Companii Stiri

Nordis Group anunță investiții de 47 mil. euro în următoarele 8 luni pentru ansamblul Nordis Mamaia

28 apr. 2023 4 min

Nordis Group anunță investiții de 47 mil. euro în următoarele 8 luni pentru ansamblul Nordis Mamaia

Reading Time: 4 minute

Nordis Group, singurul dezvoltator de ansambluri hoteliere și rezidențiale de 5 stele, investește peste 47 milioane euro în ansamblul Nordis Mamaia 5 stele, până la finalul anului.

Investițiile vizează etapa 1, unde se vor realiza: peisagistica, finisajele corpurilor 3 și 4, mobilarea completă a hotelului și pregătirea deschiderii unei serii de facilități, deschise tot timpul anului: restaurant, galerie comercială și finalizarea celui mai mare SPA de pe litoral, desfășurat pe 3.200 mp.

Nordis Mamaia - santier etapa 2

În etapa 2, aflată în curs de construire, se estimează o investiție de 24,2 milioane de euro până la finalul anului. Adițional, se pregătește construirea parcării de 1.200 de locuri, investiție de aproximativ 12,4 milioane de euro.

„Am început dezvoltarea Nordis Mamaia cu viziune, pentru că ne-am dorit ca tot ceea ce construim să devină o referință în turismul stațiunii și să ridice standardele în ceea ce privește calitatea vieții. Investițile financiare din următoarea perioadă se ridică la 47 milioane Euro, mare parte din sumă fiind alocată definitivării corpurilor rezidențiale Nordis Mamaia și facilităților din etapa 1. Acest lucru ce ne va permite să inaugurăm hotelul cât mai repede și să dăm în funcțiune o serie de facilități premium, deschise tot timpul anului. Avem un real focus pe beneficiile oferite, pe care le realizăm la un nivel de 5 stele, aspect ce va ridica atractivitatea serviciilor oferite în stațiune, dar și valoarea proprietăților Nordis Mamaia, care se vor aprecia suplimentar.”

Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group

Ce oferă Nordis Mamaia

Construit pe o suprafață de peste 43.000 de metri pătrați, situat între mare și lac, la doar 50 de metri de plajă, Nordis Mamaia cuprinde clădiri rezidențiale și cel mai impresionant hotel de pe litoral, care urmează să fie inaugurat în a doua parte a anului 2023.  

Peisagistica zonei contribuie la percepția generală a ansamblului, dar și a zonei de proximitate de pe Strada Brizei Nr 1, din nordul stațiunii Mamaia. Fiind o componentă extrem de importantă pentru dezvoltatorul Nordis Group, amenajarea zonelor verzi din etapa 1, aflată în lucru, presupune o investiție de peste 500.000 de euro.

Una dintre priorități este definitivarea centrului de wellness, investiție de peste 2,2 milioane de euro. Zona de SPA va fi disponibilă pentru toți propritarii ansamblului rezidențial și pentru turiștii hotelului Nordis Mamaia, reprezentând un spațiu ideal pentru relaxare, ce cuprinde vitality pool, piscină cu apă sărată, piscină pentru copii și zonă de saune, de hamam și private SPA.

Clădirile hoteliere sunt finalizate integral, urmând ca în următoarele 2 luni să fie integral mobilate. Mobilierul ales pentru hotelul Nordis Mamaia este elegant, modern, dar diferit, furnizorul ales fiind un producător din Spania. Pe lângă atributul calității, produsele bifează și caracteristicile unui design contemporan, cu o notă specifică trendului „quiet luxury”. Serviciul de mobilare a hotelul Nordis Mamaia a fost asigurat de către dezvoltator, pentru a obține o amenajare unitară, ce completează armonios întreaga artitectură și designul interior. Investiția în mobilarea unităților hoteliere se ridică la peste 8 milioane de euro.

Nordis Mamaia Apartament

Pentru apartamentele rezidențiale, serviciul de mobilare oferit de Nordis Group este cu caracter opțional. Proprietarii pot alege să urmeze linia designului interior al întregului ansamblu Nordis Mamaia sau pot mobila individual imobilele proprii.

Atât turiștii hotelului, cât și proprietarii apartamentelor rezidențiale vor avea acces la servicii premium, precum room service, concierge, valet parking, dar mai ales acces facilități premium ale hotelului de 5 stele, deschise tot timpul anului: SPA de 3.200 mp, sală de fitness, piscine interioare și exterioare, 12 restaurante și cafenele, sală polivalentă pentru evenimente, ballroom, locuri de joacă, Cinema VIP, clinică de recuperare medicală, plajă privată.

Nordis Group dezvoltă un ansamblu hotelier și rezidențial cu peste 2.800 de unități, motiv pentru care a inclus în planul Nordis Mamaia, încă din faza de proiect, o parcare cu 12 etaje, pentru a asigura suficiente locuri de parcare rezidenților și turiștilor. Parcarea este localizată vis-a-vis de ansamblu, pe marginea lacului Siutghiol, și va fi dotată cu stații de încărcare pentru mașini electrice. Investiția alocată parcării se ridică la 12,4 milioane de euro.

Etapa a doua a  ansamblului Nordis Mamaia cuprinde doar proprietăți rezidențiale. În prezent, fundația este realizată, se lucrează la turnarea plăcii peste demisol. Până la finalul anului, structura ambelor clădiri va fi finalizată, cât și fațada exterioară, investiție de aproximativ 24,2 milioane de euro.

În cadrul ansamblului din Mamaia Nord, dezvoltatorul deține și rămâne în proprietate cu toate spațiile comerciale, zonele de la parterul hotelurilor și imobilelor rezidențiale, pentru a păstra calitatea serviciilor oferite și a brandurilor prezente în galeria comercială, realizând un control atent al chiriașilor. Aceste spații au fost evaluate de către evaluatorii ANEVAR și au o valoare de peste 19 milioane de euro. 

Cu o valoare de piață de peste 400 de milioane de euro, la finalizarea întregului proiect, ansamblul va fi cea mai mare dezvoltare mixtă din România, ce însumează 250.000 metri pătrați construiți.

Livrările în ansamblul Nordis Mamaia au început încă din luna iulie 2022, iar până la acest moment, au fost predate peste 423 de unități. Procesul continuă, tot mai mulți cumpărători devenind astfel proprietari de drept, atât în corpurile hoteliere, cât și în cele rezidențiale din etapa 1.  

Odată cu deschiderea oficială a hotelului, cumpărătorii care au optat pentru primul concept de investiție imobiliară – cumpără o cameră de hotel – vor înceapă să primească venitul pasiv.

Nordis Group a închis anul 2022 cu 341 de apartamente vândute, cu o valoare cumulată de peste 33 milioane de euro. 98% dintre achiziții au fost realizate fără accesarea unor metode de finanțare, 38% dintre vânzări fiind realizate prin recomandări, ceea ce confirmă puterea comunității investitorilor Nordis.

Nordis Group dezvoltă în prezent proiecte cu o valoare de piață de peste 500 de milioane de euro, în București și în cele mai populare stațiuni din România – Sinaia, Brașov, Mamaia – și își propune să devină lanțul hotelier de 5 stele numărul 1 din România pe segmentul leisure.

Open House Nordis Mamaia

În weekendul 28 aprilie – 1 mai, Nordis Group organizează la Nordis Mamaia un eveniment de tip Open House. Sub conceptul Sub conceptul 5 Senses Experience, evenimentul invită vizitatorii într-o călătorie în lumea simțurilor, într-un mediu de 5 stele. Oferta special pregătită presupune discounturi de până la 9.000 de euro, activând astfel simțul investiției vizitatorilor. 

Array

Articole pe aceeași temă: