Antreprenori Business Companii Stiri Tech

Obligațiunile Qualitance se tranzacționază la BVB

30 mart. 2020 2 min

Obligațiunile Qualitance se tranzacționază la BVB

Reading Time: 2 minute

Qualitance listează, începând cu data de 31 martie, obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB), sub simbolul de tranzacționare Q22E, a anunțat azi compania. Tranzacționarea vine după încheierea anticipată a plasamentului privat prin care compania a atras o finanțare de 1,5 milioane euro (suma țintă stabilită), ofertă depășită din prima zi, cu o suprasubscriere de 60%. Interesul ridicat pe care investitorii, 58 persoane fizice și 1 persoană juridică, l-au manifestat pentru emisiunea din luna decembrie a anului trecut confirmă și susține strategia de creștere accelerată a companiei.

„Încheiem primul trimestru în forță, după o prioritizare maximă a investițiilor pe zona de dezvoltare a structurii actuale, în special a celei internaționale recent create, care ne-a adus deja primele rezultate în business, prin semnarea unor contracte importante cu companii Fortune 500 – precum News Corp, Ford și Johnson & Johnson – care la nivelul anului 2019 au însemnat 20% din cifra înregistrată. Continuăm strategia de creștere a echipei și a competențelor, de dezvoltare a propriilor platforme de tehnologie, de consolidare a prezenței globale prin entități noi sau achiziții. În 2020, ne concentrăm să extindem portofoliul cu noi clienți, mai cu seamă din sectorul financiar, oil & gas și energetic, și să punem în valoare modelul de business care ne definește cel mai bine – Business 5.0 – prin care construim și scalăm business-uri digitale, axându-ne atât pe dezvoltare accelerată de soluții digitale, cât și pe strategii de inovație, product design, marketing și user experience. Totodată, în această perioadă dificilă la nivel uman, social și economic, ne propunem să susținem o serie de inițiative în sprijinul comunității și să le oferim stabilitate și rezolvări digitale rapide tuturor clienților și partenerilor noștri”, a declarat Radu Constantinescu (foto), co-fondator și managing partner Qualitance.

În cadrul plasamentului privat din luna decembrie 2019, Qualitance a oferit spre vânzare obligațiuni cu o valoare nominală de 500 euro, acestea având o scadență de 3 ani și o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată. Oferta, realizată exclusiv prin Tradeville, a reprezentat o inovație la nivelul plasamentelor private de obligațiuni corporative din România, fiind prima desfășurată prin sistemul BVB în care s-a folosit un sistem de tip „licitație olandeză”, prin care s-a determinat nivelul optim al ratei dobânzii, pentru a balansa interesul investitorilor și emitentului.

În perioada 2016-2018, compania a înregistrat creșteri anuale de peste 35%. 2019 a fost un an de așezare a business-ului, compania înregistrând o cifră de afaceri de 11 milioane euro și reluând procesul de extindere internațională, prin deschiderea subsidiarelor de la New York și Londra și consolidarea biroului din Sydney.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: