Stiri

PENNY inaugurează primele două magazine din 2026 și ajunge la o rețea de 458 de unități

9 ian. 2026 < 1 min

PENNY inaugurează primele două magazine din 2026 și ajunge la o rețea de 458 de unități

Reading Time: < 1 minut

PENNY continuă extinderea rețelei sale la nivel național și inaugurează două noi magazine în Curtea de Argeș și în Fetești, consolidând prezența brandului care ajunge la 458 de magazine la nivel național

Noul magazin din Curtea de Argeș, județul Argeș, este localizat pe strada Eroilor, nr. 30. Dispune de o suprafață de vânzare de 790 mp și de 73 locuri de parcare, dintre care 3 sunt dedicate persoanelor cu dizabilități. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 21:00, iar duminică, între 8:00-19:00.

Magazinul din Fetești, județul Ialomița se află pe strada Călărași, nr. 511, are o suprafață de 896 mp și 58 de locuri de parcare. Este cel de-al treilea magazin PENNY din Fetești. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică, între 8:00-20:00.

Experiența de cumpărături din noile magazine PENNY reflectă angajamentul companiei pentru portofoliul 3RO – produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară. Clienții găsesc în noul magazin PENNYzone extinse dedicate produselor proaspete și mărcilor proprii, cu o semnalizare clară a promoțiilor și a categoriilor de produse esențiale.

În plus, noul magazin PENNY oferă soluții convenabile pentru stilul de viață dinamic al clienților, incluzând o gamă variată de produse ready to eat, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate și congelate, adaptate nevoilor de zi cu zi.

Articole pe aceeași temă: