BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

CFA România: Deficitul bugetar va ajunge la 8,5%

17 iun. 2020 2 min

CFA România: Deficitul bugetar va ajunge la 8,5%

Reading Time: 2 minute

Analiştii CFA România anticipează pentru 2020 un deficit al bugetului de stat de 8,5% şi o rată a şomajului la final de an de 7,8%.

„În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020 au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (38,8%) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,5%; evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -4,0%; rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,8%”, arată CFA, într-un comunicat de presă.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8989, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9424.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2021/iunie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3%.

„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 69% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadenţă de 5 ani. De asemenea, peste 69% dintre participanţi consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate”, arată CFA România.

În luna mai 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 3,7 puncte până la valoarea de 36 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 15,5 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 4,8 puncte, până la valoarea de 19,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 38,9 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,1 puncte până la valoarea de 44,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,7 puncte).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în 2011 şi este un indicator prin care organizaţia cuantifică anticipaţiile analiştilor financiari (250 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst) cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: