parteneriat cu Thai Union, unul dintre liderii mondiali în producția de pește și a fructelor de mare. Grupul Thai Union din Thailanda este lider în producția conservelor de ton, cu 18% din producția mondială, deținând totodată operațiuni în întreaga lume, prin rețeaua integrată de producție, distribuție și cercetare.

John West este primul care a introdus pe piață conserva de ton „no drain” care nu necesită scurgere înainte de a fi consumată , macroul gătit la abur, sardinele gătite la grătar sau infuziile care combină tonul sau somonul cu diverse condimente (busuiocul, chili, lămâia), în cutii cu capac ce pot fi închis după deschidere. Specializat în inovare, John West a pus în practică idei simple, rețete sănătoase și apetisante, disponibile în conservă, ready-to-eat.

Ciprian Moldoveanu general manager Nordic Food

„Suntem mândri de faptul că Nordic Food are oportunitatea de a lansa și de a dezvolta brandul John West  în România. Este o provocare pentru noi deoarece segmentul de piață este aglomerat, însă avem încredere în calitatea produselor John West și credem că putem să-l dezvoltăm, astfel încât românii să-l includă în opțiunile lor alimentare. Credem totodată că John West răspunde foarte bine consumatorilor riguroși, atenți la ceea ce aleg din raft, preocupați de un stil de viață sănătos”, a explicat Ciprian Moldoveanu, general manager Nordic Food.

Totodată, portofoliul include o varietate de conserve cu fructe de mare (scoici, midii, calamar), recomandate atât pentru consumul imediat, cât și pentru asocieri în rețete.

Produsele John West se vor regăsi în toate magazinele mari din România (supermarketuri și hypermarketuri) până la finalul anului, urmând ca distribuția să crească în următorii doi ani.

Portofoliul John West se remarcă prin produse inovatoare care vin să susțină misiunea pe care Nordic Food și-a asumat-o odată cu trecerea la a doua generație de management: bucurie la fiecare masă!

Produse John West 1
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: