Finanțe

Obiectivul BNR a fost atins în 2018

11 feb. 2019 2 min

Obiectivul BNR a fost atins în 2018

Reading Time: 2 minute

Obiectivul principal al Băncii Naţionale a României (BNR), respectiv stabilitatea preţurilor, a fost atins în 2018, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că instituţia a avut o politică corectă, bine echilibrată.

„Pentru perioada care a trecut avem această evoluţie a ratei inflaţiei. Ea a reintrat în intervalul de variaţie asociat ţintei staţionare în T4 2018, în line cu prognoza noastră. Cu alte cuvinte, în anul trecut, obiectivul principal al acestei instituţii, acela legat de stabilitatea preţurilor, obiectivul principal a fost atins, după, într-adevăr, o evoluţie care prin vară ne descuraja şi pe noi, ca să spunem aşa. Am avut o politică corectă, bine echilibrată, prin utilizarea mai multor instrumente, nu numai a ratei de politică monetară, şi am ajuns la acest rezultat. Într-adevăr, ne-au ajutat şi câţiva factori externi. De exemplu, declinul abrupt al cotaţiei ţiţeiului pe pieţele internaţionale, dar în urmă cu un an acelaşi factor nu numai că nu ne-a ajutat, a ridicat probleme serioase”, a spus Mugur Isărescu, la conferința de presă la care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Guvernatorul a arătat că manifestarea unor efecte de bază favorabile la nivelul grupei alimentelor procesate şi al energiei electrice a ajutat BNR în prognoza potrivit căreia inflaţia va veni în jos, dar cel mai important, atunci când inflația crește, este să nu se deterioreze anticipaţiile inflaţioniste.

„Decizia a fost foarte grea. Puteam să ne repezim să majorăm rata dobânzii şi asta ar fi afectat creşterea economică (…) Deci faptul cu nu am majorat rata de politică monetară nu înseamnă inacţiune, nu înseamnă lipsă de reacţie. Mai ales că cine înţelege politica monetară observă că am acţionat în sensul mişcării dobânzilor pe piaţa interbancară, cele care sunt atât de neînţeles acum”, a explicat Mugur Isărescu.

Potrivit raportului, Prognoza ratei anuale a inflației IPC prevede continuarea traiectoriei descendente inițiate în a doua jumătate a anului trecut până în trimestrul III 2019, urmată de repoziționarea în jumătatea superioară a benzii din jurul țintei centrale. Valorile proiectate pentru sfârșitul anului 2019 și al celui următor sunt de 3 % și, respectiv, 3,1%.

În ceea ce privește potențiale cauze de abatere a inflației de la traiectoria proiectată, guvernatorul a menționat coordonatele mediului extern, prețurile materiilor prime pe piețele internaționale, condițiile de pe piața muncii, dar și politica fiscală și cea a veniturilor:

–conduita politicii fiscale și a celei a veniturilor, inclusiv pe seama incertitudinilor asociate formei

finale adoptate de Parlament a legii bugetului de stat pentru anul 2019

–ambiguitatea privind atât aplicarea, cât și efectele potențiale ale setului de măsuri fiscale și

bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

riscuri inflatie
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: