Analize

Turismul global se îndreaptă către pierderi de 1.200 mld. $ în 2020. Iar acesta e scenariul optimist

2 iul. 2020 2 min

Turismul global se îndreaptă către pierderi de 1.200 mld. $ în 2020. Iar acesta e scenariul optimist

Reading Time: 2 minute

Cele patru luni în care sectorul turismului a fost, practic, blocat vor avea un impact devastator, generând pierderi de cel puțin 1.200 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 1,5% din produsul intern brut global.

Potrivit estimărilor Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), în scenariul cel mai pesimist, în care turismul internațional va fi blocat semnificativ timp de 12 luni, pierderile ar putea ajunge chiar până la 3.300 de miliarde de dolari, adică 4,2% din PIB-ul global.

Scenariul mediu, în care turismul internațional este blocat timp de opt luni, estimează pierderi de 2.200 de miliarde de dolari (2,8% din PIB-ul global). În luna mai, Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) estima un impact negativ de circa 1.000 de miliarde de dolari.

Impactul turismului asupra economiilor naționale

Pentru multe economii, turismul este coloana vertebrală și un sector care oferă zeci de milioane de joburi la nivel global, o mare parte dintre acestea pentru persoane fără calificare, care nu au alte oportunități de angajare.

Valoarea industriei turistice a crescut de mai bine de trei ori în ultimii 20 de ani, de la 490 de miliarde la 1.600 de miliarde de dolari, potrivit UNWTO. În multe țări, turismul reprezintă peste jumătatea din veniturile naționale.

În Thailanda, Jamaica sau Croația (țară unde turismul reprezintă 20% din PIB), șomajul în rândul angajaților necalificați va crește cu procente mult peste 10% chiar și în scenariile optimiste. Nici angajații calificați din turism nu vor avea o viață ușoară, salariile lor urmând să scadă, în varianta optimistă, cu 12% în Thailanda, 11% în Jamaica și 9% în Croația, cifre care se pot dubla sau tripla în scenariul cel mai pesimist.

Femeile vor fi cel mai grav afectate, fiindcă majoritatea antreprenorilor din turism sunt femei și tot ele reprezintă 54% dintre angajații în industria ospitalității și sectorul serviciilor alimentare.

Efectul de domino al prăbușirii turismului se va resimți și în acele sectoare ale economiei care furnizează bunuri și servicii turiștilor, cum este sectorul alimentar, cel al băuturilor și cel de divertisment.

UNCTAD estimează că fiecare 1 milion de dolari pierdut din turismul internațional poate produce o scădere de încă 2-3 milioane de dolari la nivelul economiei fiecărei țări.

„Aceste cifre ne reamintesc în mod clar ceva ce părem să uităm destul de des: cât de important este acest sector pentru economie și faptul că el reprezintă singura sursă de venit pentru milioane de oameni din toată lumea”, Pamela Coke-Hamilton, directoare UNCTAD pentru comerț internațional.

Țările în curs de dezvoltare vor fi cel mai puternic afectate. De exemplu, Jamaica va pierde 11% din PIB, în timp ce Thailanda va înregistra o scădere de 9% în scenariul optimist. Alte zone turistice importante, precum Egiptul, ar putea pierde cel puțin 3% din PIB.

Nici țările dezvoltate nu vor fi scutite de impactul negativ al scăderii turismului internațional. Destinații europene sau nord-americane populare, cum ar fi Franța, Grecia, Portugalia, Spania și SUA, pot pierde miliarde de dolari din această cauză.

Poate cel mai afectate sunt, însă, micile insule care trăiesc din turism, cum ar fi Antigua și Barbuda, unde turismul aduce 60% din PIB sau insulele Maldive (58% din PIB). De altfel, UNCTAD estima în aprilie că destinații exotice populare ca Maldive, Sheychelles, Bahamas, Mauritius sau Republica Dominicană, au nevoi financiare stringente de aproximativ 5,5 miliarde de dolari pentru a contracara efectele devastatoare ale pandemiei de COVID-19 asupra economiilor proprii. Numai Maldivele ar avea nevoie de 1,2 miliarde de dolari.

Foto: © Milkos | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: