Stiri

O nouă ediție a programului Rubik Scale, accelerator pentru startup-uri care vor să se extindă în SUA

10 ian. 2025 2 min

O nouă ediție a programului Rubik Scale, accelerator pentru startup-uri care vor să se extindă în SUA

Reading Time: 2 minute

Rubik Hub a lansat o nouă ediție a programului Rubik Scale to USA, acceleratorul conceput pentru a sprijini startupurile europene de tip pre-serie A în extinderea comercială pe piața din Statele Unite. Construit alături de parteneri și fondatori cu o vastă experiență în SUA, programul va avea loc în perioada martie – iunie 2025 și va culmina cu o delegație în New York, în timpul unui eveniment de anvergură, New York Tech Week.

Partenerii

Programul are sprijinul unor parteneri puternici, precum: Fortech Investments, partenerul strategic principal, Crew Capital, fond de investiții cu capital de risc din SUA, UiPath, primul unicorn românesc, AmCham Romania, Lexters și Legally Remote, doi parteneri ce activează în domeniul legal.

Startupurile vor fi atent selectate împreună cu partenerii, după un proces de evaluare riguros. Programul va începe cu un eveniment în Piatra Neamț, unde fondatorii vor cunoaște comunitatea Rubik Hub și vor pune bazele unei colaborări strânse. Apoi, timp de 12 săptămâni, vor participa la grupuri de lucru și workshopuri în format hibrid. Sesiunile vor fi susținute de fondatori și experți care înțeleg și au lucrat direct în piața din SUA.

Finanțare de 150.000 de euro

Fiecare companie va beneficia de o experiență personalizată, obiectivul programului fiind de a-i ajuta pe fondatori să-și rafineze strategia de expansiune în SUA, în special pe cea de vânzări, parteneriate și marketing, cu scopul de a crește șansele reușitei acolo.

Punctul culminant al acceleratorului va fi delegația în New York, unde fondatorii se vor conecta direct cu potențiali parteneri și investitori, vor avea acces la conexiuni strategice, își vor testa presupunerile și modelul de afacere și vor înțelege diferențele culturale.

„Rubik Hub a facilitat conexiuni incredibile și evenimente de tip Demo Day extraordinare. În doar câteva zile, simți că progresezi cât într-un an,” spune Ilya Novodvorskiy, co-fondatorul Readmio și participant în ediția trecută. Printre reușitele alumnilor se numără relocarea în SUA, atragerea de capital de la investitori americani și creșterea bazei de utilizatori până la 20 de ori.

Unul dintre cele mai atractive beneficii este oportunitatea de investiție oferită de partenerul principal al acestei ediții. Fortech Investments promite cel puțin 150,000 euro pentru startupul cu cel mai mare potențial, care se aliniază cu teza lor de investiții.

Mentorii

Printre mentorii implicați se numără Dylan Reider, partner al Cew Capital (New York); Paul Kallmes, cu peste 20 de ani experiență în fondurile de investiții cu capital de risc din SUA; Alina Abey, fondatoare Silicon Valley Proptech Association San Francisco; Mircea Căpățână, cofondator Smart Bill; Bogdan Savonea, CEO Blindspot.

Array

Articole pe aceeași temă: