Tech Business

Pandemia forțează companiile să-și regândească procesele de business

18 mart. 2021 2 min

Pandemia forțează companiile să-și regândească procesele de business

Reading Time: 2 minute

Sănătatea angajaților, digitalizarea și reinventarea proceselor de business sunt principalele provocări cu care se confruntă, la ora actuală, companiile din sectorul producției. Pandemia de coronavirus a săpat urme adânci asupra multe industrii, printre ele numărându-se și afacerile care activează în producție, pe care le-a obligat să își reașeze obiectivele strategice și investițiile în dezvoltare pentru a susține operațiunile.

În 2020, numeroase companii din România au investit mai mult ca niciodată în soluții IT de digitalizare, de comerț electronic și de lucru remote, ca urmare a schimbărilor impuse de COVID-19. Cei mai mari jucători de pe plan local continuă și în 2021 să mizeze pe aportul tehnologiei, pentru a fi pregătiți și flexibili în a răspunde altor posibile schimbări în mediul și modul lor de lucru, dar și a veni în întâmpinarea nevoilor clienților în moduri noi.

„Companiile din sectorul producției, pentru care întreruperea activității nu a fost o opțiune, anul trecut, au fost printre primele care au înțeles rolul crucial al tehnologiei și au investit consistent în soluții IT și de software, care să le ajute să își digitalizeze o parte din procese, să automatizeze activități sau să permită, în anumite contexte, lucrul remote – totul în interesul menținerii sănătății angajaților, în special a celor din liniile întâi de producție. Deoarece impactul acestor afaceri este unul foarte mare în economie, a devenit deosebit de important pentru ele să minimizeze principalele riscuri cu care se confruntă în cadrul acestei crize sanitare mondiale și să găsească metode de adaptare a business-urilor. Tot ele sunt cele care, în momentul de față, își redefinesc prioritățile și abordează noi strategii de lucru în domeniile lor”, explică Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

Modificări la nivel global

Potrivit unui sondaj global (“Reinventing the future of manufacturing”) realizat de compania de consultanță PwC, în rândul managerilor operaționali (COO) din aproape 600 de companii mari din opt industrii din Marea Britanie, Germania, SUA, China și Japonia și publicat la începutul lunii martie a acestui an sănătatea angajaților, locurile de muncă, concurența și digitalizarea vor fi principalele preocupări ale companiilor din producție în următoarele șase luni ale anului.

Conform studiului PwC, 41% dintre producători au menționat ca principală preocupare în următoarele șase luni amenințările concurențiale, de business, în timp ce 35% dintre manageri s-au declarat îngrijorați privind sănătatea angajaților lor, precum și a joburilor acestora. 34% dintre directori au menționat digitalizarea ca fiind principala provocare a următoarelor luni, iar 34% dintre ei au specificat siguranța și sustenabilitatea afacerilor pe care le conduc.

Printre punctele slabe menționate de manageri, punctate în același studiu, se numără lipsa lanțurilor digitale de aprovizionare și de comerț electronic, precum și lipsa fabricilor inteligente. În ceea ce privește digitalizarea, 70% dintre companii spun că IoT și cloud vor fi pilonii tehnologiei de fabricație, iar aproximativ jumătate vor acorda prioritate automatizării proceselor (RPA).

Flexibilitate vs stress

Potrivit studiului Deloitte Millennial Survey, efectuat pe baza a două sondaje, primul, derulat în 43 de ţări, înainte de apariţia noului coronavirus, iar al doilea, în 13 ţări, după declanşarea pandemiei, și publicat în martie 2021, programul de lucru flexibil ar putea reprezenta o soluție pentru reducerea nivelului de stres pe care îl resimt tinerii, în condițiile în care aproape 70% dintre Millenials și 64% dintre exponenții Generației Z spun că posibilitatea de a lucra la distanță, în viitor, le-ar scădea nivelul de stres.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: